In memoriam
Model de dascăl şi de slujire a Bisericii

Model de dascăl şi de slujire a Bisericii

Mâine, 28 mai, se împlinesc cinci­­s­prezece ani de la trecerea la cele veş­nice a distinsului şi bunului nostru coleg, părintele arhid. prof. dr. Petre I. David. Anii de la mutarea sa dintre noi au trecut aşa de repede şi pe neobservate, ca şi plecarea sa pe calea veşniciei, care a avut loc prea devreme şi pe neaşteptate, la vârsta de numai 65 de ani, după ce desfăşurase o frumoasă, multilaterală şi bogată activitate în slujirea Bisericii.

Părintele prof. Petre I. David a văzut lumina zilei la 9 martie (sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici), 1938, în comuna Rugetu, fostă Fometeşti, din ţinuturile pline de frumuseţe şi încărcate de legendă ale judeţului Vâlcea, sfinţite de eroi care s-au jertfit pentru ţară şi neam şi aureolate de nimbul sfinţeniei mănăstirilor oltene şi a personalităţilor bisericeşti care au odrăslit din aceste plaiuri minunate, amintind la loc de frunte pe marele şi neîntrecutul Patriarh Justinian Marina. Îi plăcea să spună că îşi trage obârşia din aceste locuri, cu care se mândrea, pe care le iubea şi pe care se străduia, cu mare bucurie, să le arate sutelor de studenţi pe care îi purta în excursii în această zonă ori de câte ori avea ocazia. În casa părinţilor săi, ţărani harnici şi cins­tiţi, a învăţat ce înseamnă munca, respectul faţă de oameni şi de valorile culturale şi naţionale. După şcoala generală, urmată în comuna natală, s-a înscris la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş, pe care l-a absolvit în anul 1957, distingându-se prin sârguinţă la învăţătură şi cuminţenie. A urmat apoi cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, actuala Facultate de Teologie OrtodoxăPatriarhul Justinian”, a Universităţii din Bucureşti, în anii 1958-1962, fiind apreciat de pleiada strălucită de profesori din acel timp ca un element de nădejde pentru teologie şi Biserică. A avut de înfruntat vitregiile timpului şi ale ideologiei de atunci, dar a reuşit să se înscrie la cursu­rile de doctorat, numite pe atunci magisteriu”, la secţia de Teologie sistematică, specialitatea Teologie fundamentală şi istoria religiilor, lucrând sub îndrumarea ştiinţifică a pr. prof. dr. Petru Rezuş, în anii 1963-1966. În anul universitar 1972-1973, a beneficiat de o bursă de studii la Academiile Teologice din Mosuava-Zagorsk şi Leningrad (azi Sankt-Peters­burg). În 1977 a sus­ţinut examenul de doctorat cu lucrarea Premise ale dialogului anglicano-ortodox. Aspectul revela­ţiei divine. Contri­buţia culturii teologice româneşti”, apre­ciată cu calificativul excepţio­nal. Părintele prof. David şi-a început activitatea în cadrul Bisericii, cu slujba mo­destă de pedagog la Şcoala de cân­tăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Cozia, între 1957 şi 1958, apoi a continuat în cadrul Tipografiei şi Editurii Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, mai întâi în calitate de corector (1962-1974), apoi ca şef de serviciu Secretariat (1967-1974), la editură şi redactor principal la revistele centrale bisericeşti (1974-1977), distingându-se ca un om de mare corectitudine, un coleg admirabil, sensibil şi afectuos, gata să ajute pe oricine avea nevoie de sprijinul său.

Era perioada foarte grea pentru presa bisericească, cenzurată de regimul de atunci cu multă rigurozitate, când părintele David, prin felul său cuceritor de a fi, prin curaj şi îndrăzneală, a reuşit să obţină avizul de publicare pentru multe lucrări de teologie ale profesorilor şi doctoranzilor, care um­pleau paginile revistelor teologice. N-a fost nimeni pe care să nu-l fi ajutat el pe când se afla la ananghie. Era omul care deschidea cu folos toate uşile zăvorâte şi de nepăsare, dar mai ales de ostilitatea faţă de biserică. Din 1977, prin concurs, a trecut în învăţământul teologic universitar, la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, mai întâi în calitate de conferenţiar suplinitor la disciplina Îndrumări misionare şi Ecumenism”, apoi titular, şi din anul 1990 ca profesor titular la aceeaşi disciplină, care a căpătat titulatura de Misiologie şi Ecumenism”.

