Documentar
Milostivul şi apărătorul dreptei credinţe

Milostivul şi apărătorul dreptei credinţe

Grigore Meşteroaie, 05 Decembrie 2009

Perioada de aur a creştinismului, identificată şi recunoscută de istorie, o reprezintă secolul al IV-lea. Acest secol se deschide prin aportul deosebit al celui mai cunoscut sfânt al credinţei noastre: Sfântul Ierarh Nicolae. Pe parcursul vieţii sale pământeşti, Sfântul Nicolae a marcat pentru totdeauna viaţa întregii Biserici creştine, prin mărturia exemplară şi neclintită a dreptei credinţe, precum şi prin actele de milostenie săvârşite cu smerenie firească.

Născut la sfârşitul secolului al III-lea, în localitatea Patara din Turcia de astăzi, din părinţii Teofan şi Nona, Nicolae a avut o viaţă presărată din abundenţă de intervenţiile minunate ale lui Dumnezeu. Singurul fiu al părinţilor a primit o educaţie aleasă mai ales în ceea ce priveşte latura religioasă. În acest sens, pe lângă părinţi, unchiul său, episcopul Nicolae, a avut un rol important în biografia sfântului, fiindu-i luminător în drumul slujirii lui Dumnezeu.

Profeţia din ziua hirotoniei

Fiind pregătit cu deosebită râvnă pentru slujirea sacramentală de către unchiul său, care simţea că tânărul Nicolae va deveni o piatră de hotar a Bisericii, slujba de primire a darului preoţiei a fost cea care l-a făcut pe episcop să proorocească rostind următoarele cuvinte: „Fericită este turma ce se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea bunei credinţe îi va aduce pe dânşii, apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi“.

Cuvintele acestea s-au împlinit întocmai pentru că două au fost coordonatele principale ale biografiei Sfântului Nicolae: apărarea dreptei credinţe şi ajutorarea minunată a semenilor aflaţi în neputinţe.

Alegerea ca arhipăstor al Mirelor Lichiei

De la primele slujbe din calitatea de păstor duhovnicesc, Sfântul Nicolae a fost îndrăgit de către credincioşii săi impunând totodată respect clerului prin viaţa sa plină de rugăciune curată către Dumnezeu. Acest lucru face ca, după moartea arhiepiscopului Ioan al Mirelor Lichiei, să fie propus şi ales arhipăstor al acestei regiuni, sub titulatura căreia va rămâne cunoscut în istorie. Această vrednicie presupunea o deschidere mai mare către oameni pentru luminarea lor şi nu doar o relaţie personală a ierarhului cu Dumnezeu. De aceea, Sfântul Nicolae va deveni un model de trăire creştinească pentru păstoriţii săi.

Mărturisirea neclintită a credinţei

Pe măsură ce anii treceau, arhiepiscopul Nicolae păstorea cu vrednicie turma cea cuvântătoare. Perioada cea neagră a persecuţiilor creştine atinge şi teritoriul îngrijit duhovniceşte de sfânt. Decretul de prigonire a creştinilor, promulgat de împăraţii Diocleţian şi Maximian, prin care toţii cei ce mărturiseau dreapta credinţă să fie siliţi să renunţe public la ea, prinde contur în regiunea Mira. Din cauza acestei prigoane, ierarhul Nicolae va fi pedepsit cu închisoarea, pătimind multe rele. În temniţă, Nicolae întărea credinţa printre cei închişi, încurajându-i spre mărturisirea neclintită pentru adevăr.

