Banat
Misiune caritativă la Clinica de Oncologie Medicală din Timișoara

Misiune caritativă la Clinica de Oncologie Medicală din Timișoara

De mai bine de 25 de ani, Arhiepiscopia Timişoarei, prin Sectorul social-filantropic și prin preoții misionari, desfășoară multiple activități în domeniul asistenței religioase în spitale, oferind servicii rezidențiale atât pentru copii, cât și pentru vârstnici. Scopul preoţilor prezenți în spitale este în primul rând de a fi alături de cei care trec prin perioade dificile, asigurând asistenţa religioasă pentru bolnavii internaţi care fac tratamente sau care urmează să fie operaţi. ­Lucrarea preotului are drept scop alinarea suferinţei, însă vizează şi pastoraţia familiilor celor ­bolnavi.

Raportându-ne la considerentele evocate mai sus, în Clinica de Oncologie Medicală din Timişoara, în fiecare zi de miercuri se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. Părintele Constantin Oliviu Crişan, responsabil din partea Arhiepiscopiei timişorene cu Spitalul Oncologic, este sprijinit de părintele Alin Cristian Scridon, dar şi de un grup de studenţi teologi în săvârşirea slujbelor religioase pentru cei aflaţi în suferinţe. Din inițiativa și străduința părintelui Constantin Oliviu Crişan, în această perioadă prepascală s-a desfășurat o acţiune filantropică. Prin solidaritatea unor credincioşi, care au dorit să se implice material în ajutorarea aproapelui, în ziua de miercuri, după săvâr­șirea Tainei Sfântului Maslu, în prezenţa părintelui Ciprian Ionel Cristea de la Parohia Ghiroda ­Veche, dar şi a mai multor teologi au fost împărţite, în saloanele ­Spitalului Oncologic, pachete cu diferite alimente, cărţi de ru­găciuni și iconiţe. Tuturor pa­ci­en­ților li s-au transmis urări de să­nătate și un praznic cu multe bu­curii și plin de lumină. 


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!