Reportaj
Mircea Bălşoianu, maestrul coşar de România

Mircea Bălşoianu, maestrul coşar de România

Raluca Brodner, 04 Martie 2010

„Dacă doriţi un coşar adevărat, un profesionist, care îşi respectă munca şi oamenii pentru care lucrează, atunci aţi sunat pe cine trebuia“, mi-a răspuns încrezător Mircea Bălşoianu, maestru hornar, absolvent de studii de specialitate în Italia şi membru fondator al Asociaţiei hornarilor, constructorilor de coşuri de fum şi şemineuri, cu sediul în Mediaş. Comunicativ şi binevoitor, a acceptat să vorbească despre meseria lui, pe care a ajuns să o ridice la rang de măiestrie şi pe care o practică cu multă pasiune, profesionalism, folosindu-se de o tehnică şi o aparatură la nivel de 2010.

Degeaba am căutat în Bucureşti, câteva zile la rând, un coşar cu poveşti. Unul adevărat, în carne şi oase, nu ca cei din plastic pe care i-am văzut împleticiţi în fire albe şi roşii pe la tarabele din oraş. Nu mi-au fost de folos nici anunţurile din ziare, nici recomandările primite. De îndată ce ajungeam la adresa celui pe care mi-l doream personaj, mă lămuream repede că nu era ceea ce căutam. De altfel, oamenii au fost amabili, încântaţi mai ales de gândul că vor apărea într-un ziar.

Personaje din alte poveşti

Nu departe, şi nenea Costică. „Un suc, nişte prăjiturele?“, mă ispitea bunicul de 60 de ani, care îşi spunea coşar de trei ani, fix din ziua în care Cristina i-a dăruit cel de-al treilea nepot. Pe Georgică. Un năzdrăvan, căruia bunicul îi aplică în fiecare zi câte un zbenghi de tăciune în frunte, ca să nu se deoache. Nu prea a ştiut nenea Costică ce să-mi spună despre coşărit, mai degrabă mi-a povestit despre cât de bine i-a mers în comunism, ca gestionar. Regretă acele vremuri şi e nemulţumit de zilele pe care a ajuns să le trăiască. Ca să mai câştige un ban în plus, curăţă coşurile caselor, mai exact el dă directive şi un ucenic al său - băiat tânăr, un orfan - face toată treaba.

N-am mai aşteptat sucul şi prăjiturile, pe care Cristina avea să le aducă de la magazinul din colţ. Nici măcar nu am mai avut răbdare să văd toată cutia cu fotografii, scoasă de la naftalină dintr-un dulap lucios, vopsit în verde. „Uitaţi aici, poză de familie. Am fost şi eu odată frumos… Asta e bună de ziar“, îşi dădea cu părerea bătrânul, pe care îl găseam tot mai potrivit pentru un film de Cristian Mungiu. Necăjit din cauza lipsei mele de timp şi de întrebarea „oare unde o să ajungem, dacă în fiecare zi alergăm dintr-o parte în alta, mereu sub stres?“, nenea Costică m-a condus până la poartă şi de acolo cu privirea până la stradă. Şi-a ridicat degetul mare de la mâna dreaptă în aer, până la nivelul capului, în semn de „misiune îndeplinită“, după ce am terminat cu bine slalomul printre noroaie şi bălţi. I-am răspuns în acelaşi cod, dar eu tot nu găsisem coşarul de care aveam nevoie.

Maestrul coşar şi asociaţia sa

„Dacă doriţi un coşar adevărat, un profesionist, care îşi respectă munca şi oamenii pentru care lucrează, atunci aţi sunat pe cine trebuia“, mi-a răspuns încrezător Mircea Bălşoianu. L-am apelat fără să stau prea mult pe gânduri, după ce i-am găsit numărul de telefon pe site-ul Asociaţiei hornarilor, constructorilor de coşuri de fum şi şemineuri (ASFOCH). Recunosc, la o primă vedere, m-a amuzat existenţa unei astfel de asociaţii. Mai apoi, am prins curaj şi mi-am zis că ar putea fi ceea ce căutăm. Nu în ultimul rând, am apreciat iniţiativa, cu atât mai mult cu cât ştiam că meseria este pe cale de dispariţie.

