Documentar
Mitropolitul Visarion Puiu şi „Guvernul Român de la Viena“

Mitropolitul Visarion Puiu şi „Guvernul Român de la Viena“

Arhim. Mihail Daniliuc, 01 Martie 2010

Într-o zi de 27 februarie, acum 131 de ani, s-a născut la Paşcani cel care avea să devină unul dintre cei mai de seamă ierarhi români din perioada interbelică. Şi tot într-o zi de sfârşit de Făurar, 21, acum 64 de ani, aceluiaşi ierarh i se stigmatiza viaţa cu o nedreaptă sentinţă de condamnare la moarte în contumacie, acuzat de crime de război. S-au scris multe despre acest mult încercat vlădică. Chiar şi acum, după 45 de ani de când şi-a încheiat călătoria în această lume, Visarion Puiu încă mai deranjează.

Acum câteva luni, la televiziunea publică a fost difuzat un material despre nedreapta şi dramatica condamnare la moarte a mitropolitului Visarion Puiu, cât şi despre necesitatea reabilitării juridice a acestuia. La câteva zile, acelaşi post de televiziune informa că „Visarion Puiu nu poate fi reabilitat juridic deoarece a fost implicat politic într-un guvern prohitlerist“. Aceste cuvinte nu au venit din partea unor diriguitori în drept, ci de la doi istorici, care au conchis: „Visarion Puiu nu poate fi reabilitat pentru că a făcut parte dintr-un guvern nazist şi deci este o persoană nedemnă de a fi trecută în rândul valorilor morale ale României de azi, care sunt valori europene.“ Această afirmaţie gratuită a constituit de fapt o a doua condamnare la moarte a acestui martir al neamului. Ceea ce este şi mai grav e faptul că pripita declaraţie a venit din partea unor istorici, care, de obicei, cercetează cu multă atenţie prin documentele vremii înainte de a se pronunţa într-o astfel de problemă ce priveşte viaţa unui om, care a slujit cu neţărmurită dragoste Biserica neamului său, dar şi cu desăvârşită demnitate neatârnarea poporului român în faţa tăvălugului bolşevic.

Episcopie pentru emigranţii români din Occident

Mitropolitul Visarion Puiu nu a făcut parte din acel guvern român din exil. Ierarhul aflase faptul că numele său a fost trecut în anumite liste cu componenţii acelui guvern din exil, cunoscut în istorie ca „Guvernul Naţional Român de la Viena“. A contestat cu vehemenţă folosirea numelui său. Drept dovadă stă apărarea pe care mitropolitul Visarion şi-a pregătit-o cu gândul a de face recurs la sentinţa nedreaptă din 21 februarie 1946. Cât priveşte valoarea morală şi europeană a mitropolitului Visarion Puiu, în treacăt afirmăm că faptele sale, viaţa sa, atitudinea irenică, cultura vastă ni-l înfăţişează ca ortodox desăvârşit cu largă deschidere spre valorile democratice şi culturale ale Europei creştine.

Revenind la presupusa apartenenţă a mitropolitului Visarion Puiu la acel guvern românesc din exil, ştim că prezenţa ierarhului incriminat la Viena nu a fost una calculată. El plecase din Zagreb îndată după împlinirea misiunii pe care o primise de la Sfântul Sinod al Bisericii noastre, de a participa la hirotonirea unui nou episcop în capitala croată. Cu ceva timp în urmă avusese o intervenţie chirurgicală la ochiul drept, în capitala Austriei, la Viena. Aflându-se mai aproape de doctorul său curant, ierarhul hotărăşte să treacă şi pe la Viena, înainte de întoarcerea în ţară, pentru un consult şi tratament de specialitate. În acest timp, vine fatidica zi de 23 august, cu ruperea legăturilor diplomatice dintre România şi Germania. Armatele sovietice ocupaseră România şi Ungaria şi, desigur, în aceste condiţii, întoarcerea în ţară era imposibilă. Mulţi români aflaţi departe de ţară, fără nici un consulat, aveau nevoie de un ajutor în acele zile dramatice. Visarion Puiu cere în numele acestora guvernului german să aprobe înfiinţarea unei episcopii româneşti, tocmai cu scopul de a fi un sprijin pentru emigranţii români din Occident. Autoritatea politică germană aprobă această cerere şi acceptă ca la cârmuirea acestei eparhii să stea provizoriu cel care o iniţiase. De precizat că aceste lucruri se petreceau pe când guvernul lui Horia Sima nu era încă închegat; şedinţa de constituire a acestuia având loc în data de 10 decembrie 1944. Aşadar, nu Sima a aprobat înfiinţarea acestei eparhii româneşti.

În acele vremuri tulburi, la Viena exista un Ministeriat local provizoriu bicefal, pentru chestiunile ce priveau raporturile Germaniei cu Sud-Estul Europei. Acest ministeriat avea în componenţă un ministru care se ocupa de relaţiile Germaniei cu România şi Bulgaria, iar celălalt ministru avea în sarcina de funcţionare legăturile Germaniei cu Serbia, Grecia şi Albania. Horia Sima a dus tratative tocmai cu acest ministeriat în ceea ce priveşte formarea unui guvern român din exil. Visarion Puiu recunoaşte că a fost invitat să participe la alcătuirea acestuia, dar a refuzat: „Horia Sima nu putea încropi un guvern care să reprezinte interesele tuturor românilor, cu atât mai mult cu cât el nu a reuşit să-şi atragă de partea sa gruparea toată a legionarilor refugiaţi în Germania; pentru că acel guvern nu putea fi alcătuit din persoane politice probate şi recunoscute străinătăţii; pentru că Sima nu a arătat lămurit condiţiile în care Germania a acceptat formarea acestui guvern, nici foloasele ce ar fi rezultat pentru România, în cazul în care războiul ar fi fost câştigat de ea; pentru că el nu se considera un refugiat politic. Un Minister al Cultelor în acel guvern nu-şi avea rostul de vreme nici statul german nu a dat vreun decret de recunoaştere a acelei eparhii româneşti, iar Sfântul Sinod încă nu-şi dăduse acordul în mod oficial.“ (conform arhivei Visarion Puiu de la CNSAS; dosarul penal). În decretul emis de guvernul lui Sima, datat 10 decembrie 1944, portofoliul Ministerului Cultelor revine lui Vladimir Cristi, şi nicidecum mitropolitului Visarion.

