Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Minerii ameninţă cu blocarea magistralei CFR Bucureşti-Timişoara

Minerii ameninţă cu blocarea magistralei CFR Bucureşti-Timişoara

Data: 22 Aprilie 2008

Minerii din bazinul carbonifer al Mehedinţiului au luat decizia de a bloca, la sfârşitul acestei luni, magistrala 3 CFR Bucureşti-Timişoara. Preşedintele Departamentului Sindical Minier, Rafael Norocel Ciorăscu, a declarat că această decizie a fost luată după ce, „fără justificări credibile“, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) a sistat achiziţia de cărbune. „Din această cauză, circa 100 de mii de tone de cărbune se află depozitat pe platforma de încărcare din incinta sediului administrativ al Exploatării Miniere Mehedinţi, unde există riscul ca halda să se aprindă“, a declarat Ciorăscu. În opinia liderului sindical, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - care are o datorie la minerii mehedinţeni de peste 83,7 milioane lei - „a greşit când a luat hotărârea respectivă, iar explicaţia că nu a renunţat la obligaţiile contractuale pe care le are cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, ci doar ia măsuri de reglare a stocurilor, nu este în măsură să-i liniştească pe mineri“. Liderul minerilor mehedinţeni a spus că Ministerul Economiei şi Finanţelor trebuie să se implice de urgenţă în fluidizarea livrărilor de cărbune, astfel încât circulaţia feroviară pe linia ferată Bucureşti-Timişoara să nu fie întreruptă.