Sinodul I Ecumenic

Odată cu pacea instaurată de împăratul Constantin cel Mare în anul 313, prin oprirea persecuţiilor şi declararea religiei creştine religie de stat, ierarhul Nicolae se întoarce în Mira, unde şi mai întărit în credinţă propovăduieşte cuvântul Evangheliei Domnului Iisus Hristos. În Biserică, apar însă primele tulburări eretice prin persoana lui Arie ce se raporta cu o înţelegere pur omenească la Taina Întrupării Mântuitorului, ştirbindu-I Acestuia calitatea dumnezeirii Sale. La cererea lui Constantin are loc astfel primul sinod ecumenic în anul 325 în localitatea Niceea, ce avea drept scop îndreptarea ereziei ariene. Printre cei 318 de părinţi participanţi a fost convocat şi Sfântul Nicolae. Pe parcursul şedinţelor acestui sinod, observând îndărătnicirea lui Arie, în ciuda argumentelor puternice aduse de adunare, ierarhul Nicolae are pentru prima şi singura dată în viaţă o reacţie ieşită din comun pentru stilul său caracteristic de „chip al blândeţelor“. Astfel, Nicolae a fost cel care, rănit şi jignit în propria credinţă prin învăţătura greşită a lui Arie, l-a plesnit peste faţă pe iniţiatorul acestei erezii. Ieşirea aceasta l-a costat însă deprecierea celorlalţi părinţi ce au catalogat acest gest incompatibil cu demnitatea slujirii arhiereşti. Drept urmare, însemnele arhiereşti i-au fost retrase sfântului. Peste scurtă vreme însă, din cauza unei vedenii avute de unul dintre Sfinţii Părinţi de la acest sinod, situaţia este îndreptată. În această teofanie, Mântuitorul Hristos ţinea deasupra capului Sfântului Nicolae Evanghelia, iar Maica Domnului purta în mâini omoforul, semn că Dumnezeu dorea reabilitarea ierarhului său.

Milosteniile şi minunile Sfântului Nicolae

Întorcându-se în patria sa, Mira Lichiei, Sfântul Nicolae, pe lângă răspândirea seminţelor duhovniceşti în sufletele credincioşilor, îşi pune în valoare de nenumărate ori milostenia caracteristică. Sunt bine cunoscute astfel situaţiile în care datorită intervenţiei minunate a Sfântului Nicolae trei fete sunt salvate de păcatul desfrânării în care tatăl lor, din cauza sărăciei, era aproape să le arunce. La fel, cei trei tineri acuzaţi pe nedrept şi condamnaţi la moarte, salvaţi totuşi în ultima clipă de către ierarh, reprezintă o altă mărturie. Alături de aceste exemple de milostenii, minunile înfăptuite cu ajutorul nestăvilit al lui Dumnezeu atestă calitatea extraordinară de mijlocitor al oamenilor. Salvarea unor corăbieri de la furtuna de pe mare, a locuitorilor Lichiei de la foamete, precum şi multe altele reprezintă, de asemenea, repere solide în recunoaşterea sfinţeniei arhipăstorului Nicolae. Prin exemplul vieţii sale, precum şi prin numele său ce înseamnă „biruinţa poporului“ se exprimă deosebita râvnă prin care se dorea apropierea oamenilor de Dumnezeul Cel adevărat.

Tradiţiile şi cinstirea Sfântului Nicolae

De multă vreme în tradiţia bisericească, precum şi în cea populară se extinde exemplul smerit de ajutorare a celor din jur (în special a copiilor) prin oferirea unor cadouri în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae. Astfel, imitându-l pe Sfântul Nicolae, ce, de asemenea, înfăptuia milosteniile fără să fie văzut sau observat, tot în acest chip credincioşii păstrează şi astăzi această tradiţie. Evlavia poporului român către acest sfânt incontestabil s-a materializat în două direcţii: în primul rând, prin mulţimea bisericilor ridicate în cinstea acestuia, precum şi prin mulţimea credincioşilor ce poartă acest nume. Conform unor ultime date statistice în ţara noastră, aproape 800.000 de credincioşi poartă numele Sfântului Nicolae. Acest lucru subliniază deosebita cinstire acordată acestui păstor de suflete. Tot de cinstirea acestuia se leagă şi reprezentarea iconografică. Cele mai vechi icoane bizantine redau chipul Sfântului Nicolae atât în icoana numită Deisis (mijlocire), unde apare alături de Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Domnului, cât şi în icoana în care este zugrăvit singur, având, aşa cum precizează maiestos troparul său, „chip al blândeţelor“, redând totodată calităţile de „îndreptător al credinţei“ şi „învăţător înfrânării“ amintite în acelaşi imn.

Pentru toate acestea, Sfântul Nicolae rămâne cu adevărat în tradiţia eclesială un reper important al credinţei şi un mijlocitor neobosit către Preabunul Dumnezeu.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!