Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: Slujba solemnă de împărtăşire a credincioşilor cu Sfintele Daruri

Micul catehism: Slujba solemnă de împărtăşire a credincioşilor cu Sfintele Daruri

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 20 Feb 2010

Liturghia este slujba cea mai sfântă, prin care credincioşii îşi arată recunoştinţa şi cinstirea faţă de Dumnezeu, pentru purtarea de grijă şi pentru darurile primite de la El. În Biserica Ortodoxă se oficiază trei sfinte Liturghii: a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare şi a Sf. Grigorie Dialogul. Ultima dintre ele mai este cunoscută şi sub denumirea de Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Primele menţiuni despre această slujbă datează din anul 617 în Cronica Pascală, apoi din anul 632 la Sinodul Trulan.

Liturghia Sf. Grigorie Dialogul se oficiază în Postul Sfintelor Paşti, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi de duminică, a zilelor aliturgice - luni şi marţi din prima săptămână şi vineri din Săptămâna Patimilor, când nu se oficiază nici o Liturghie. În practica Bisericii, se obişnuieşte ca această sfântă slujbă să fie oficiată în zilele de miercuri şi vineri, precum şi în joia săptămânii a cincea din Postul Mare.

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite are o rânduială deosebită de a celorlalte două. Ea este formată din două slujbe deosebite: Vecernia şi Liturghia. Rânduiala acestei Liturghii conţine la început prima jumătate a Vecerniei până la Vohod, iar a doua parte este alcătuită din slujba Liturghiei obişnuite, începând de la Apostol şi având Heruvic, Rugăciunea Amvonului, specifice. Îi lipseşte o anumită parte, a Anaforalei liturgice, partea care alcătuieşte miezul Liturghiei, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor. De aceea, această Liturghie nu este considerată o Liturghie deplină, desăvârşită, asemenea celorlalte; aşa cum arată şi numele, ea este mai degrabă o slujbă solemnă de împărtăşire a credincioşilor cu Sfintele Daruri, sfinţite în timpul uneia din cele două Liturghii (a Sf. Ioan Gură de Aur sau a Sf. Vasile cel Mare).