Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Mitropolitul Bartolomeu evocat la şase ani de la trecerea la Domnul

Mitropolitul Bartolomeu evocat la şase ani de la trecerea la Domnul

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 02 Feb 2017

Vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania a fost comemorat la împlinirea a șase ani de la trecerea la cele veșnice. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Mitropoliei Clujului, în seara zilei de 31 ianuarie, începând, astfel, serile culturale care se vor desfășura și în acest an la muzeul de la demisolul Catedralei.

Oameni care l-au cunoscut personal pe vrednicul de pomenire Mitropolit Bar­tolomeu, fie prin predicile rostite de la amvonul catedralei, sau l-au admirat pentru faptele sale, s-au întâlnit pentru o seară de rugăciune, de reculegere, dar și de încălzire a sufletelor la gândul că Mitropolitul Bartolomeu, chiar dacă a plecat din această lume, a rămas și mai adânc sădit în inimile tuturor. Personalitatea marelui ierarh și cărturar a fost evocată de distinși oameni de cultură care au vorbit despre persoana sa remarcabilă și despre realizările sale pe parcursul vieții. El rămâne, așa cum spunea și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei un intelectual deosebit, un ierarh vajnic și un om al credinței: „El și-a pus foarte în serios problema credinței. Lui i se datorează și reactivarea Mitropoliei Clujului. În toate a fost mare dar și în ceea ce privește credința a fost un om foarte profund și serios. Nu zadarnic l-au supranumit cei ce i-au observat viața «Leul Ardealului». Și că a fost un om foarte credincios reiese din tot ce a scris. Nu l-a împiedicat să-L mărturisească pe Hristos nici temnița”.

Primul care l-a evocat pe Mitropolitul Bartolomeu în deschiderea evenimentului a fost prof. dr. Mircea Muthu de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Criticul şi istoricul literar, prieten apropiat al mitropolitului, a vorbit despre împrejurările în care l-a cunoscut pe vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania: „L-am cunoscut mai întâi pe cale ins­tituțională. Am operat, dacă s-ar putea spune asta, la aducerea Facultății de Teologie în cadrul Universității «Babeș-Bolyai» și sigur că Bartolomeu Anania a fost un interlocutor deosebit. Casant câteodată, dar s-a dovedit că această alipire s-a făcut foarte iute față de alte Facultăți de Teologie. A fost un conviv pe care nu poți să-l uiți. Avea o știință a comportamentului de pe vremuri, cu o politețe extraordinară și familiară și razantă câteodată”.

Lucian Bâgiu, lector la Universitatea „Lund” din Suedia l-a cunoscut pe marele cărturar în primul rând prin scrierile sale: „A încercat să cultive simplitatea, smerenia, dar a impus vrând-nevrând măreția spiritului său (…) Piatra de temelie a întregii sale creații și a întregii sale vieți rămâne traducerea Bibliei. Doar comparând diferitele diortosiri și traduceri ne dăm seama de cât de viu era limbajul pe care Valeriu Anania a reușit să îl folosească pretutindeni, inclusiv în traducerea Bibliei încercând să apropie Biblia de omul simplu și pe omul simplu de Biblie, nu doar prin limbaj, ci și prin notele infrapaginale și introduceri”.

Tot în cadrul serii comemorative s-a prezentat un fragment din filmul comemorativ dedicat Mitropolitului Bartolomeu, realizat de actrița Elena Ivanca și de Mihaela Ilea, redactor și realizator la TVR Cluj.

Momentele de evocare au fost presărate de recitaluri muzicale suținute de „Alma Cvartet”, iar evenimentul a fost moderat de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov.

Cei prezenți s-au bucurat de cuvintele însuflețite despre Mitropolitul Bartolomeu și s-au închinat mormântului său din cripta ierarhilor, de la subsolul Catedralei clujene, aducând flori și aprinzând câte o lumânare, în cinstea celui care i-a păstorit timp de 18 ani, conform Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.