Memoria Bisericii
Mitropolitul Iosif Naniescu şi Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi

Mitropolitul Iosif Naniescu şi Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi

Adrian Nicolae Petcu, 10 Iulie 2011

Într-o perioadă în care viaţa bisericească din Regatul Român trecea printr-un regres fără precedent, atunci când mănăstirile şi bisericile erau spoliate de averile care le mai ajuta să funcţioneze, când Biserica era ameninţată permanent de controlul deplin exercitat de politicienii dominaţi de ideile revoluţionare franceze şi dornici de îmbogăţire, istoria a consemnat prezenţa şi faptele unor oameni ai altarului care s-au dovedit a fi adevărate oaze de spiritualitate ortodoxă şi de identitate românească. Unul dintre aceştia a fost Iosif Naniescu, mitropolitul "cel blând şi smerit" al Moldovei, considerat un demn urmaş al lui Veniamin Costachi. Mitropolitul Iosif a fost cel care a finalizat construirea Catedralei mitropolitane din Iaşi, începută de înaintaşul său şi cel care s-a preocupat de susţinerea preoţilor care treceau prin greutăţi materiale şi mari încercări moral-religioase. Alături de biserica-catedrală, mitropolitul Iosif s-a îngrijit de ridicarea nivelului cultural şi de pregătire al viitorilor slujitori ai altarului moldav. El a fost cel care, la 20 mai 1891, a reuşit să mute seminarul înfiinţat de Veniamin Costachi de la Socola la Iaşi, în palatul în care locuise principele Grigore Sturdza Voievod, de lângă noua catedrală. Cu această ocazie, potrivit patriarhului Nicodim Munteanu, ucenic al mitropolitului Iosif, întâistătătorul moldav ar fi spus: "Te-am răzbunat Veniamine contra aceluia care ţi-a amărât zilele, căci iată, astăzi, te-ai instalat în palatul lui". Astfel, noua locaţie a Seminarului "Veniamin Costachi" obţinută şi amenajată de Iosif Naniescu a pregătit generaţii strălucite de preoţi care au slujit altarele Moldovei până la desfiinţarea din 1948.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!