„Mitropolitul a refuzat, invocând diferite motive…“

Refuzul ierarhului pribeag de a accepta numirea în împricinatul guvern a avut drept consecinţă trimiterea sa din Viena în lagărul de la Kitzbuchel, în Tirol, unde a şi rămas până la intrarea în Germania a armatei ocupante aliate, în mai 1945. Horia Sima, în cartea Guvernul Naţional Român de la Viena, spune clar: „…Când s-a procedat la formarea guvernului, Mitropolitului Visarion i s-a rezervat postul de Ministru al Cultelor, deoarece corespundea situaţiei lui de Înalt Ierarh al Bisericii Ortodoxe. Dar Mitropolitul a refuzat, invocând diferite motive…“

O altă ipoteză, potrivit căreia Visarion Puiu ar fi făcut totuşi parte din guvernul legionar al lui Horia Sima, o reprezintă acele cuvântări pe care vlădica le-ar fi rostit la microfonul postului de radio Donau îndemnând pe românii din ţară la revoltă. La acea dată el se afla departe de Viena şi nu putea fi, deci, vocea de la radio pentru care a fost învinuit ulterior.

O neclintită dovadă a neimplicării sale politice o reprezintă faptul că, odată ce armatele aliate au ocupat Tirolul, conducătorii lor au cercetat cu atenţie toate persoanele politice aflate în acel lagăr: miniştri, diplomaţi, ziarişti. Pe unii i-au judecat, pe alţii i-au extrădat, dar pe Visarion Puiu nu doar că nu l-au inclus în aceste categorii, ci, mai mult, l-au eliberat şi i-au acordat protecţie. La scurt timp după aşezarea armatei americane în Tirol, generalul Dahlquist a dispus ca Visarion Puiu să fie mutat din cămăruţa rece şi înghesuită unde locuia, într-o încăpere mai spaţioasă în vila Herold. Aşadar, în cele două luni cât trupele americane au staţionat în Tirol, mitropolitul Visarion s-a bucurat de respectul acestora. După plecarea trupelor americane, locul lor a fost luat de armata franceză. Generalul Bethuart nu doar că acordă acelaşi respect ierarhului român, ci îi şi acordă protecţie şi libertate de a vizita lagărele românilor din zona franceză, dar şi pe cele din Bavaria. Tot armata franceză l-a sprijinit pe inimosul arhiereu să înfiinţeze o secţie de Cruce Roşie în Insbruck, punând-o în legătură cu centrala din Elveţia. Iată ce făcea Visarion Puiu în perioada pentru care este acuzat că era în guvernul lui Sima! Purta de grijă fraţilor săi români cu care împărţea acelaşi pahar amar, pribegia. În octombrie 1945, mitropolitul Visarion sprijinit de armata franceză trece graniţa în Italia, ofiţerii francezi însoţindu-l până la Bolzano, unde este primit cu acelaşi respect de autoritatea militară britanică şi italiană. În Italia se ştie că a locuit în Lonato, Maguzzano, Brescia. De reţinut că autorităţile italiene, cât şi cele române ştiau unde locuieşte Visarion Puiu. Cu toate acestea, în referirile oficiale despre persoana sa, în „otrăvitele“ note informative ale Securităţii, în presa obedientă regimului din ţară, mitropolitul Visarion Puiu era dat dispărut, fugar.

Un amănunt demn de reţinut este şi răspunsul statului italian dat celui român în anul 1947, în urma cererii de extrădare înaintată de Ministerul Afacerilor Externe român: statul italian nu considera că înalta faţă bisericească este criminal de război deoarece el nu face parte din lista criminalilor de război întocmită de ONU.

Ca să lămurim raporturile sale cu legionarii din diasporă, amintim şi o scrisoare de ameninţare trimisă vlădicăi Visarion din partea Gărzii de Fier. „Răvaşul“ arată clar că Visarion Puiu i-a încurcat politicieneşte pe legionari, această afirmaţie făcând desigur referire la refuzul categoric al acestuia de a colabora cu ei în guvernul lui Sima. Scrisoarea se încheie aşa: „Moarte lui Visarion Puiu! Jurăm!... jurăm!... jurăm!“

Iată aşadar câteva aspecte despre perioada cea mai contestată a pribegiei mitropolitului Visarion Puiu, date care vin să ne întărească convingerea că avem de-a face cu o gratuită şi nedemnă supoziţie potrivit căreia ierarhul a făcut parte dintr-un guvern nazist. Doar printr-un efort concertat şi cu voinţă din partea autorităţilor în drept putem să reaşezăm personalitatea mitropolitului Visarion acolo unde îi este locul, între marii luptători pentru binele Bisericii şi al neamului său.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!