Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Mici electricieni cu diplomă, la Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu”

Mici electricieni cu diplomă, la Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu”

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Natalia Corlean - 22 Iunie 2017

La Biserica „Brâncoveanu” din Făgăraş s-a încheiat proiectul „Atelierul Micul electrician”. La sediul Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu”, 15 copii au beneficiat timp de şapte săptămâni de un atelier în care au fost introduşi în noţiunile de bază din electrotehnică. Atelierul a avut loc la iniţiativa unor tineri liceeni care au depus un proiect pentru finanţare la YouthBank.

Copiii şi adolescenţii au învăţat în cadrul proiectului „Atelierul Micul electrician” legarea în serie şi în paralel a becurilor, alcătuirea unei instalaţii electrice pentru o locuinţă, normele de protecţie şi siguranţă în domeniul electric, remedierea defecţiunilor minore din instalaţia electrică interioară cu un minim de unelte necesare.

Atelierul a fost făcut posibil prin iniţiativa unor tineri liceeni ai Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu” din Făgăraş care au depus un proiect pentru finanţare la YouthBank şi au câştigat.

Beneficiarii, copii şi adolescenţi cu vârste între 10-14 ani, au fost iniţiaţi şi coordonaţi în activitatea teoretică şi practică de Cristian Mercurean, electrician profesionist şi voluntar al Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu”.

Proiectul „Atelierul Micul electrician” s-a încheiat cu o expoziţie la Casa de cultură, unde invitaţii au participat la o seară „electrizantă”, în care micii electricieni au probat instalaţiile la care au lucrat încă din luna aprilie. Din partea gazdelor au vorbit protopopul Marius Corlean şi părintele Marcel Dobrea, preşedintele Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu” din Făgăraş.

În final, micii electricieni şi voluntarii proiectului au fost premiaţi din partea Asociaţiei. „Atelierul Micul electrician” este un proiect finanţat de YouthBank. Programul YouthBank este implementat în Făgăraş de către Fundaţia Comunitară „Ţara Făgăraşului”, iar la nivel de rețea este coordonat de Fundația pentru Implicarea Tinerilor.