Nu, trenul care mă putea duce până la Reghin - acolo unde îşi are asociaţia sediul (şi unde puteam întâlni cei mai buni meseriaşi în domeniu) - nu este pe cale de dispariţie, doar că Mircea Bălşoianu nu era în localitate. Iar revenirea sa, plus drumul meu până la dânsul, mi-ar fi încurcat planurile. Astfel, am convenit să facem interviul folosind mijloacele moderne de comunicare, care nu se compară nici pe departe cu o întâlnire tęte-á-tęte, mult mai productivă.

Chiar şi aşa, am aflat că cel cu care vorbeam a absolvit Şcoala de hornar din Treviso şi Padova, Italia, în martie 2007, cu titlul de maestru coşar. Ideea înfiinţării asociaţiei i-a aparţinut maestrului, ca o dorinţă a acestuia „de a pune în practică cam tot ce este legat de această meserie. La acel moment, în 2007 (n.r. anul înfiinţării asociaţiei), astfel de organizaţii funcţionau în mai toate statele Uniunii Europene şi în SUA, mai puţin în România.“

Cum a început aventura lui Bălşoianu în această meserie? Simplu. Prin 2004, lucra în domeniul distribuţiei gazelor naturale, mai exact într-un post care presupunea, din când în când, verificarea şi curăţarea coşului de fum. Când era nevoie de un astfel de meseriaş, mereu era o problemă, pentru că nu se găsea un coşar priceput care să remedieze situaţia. Primul impuls al lui Mircea Bălşoianu a fost de a căuta informaţii despre această meserie pe internet - „tărâmul tuturor răspunsurilor“. Aşa a aflat despre coşarii profesionişti din străinătate, despre modul în care sunt organizaţi, despre cursurile de specialitate - pe care le-a urmat, „din dorinţa de a renaşte această meserie în România. Cu ajutorul unui prieten am reuşit să parcurg echivalentul a 15 cursuri în Italia, la asociaţia de profil de acolo, iar în aprilie 2009 am dat examen pentru titlul de maestru coşar, maximum ca pregătire în domeniu.“

Femei-coşar, tehnică de lucru modernă, profesionalism

Momentan, organizaţia are 75 de membri, persoane juridice. În ţară există 150 de coşari, absolvenţi ai cursurilor ASFOCH, printre care se numără şi femei. „Trăim într-o lume modernă, lucrăm după cele mai noi tehnici, aşadar nu văd de ce să nu existe în breaslă şi femei. Personal, lucrez cu soţia mea - prima femeie-coşar care a aderat la o asociaţie profesională la nivel mondial. Fetele nu lucrează niciodată singure, dar, de regulă, ajută la partea de curăţenie sau la completarea documentelor“, a spus coşarul Bălşoianu.

Profilul hornarului contemporan, membru al ASFOCH, are o trăsătură dominantă, surprinzătoare pentru unii - absolvent de studii superioare. De asemenea, din spusele lui Mircea Bălşoianu, şi tinerii par să fie interesaţi de această meserie, ei caută să o practice cât mai profesionist.

Aflând de prima ediţie a cursurilor de sobari, destinate exclusiv membrilor Asociaţiei hornarilor, constructorilor de coşuri de fum şi şemineuri, care va avea loc la Mediaş, în această lună, am fost interesată să aflu ce se învaţă la astfel de cursuri. „Învăţăm ceea ce numai în cadrul unei asociaţii profesionale putem învăţa. Cursurile sunt structurate clar pe proceduri de lucru, practică, legislaţie, tradiţie, protecţia muncii şi sănătate, cât şi securitate în muncă. Nu are legatură, poate nici măcar 10%, cu vechiul coşărit. Pregătirea se face la nivelul anului 2010 şi este asigurată de maestrul hornar cu pregătire în Italia, maestrul sobar, experţi tehnici extrajudiciari, inspectori SSM şi protecţia muncii“, precizează maestrul hornar.

