Patristica
Mila în conştiinţa Bisericii

Mila în conştiinţa Bisericii

Nicuşor Deciu, 22 Februarie 2015

Una dintre poruncile date de însuşi Mântuitorul ucenicilor Săi, virtute de temelie a Bisericii şi a civilizaţiei creştine, mila, a iradiat din cadrul eclesial şi s-a difuzat la diferite intensităţi în întreaga lume. Odată cu recunoaşterea Creştinismului în Imperiul Roman s-a manifestat şi mila ca o nouă dimensiune a vieţii sociale. Nu este cazul să amintim aici cu lux de amănunte de „vasiliadele“ Sfântului Vasile cel Mare, primele aşezăminte unde mila a fost pusă public în lucrare şi în care s-a împlinit cuvântul Domnului: „Milă voiesc, iar nu jertfă“ (Matei 9, 13). Cu toate acestea, mila nu trebuie văzută doar ca simplă formă de compasiune sau întrajutorare creştină, ci ca o profundă şi cuprinzătoare filosofie de viaţă, ce-l ajută pe credincios în nevoinţa dobândirii virtuţilor, aşa cum transpare dintr-o cugetare consemnată în Pateric: „Zis-a un iubitor de Hristos că dator este cel ce dă milostenie, aşa să dea, ca şi cum el ar lua. Că o milostenie ca aceasta îl apropie de Dumnezeu“. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată cu şi mai mare limpezime trăsăturile adevăratului om creat după chipul lui Dumnezeu, tâlcuind: „Înainte de alte lucruri omul să înveţe să miluiască. Pentru că a milui înseamnă a fi om… Dacă nu eşti milostiv, ai încetat să fii om! Milostenia ne face înţelepţi. Pentru ce te minunezi când spun că a milui înseamnă a fi om? Spun încă ceva mai mult: A milui înseamnă a fi ca Dumnezeu. Fiţi milostivi, spune Hristos, ca şi Tatăl vostru (Luca 6, 36)…“ (Omilia 52 la Matei).

Judecata eshatologică va avea drept criteriu tot mila, aşa cum vedem în cunoscutul pasaj de la Matei 25, 31-46, unde nemincinoasa gură a Mântuitorului le spune celor milostivi: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii“, iar celor nemilostivi, acele cuvinte grele - fie ca nimeni să nu le audă! - „Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic“.

Ei bine, această filosofie practică a milei specifică Bisericii creştine nu fusese cunoscută în nici un fel de lumea păgână de dinainte de Hristos. Celor mai titrate cetăţi ale Antichităţii - al căror sistem de organizare şi gândire se doreşte a fi recuperate astăzi şi promovate în dauna Creştinismului - le era străină noţiunea de milă. Ce se întâmpla spre pildă în cea mai vestită cetate a Antichităţii, patria filosofilor şi a democraţiei, în Atena? Copiii care se năşteau cu handicap, bolnavii incurabili, bătrânii neputincioşi erau aruncaţi fără reţineri de pe sprânceana muntelui în prăpastie. Nu exista dragoste, nici milă în înţelesul pe care noi încă îl avem astăzi mulţumită învăţăturii unice a lui Hristos, care a penetrat întreaga lume schimbând mentalităţile, transfigurând vechea cultură elenistică, silindu-i chiar şi pe cei necredincioşi să-şi reconsidere scara valorilor. Aşadar, Creştinismul este cel ce a adus în lume conceptul de dragoste şi milă, şi odată cu răspândirea mesajului Evangheliei a devenit o valoare universală.

Istoriceşte vorbind, această cultură a milei a precumpănit, cu excepţii izolate desigur, aproape în întreaga societate omenească până în epoca numită în anumite cercuri „post-creştină“, la ai cărei zori privim noi acum, în cadrul căreia se naşte o nouă filosofie, promotoarea unei alte viziuni asupra lumii, diferită de împământenitele valori creştine. Lipsa milei şi un incredibil dispreţ faţă de făptura omenească, care se materializează printre altele în eutanasierea bolnavilor în stadiu terminal şi a bătrânilor, în uciderea pruncilor cu probleme de sănătate înainte de naştere, şi uneori chiar după naştere, precum şi alte grozăvii, pe care hârtia le-ar suporta cu greu, sunt coordonatele vizibile ale filosofiei post-creştine, străină de milă.

Rememorând cultura de dinainte de Hristos, vedem că în fapt acest post-creştinism este, după toate evidenţele, nimic altceva decât un păgânism autentic, ba chiar mai rău decât acela, pentru că atunci cel puţin nu se ştia de Hristos şi de Evanghelia Sa. În acest cadru, numai Biserica poate sesiza primejdia mentalităţii păgâne din mediul post-creştin, direcţia greşită spre care se îndreaptă lumea şi, în acest sens, s-o corecteze prin misiunea sa în cadrul cetăţii şi prin pastoraţia credincioşilor din comunitatea parohială, ca nu cumva, prin dispariţia totală a milei din existenţa noastră de zi cu zi, să fie distrusă însăşi esenţa vieţii societăţii contemporane, într-o asemenea măsură încât recuperarea ei să fie cu neputinţă.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!