Diaspora
Minune ortodoxă în inima Portugaliei

Minune ortodoxă în inima Portugaliei

Isabela Stoian, 06 August 2011

"Hristos este comuniune" şi sălăşluieşte în inimile celor care se adună în numele Său. Românii din regiunea Porto-Aveiro se bucură de mai bine de jumătate de an de Sfânta Liturghie săvârşită în limba română şi de emoţia întâlnirii cu alţi iubitori de Ortodoxie, în sufletele cărora arde dorul de patrie.

Parohia Porto-Aveiro, al cărei lăcaş de închinare poartă hramul Sfântului Grigorie Decapolitul, aduce de aproape jumătate de an bucurie duhovnicească şi dezvoltă un frumos sentiment de înfrăţire întru Hristos şi în spiritul românesc. Misiunea începută de părintele Gheorghe Florea este continuată de către părintele Dragoş-Gheorghe Matei şi ţine vie tradiţia Bisericii pentru cei care poartă în definiţia lor însuşirile de român şi de ortodox.

Misiune ortodoxă pe meleaguri lusitane

Când este întrebat despre greutăţile şi bucuriile pe care le întâmpină în această misiune, părintele paroh începe cu multă dragoste să spună despre bucurii, lăsând parcă greutăţile în grija Domnului. Principala bucurie a părintelui este însăşi misiunea, faptul că slujeşte şi îl roagă pe Dumnezeu să îi aducă pe oameni împreună, să comunice şi să trăiască în înţelegere. De asemenea, bucurie mare este şi faptul că se spovedesc şi se împărtăşesc, iar comuniunea dintre ei este sfinţită de Hristos. Copilaşii şi părinţii lor, care mai înainte erau străini, devin tot mai apropiaţi.

Acum, când biserica este încă tânără, se trăieşte prezentul cu nădejdea viitorului. Totuşi, parohia nu este chiar la început, ci se dezvoltă încet-încet, înflorind prietenia dintre membrii ei, deocamdată nu prea numeroşi - şi aici îşi spun cuvântul distanţele mari faţă de biserică ale oraşelor păstorite, distanţe din cauza cărora oamenii ajung mai greu la casa Domnului. Însă împlinirea duhovnicească se simte mai ales prin intermediul copiilor, care se bucură de Sfânta Euharistie şi cresc în spiritul ortodox românesc, şi prin organizarea de agape creştine, unde enoriaşii au ocazia să se cunoască mai bine.

Minunea comuniunii

Din păcate, românii de astăzi suferă de o accentuată lipsă de unitate, resimţită atât din punct de vedere ideologic, cât şi din punct de vedere pragmatic. Tocmai aici apare rolul covârşitor al Bisericii. În conştiinţa celui care poartă în sine răsunetul cuvintelor "patrie", "familie", "istorie", "ortodoxie", Biserica trezeşte adesea cel mai nobil dintre sentimente, şi anume dragostea de ţară. Sunt evidenţiate caracteristicile definitorii ale românului şi se recunoaşte valoarea jertfei sângelui amestecat cu ţărâna acestei ţări în lupta pentru apărarea credinţei şi a identităţii naţionale.

În diaspora este cu atât mai greu să revigorezi aceste trăiri profunde, cu cât, cel mai adesea, românii care locuiesc aici încearcă dezamăgiri ce i-au determinat să părăsească România, alegând altă ţară în care să îşi aducă ofranda. Aceste răni, justificabile sau nu, se pot tămădui, însă încet, cu preţul ireversibilului timp. Un balsam de mare ajutor este Biserica - care îi aduce pe oameni împreună şi dă sens unităţii - şi mângâierea Sfintei Liturghii - în care se află esenţa Ortodoxiei. Astfel, întru Hristos, se întâmplă şi minunea comuniunii.