Acesta adaugă că nu este greu să devii coşar, „mai ales în ziua de astăzi, când poţi să devii orice“. Este nevoie să pui pasiune în ceea ce faci şi să dai dovadă de seriozitate. De asemenea, am mai aflat că este foarte importantă relaţia cu clienţii, „iar profesionalismul este cel care te menţine pe o piaţă şi aşa destul de dificilă.“

„Ţi-a ieşit coşaru-n drum…“

Unii dintre noi cred în noroc. Aceştia susţin că şansa ar umbla la braţ cu hornarii. Sunt port-bonheuri, de aici şi versurile: „Ţi-a ieşit coşaru-n drum/ Şi-ţi închipui că de acum/ Griji, nevoi, necaz, durere/ Se vor duce ca un fum…“ Cum astăzi coşarii nu mai sunt prezenţi printre oameni ca odinioară, totuşi ei nu se lasă rugaţi de două ori când sunt invitaţi… la nunţi. Personajul în frac, cu faţa mânjită de tăciune şi cu peria de curăţat în spate, este însoţit de mireasa găsită de coşar, după ce aceasta a fost furată, conform obiceiului.

Astfel de momente decupează latura plăcută a meseriei, pentru că munca unui coşar implică numeroase riscuri. Activitatea se desfăşoară în clădiri sau în locuri greu accesibile, uneori în condiţii meteo nefavorabile, adesea pe acoperişuri, dar şi în spaţii încărcate de praf.

„Astăzi, coşarul sau hornarul este un profesionist dotat cu intrumente profesionale, perii din sârmă sau plastic pe diferite diametre, tije flexibile din fibră de sticlă, diverse accesorii pentru deblocarea canalului de fum. Coşarul ajunge la locul intervenţiei însoţit de un atelier mobil echipat cu tot ce este necesar unei intervenţii rapide şi sigure fără să afecteze integritatea şi funcţionalitatea coşului de fum. Inspecţia şi vizualizarea interiorului coşului de fum se fac folosind o cameră video digitală cu vedere în infraroşu. Astfel putem să ne dăm seama exact despre starea şi funcţionalitatea coşului de fum şi să alegem sculele şi modul în care se va face intervenţia“, conchide Mircea Bălşoianu.

Hornarii, de la meseriaşi la amulete-mărţişor

Hornarii figurează ca meseriaşi încă din anul 1759, când a fost emis de Curtea de la Viena regulamentul cu privire la prevenirea şi stingerea incendiilor. Acesta a fost preluat şi pus în aplicare, ţinându-se cont de specificul local, în oraşele din Transilvania, Banat şi Bucovina.

Pe la începuturile meseriei, se foloseau copiii în curăţarea coşurilor şi a şemineurilor. Dimensiunile corporale le permiteau acestora să se strecoare cu uşurinţă în spaţiile înguste. În timp, micuţii nu au mai fost supuşi unei asemenea corvezi şi au fost înlocuiţi de oamenii maturi. Mai precis, coşăritul a fost practicat de persoanele în vârstă, pentru ca generaţiilor tinere să le revină meseriile mult mai curate şi mai bănoase. Din păcate, odată cu trecerea timpului, hornarii devin tot mai puţini, iar parfumul meseriei practicată în anii de început pare că nu mai interesează pe nimeni. Coşarul a devenit pentru mulţi contemporani un simbol al primăverii, o amuletă-mărţisor. Ca şi la noi, în unele ţări europene, oamenii cred că hornarul este purtător de noroc. Rolul său în prevenirea focului îl aşează în panoplia personajelor pozitive, curajoase în lupta lor cu demonul (focul), pe care îl învinge. Mai mult, cărbunele este rezultatul purificării prin foc, iar funinginea are proprietatea de a apăra de boli.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!