Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Mici jertfe ale copiilor suceveni, la începutul Postului Mare

Mici jertfe ale copiilor suceveni, la începutul Postului Mare

Un articol de: Constantin Ciofu - 06 Martie 2009

Un grup de copii din clasa a V-a B a Şcolii generale nr. 1 din Suceava a iniţiat miercuri, 4 martie 2009, prima acţiune de binefacere din Postul Mare. Elevii au adus pachetele cu alimente şi îmbrăcăminte la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, de aici fiind distribuite copiilor săraci.

Bucuria a fost mare atât pentru cei care au primit cadourile, cât şi pentru cei care au dăruit. După cum ne-a spus arhim. Vartolomeu Chira, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, iniţiativa copiilor de la Şcoala generală nr. 1, îndrumaţi de diriginta lor, Glosar Crenguţa Lucica, a fost bine primită, pentru că am intrat în Postul Mare, iar Evanghelia după Matei (25, 35-36) ne îndeamnă să-l cercetăm pe aproapele nostru. „Mântuirea nu are vârstă, nici fapta bună făcută pentru mântuire. Acest lucru îl doreşte inima de copil deschisă spre o altă inimă, aflată în întristare. Sunt copii care în mod consecvent se gândesc şi la cei care o duc mai greu decât ei şi le oferă câte ceva din prinosul dragostei lor: îmbrăcăminte, alimente, după cât pot şi ei să adune. Este mica lor jertfă pe care o săvârşesc în numele lui Hristos, Cel Care S-a jertfit pentru noi şi ne-a învăţat iubirea. După cuvintele Mântuitorului: «Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat…», milostenia este fapta care va fi răsplătită cu precădere la Judecata de Apoi. Acest lucru se întâmplă deoarece milostenia are în ea iubire, iar iubirea este fapta care ne face asemenea cu Dumnezeu“, a spus arhim. Vartolomeu Chira.

Acţiunile de binefacere, în „Biserica din sufletul copilului“

Anul trecut, când unele localităţi din judeţul Suceava au fost afectate de inundaţii, copiii de la Şcoala generală nr. 1, dar şi din alte şcoli din municipiu, au mers cu profesorii lor să împartă ajutoare la sinistraţi. Sprijiniţi de părinţi şi îndrumaţi de profesori, elevii au dăruit alimente oamenilor năpăstuiţi de furia apelor. Toate aceste acţiuni, dar şi alte activităţi extraşcolare sunt amintite în revista „Biserica din sufletul copilului“, care apare o dată la trei luni, de trei ani de zile. De asemenea, publicaţia îi menţionează pe copiii care au obţinut diplome la concursurile de poezie, desen etc. şi este distribuită gratuit şcolarilor din clasele I-VIII din judeţul Suceava. Pentru că anul acesta este dedicat Sfântului Vasile cel Mare, şcolarii au participat la concursul de pictură care a avut ca temă: „Icoana Sfântului Vasile cel Mare“.

Excursii la mănăstiri, răsplată micilor ostenitori

Foarte mulţi copii din oraşul Suceava vin să se împărtăşească la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“. Această tradiţie era şi înainte de 1989, când elevii, însoţiţi de cadre didactice, veneau în număr mare să se spovedească şi să se împărtăşească. Mulţi copii au înţeles că prin biserică pot fi aproape de cei aflaţi în nevoi. Răsplata pentru faptele lor, aparent nesemnificative, constă în excursiile gratuite la mănăstirile din Bucovina. „Copiii care se implică în acţiunile caritabile sunt răsplătiţi cu excursii la mănăstirile din Bucovina, unde participă cu evlavie la sfintele slujbe. Este o mulţumire sufletească şi o bucurie. Îmi aduc aminte că şi eu, când eram copil, mergeam cu multă bucurie la Mănăstirea Putna, chiar dacă trebuia să parcurg 10 kilometri pe jos. Aceşti copii sunt ancoraţi în activitatea spirituală, pun mult suflet în ceea ce fac şi vin cu multă deschidere la Mănăstirea «Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava». Sunt plini de credinţă şi simt o pornire din sufletul lor, având o educaţie creştinească şi din partea părinţilor. Copiii au ajutat pe cei nevoiaşi întotdeauna cu multă bucurie şi entuziasm. Orice creştin când face o faptă bună are o mulţumire sufletească“, a adăugat arhim. Vartolomeu Chira.