Părintele Dragoş subliniază adesea importanţa "Bisericii după Biserică", a unei Liturghii continue în viaţa noastră şi importanţa acestor ieşiri prin care se poate cimenta comunitatea. S-au organizat unele excursii în Porto şi în împrejurimi, în care membrii parohiei au avut ocazia să se descopere şi să împărtăşească acelaşi duh românesc, în care jocul molipsitor al copiilor a trădat slăbiciunea pentru joc a "copiilor mari". Astfel, comuniunea din lăcaşul de cult este consolidată în afara zidurilor bisericii, iar oamenii îşi deschid cu căldură uşa inimii şi a casei pentru cei care intră cu dragoste.

Totuşi, această bucurie, pe care părintele şi-o doreşte mai des pentru păstoriţii săi, este inaccesibilă uneori tocmai din cauza problemelor financiare. Se întâmplă ca românii din Portugalia, oameni modeşti şi muncitori, să simtă bariera distanţei şi a costurilor şi să aleagă în a investi altfel în copii şi în familie decât în a participa la astfel de excursii şi activităţi. Şi poate că jertfa românilor din nordul Portugaliei este mai mare decât a celor din sud. O parte dintre ei sunt nevoiţi să lucreze şi duminica sau chiar sacrifică benevol ziua Domnului. Însă, în general, oamenii care erau ataşaţi de Biserică în ţară sunt ataşaţi şi aici.

Minunea descoperirii

Pe lângă credincioşii care au contribuit la aşezarea propriu-zisă a parohiei şi care continuă să pună suflet la înfrumuseţarea ei, fireşte, sunt şi unii români a căror şedere în Portugalia este pe termen limitat. Aceştia compensează lipsa împlinirii celor dintâi cu minunea descoperirii şi mai apoi cu sfinţenia dorului. Aşa s-a întâmplat şi cu Călin, un tânăr venit pentru scurtă vreme în Portugalia, care a simţit nevoia firească de a găsi o biserică ortodoxă românească cât mai apropiată, nevoie accentuată de naşterea primului copil în familia surorii lui aflate aici: "Am vorbit cu părintele Marius din Lisabona, care ne-a îndrumat spre nou-înfiinţata biserică din Aveiro, un oraş apropiat. Surpriza a fost mare. Nu ştiam că avem biserică mai aproape. Cumnatul meu l-a sunat pe părintele de acolo şi, urmând indicaţiile acestuia, am ajuns într-o seară de sâmbătă la o capelă micuţă, pe lângă care aş fi putut trece cu convingerea că e un aşezământ catolic închis. Am ajuns lângă uşă şi atunci au răzbătut dinăuntru cuvinte dragi, româneşti. Am ştiut că am găsit biserica. Am intrat şi am găsit câţiva copilaşi, aşezaţi cuminţi, ca la şcoală, care… îi fericeau pe "cei prigoniţi pentru dreptate", împreună cu un preot tânăr şi cu încă un tânăr înalt care stătea lângă strană. Era ora de cateheză. Cântau Fericirile. Cu toată senzaţia de "altfel" dată de capela rece de piatră, mult diferită de bisericile noastre din ţară, am avut senzaţia că am intrat în casă la cineva. Mai bine zis, "acasă" la cineva. A urmat ceva foarte frumos. Nepoţica mea s-a botezat acolo, am început să mergem la slujbele de acolo şi am cunoscut oameni frumoşi care mi-au devenit prieteni. Nu mulţi, ce-i drept, însă toţi unul şi unul, cu care am petrecut cele mai frumoase momente de aici. Chiar dacă sunt puţini, părintele şi enoriaşii au făcut din micuţa capelă - care din stradă îmi părea atât de rece şi de stingheră, în acea primă seară când am găsit-o - un loc în care Hristos vine şi pentru doi, şi pentru trei… Un loc de care o să îmi fie dor".

Desigur, acesta nu este singurul caz în care inima românului tresaltă de bucurie atunci când află că se poate împărtăşi de minunea Ortodoxiei şi departe de casă. Prin grija părintelui paroh Dragoş-Gheorghe Matei, cei care rămân în Portugalia se bucură de mângâiere duhovnicească şi menţin vie tradiţia Bisericii. Cei doar trecători prin această ţară vor păstra un loc special în inima lor, în care dorul de fraţii români le va sfinţi rugăciunea şi prietenia pe care le-o poartă.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!