Micul catehism: Vecernia, prima dintre cele şapte Laude

Gheorghe Mihăilă, 13 Iulie 2009

Vecernia sau slujba de seară este prima dintre cele şapte Laude bisericeşti, adică slujba cu care se începe serviciul divin public al fiecărei zile liturgice. În zilele noastre, potrivit Tipicului, momentul din zi rânduit pentru oficierea Vecerniei este ceasul al zecelea, adică aproximativ ora 16:00, deci înainte de căderea serii (iarna - pe la orele 15:00-16:00, iar vara - pe la 17:00-18:00). Privitor la timpul săvârşirii acestei slujbe, sunt şi unele excepţii de la această regulă. Vecernia se face în timpul dimineţii în următoarele cazuri: în Duminica Rusaliilor (Vecernia Lunii Rusaliilor, care se săvârşeşte în ziua de Rusalii, îndată după Liturghie), în Vinerea Patimilor (Vecernia Sâmbetei Patimilor, care, în unele părţi, mai ales la bisericile de enorie, se face dimineaţa, după slujba Ceasurilor împărăteşti) şi în toate cazurile când Vecernia se uneşte cu una dintre cele trei Sfinte Liturghii: cu Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul (în toate miercurile şi vinerile din perioada Postului Mare, cu excepţia Vinerii Patimilor); cu cea a Sfântului Vasile cel Mare (de patru ori pe an: în ajunul Crăciunului, în ajunul Bobotezei, în Joia şi în Sâmbăta Patimilor) sau cu cea a Sfântului Ioan Gură de Aur (la Buna Vestire, în cazul în care acest praznic cade într-una dintre zilele de rând a săptămânii, adică de luni până vineri).

Prin rânduiala Vecerniei credincioşii aduc lui Dumnezeu rugăciune de mulţumire pentru că au avut parte de ajutorul lui Dumnezeu în ziua care a trecut, rugându-L să fie prezent în viaţa lor în continuare.

Raportat la istoria mântuirii, Vecernia aminteşte creştinilor de ridicarea de pe cruce şi înmormântarea Domnului, care au avut loc spre seară. Simeon al Tesalonicului, în lucrarea „Despre sfintele rugăciuni“, ne învaţă: „Cântarea Vecerniei înseamnă că lăudăm pe Făcătorul nostru că am ajuns la apus, adică la sfârşitul zilei, şi hărăzim lui Dumnezeu tot ce am făcut într-însa. De aceea mulţumim pentru viaţa noastră, pentru hrana, pentru cugetele, cuvintele şi faptele noastre. Ne rugăm, totodată, să petrecem noaptea în pace, fără păcat şi fără sminteală. Căci noaptea este ca un simbol al sfârşitului vieţii noastre; căci ca o moarte ne vine nouă noaptea“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!