Ca profesor a desfăşurat o frumoasă şi rodnică activitate, reuşind să dea viaţă disciplinei pe care a predat-o cu multă plă­cere, pasiune şi competenţă. Informat până la ultima noutate, disciplinat, corect şi punctual, cu mult patos oratoric, cu stil atră­gător, presărat cu ironii fine, do­vadă a inteligenţei sale, apărător îndârjit al învăţăturii de credinţă ortodoxă, dar şi conciliant cu celelalte culte, şi mai ales cu sectele. Părintele prof. David Petre a reuşit să facă din cursul său şi din seminariile sale ore de ade­vărată încântare pentru studenţi, atrăgându-i şi trezindu-le intere­sul pentru studiul acestei discipline. A fost iubit mai mult decât oricine dintre cadrele didactice din facultate pentru modul lui de a se comporta, pentru transpa­renţa şi naturaleţea sa, pentru optimismul pe care îl degaja din fiinţa sa. Îndrumător de an cu experienţă bogată, a fost un ade­vărat părinte al studenţilor, pe care i-a format duhovniceşte, i-a stimulat şi i-a educat şi ca teologi, şi ca viitori preoţi, dar şi ca români, făcându-i să-şi iubească ţara, prin numeroasele excursii pe care le-a organizat cu ucenicii săi, dintre care cei mai apropiaţi făceau parte din cercul său duhovnicesc şi pe care îi plăcea să îi numească cu o sintagmă alego­rică fiii pierzaniei”. Era nelipsit de la Sfânta Liturghie când era de rând anul său, mulţi dintre studenţi şi absolvenţi au lucrat tezele de licenţă sub îndrumarea sa, iar la doctorat a avut o serie întreagă de ucenici, dintre care unii au dobândit deja titlul de doctor în teologie, sub conducerea sa ştiinţifică. Cu un grup mai apropiat a vizitat locurile sfinte din Israel, Grecia şi Italia, iar călă­toria din 2001 în SUA l-a făcut cunoscut şi comunităţilor româ­neşti din această parte de lume. În calitate de cadru didactic, a par­ticipat la o serie de întruniri ecumenice, fiind membru în Comisia ortodoxă română pentru dialog cu Biserica Anglicană.

Dar părintele prof. David a fost şi un neobosit şi neastâm­părat, ba chiar împătimit cerce­tător, publicând o mulţime de studii, articole, recenzii, comentarii, documentare şi lucrări sub formă de carte în domeniul istoriei religiilor, al ecumenismului şi al istoriei culturii româneşti. Era un pasionat scriitor şi împătimit după noutate, nu pentru a produce impresie, ci pentru descoperirea adevărului. Voi aminti câteva dintre lucrările sale teologice mai importante, presărate prin toate revistele bisericeşti şi sub formă de carte sau volume: Totemismul şi cultura unor popoare, în GB, 1965; Curente noi în teologia anglicană, în Ortodoxia”, 1966;Tendinţe de unire între cultele apărute din anglicanism, în Ortodoxia”,1967, Succesiunea apostolică şi unitatea de credinţă la vechii catolici, în Ortodoxia”, 1967; Aspecte noi în legătură cu intercomuniunea, în Ortodoxia”, 1967; Religia traco-dacă şi celto-britanică, în BOR, 1975;Coincidenţe şi relaţii generale (indirecte) între Anglia şi Daco-România (sec. III-XIII), în BOR, 1975; Premise ale dialogului anglicano-ortodox. Aspectul revelaţiei divine. Contribuţia culturii româneşti. Teză de doctorat, Bucureşti 1977; Vechi legende despre geto-daci, preocupări ale strămoşilor noştri, confirmate de mari descoperiri arheologice, în BOR, 1978; Aspecte ale vieţii spirituale ale traco-dacilor în timpul marelui rege Burebista, în MO, 1979; Hipocratism şi creştinism în lumea veche şi la strămoşii noştri, în GB, 1982; Atitudini mai noi cu privire la valoarea şi interpretarea Sfintei Scripturi, în MB, 1984.

Părintele profesor David a acordat o atenţie deosebită personalităţilor marcante din istoria şi cultura românească, cărora le-a dedicat ample studii, cu informaţii aduse la zi sau cu date noi, având în multe privinţe puncte de vedere proprii. Dintre aceste lucrări putem menţiona: Un ecumenist al secolului al XVI-lea: umanistul Nicolae Vlahul, în GB, 1969; Constantin Brâncuşi în cultura românească şi arta universală, MO, 1972; Cuviosul Paisie cel Mare (Velicikovski), un desăvâşit monah român. Noi cercetări şi ipoteze, în BOR, 1975; Dimitrie Cantemir şi urmaşii săi în Rusia, exemplu de demnitate şi patriotism, în BOR, 1974; Mitropolitul Dosoftei - apărător luminat al Ortodoxiei, în MO, 1974; Arta şi cultura, coordonatele eternităţii unui popor. Centenarul naşterii lui Constantin Brâncuşi, în BOR, 1976;În legătură cu rotonda de la Alba Iulia. Importanţa descoperirii ei pentru argumentarea continuităţii şi permanenţa românilor din Transilvania înainte de secolul al X-lea, în BOR, 1978; Un acord perfect în spiritualitatea românească: Geor­ge Enescu, în MMS, 1981; O stea a diplomaţiei mondiale, Nicolae Titulescu, în MO, 1983; Distinşi fii ai Mitropoliei Olteniei, profesori în învăţământul teologic superior, în MO, 1986; Cinstirea moaştelor Cuviosului Dimitrie cel Nou din Catedrala Patriarhiei Române, în BOR, 1991.

Dintre lucrările mai ample sub formă de carte menţionăm cursul său, pe care l-a actualizat mereu şi l-a publicat sub denumirea de Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectar”, Editura Episcopiei Aradului 1987, Din istoria sfinţilor poporului român, Bucureşti, 1992; Ecumenismul, factor de stabilitate în lumea de astăzi, Bucureşti, 1998; şi cartea de predici cu titlul Caută şi vei afla”, tipărită în mai multe ediţii, dintre care ultima la Bucureşti, Iaşi şi Craiova, 2002. Studiile, articolele şi cărţile părintelui prof. David se remarcă prin originalitate, noutate şi bogăţia informaţiei. Dar părintele prof. David a fost şi un slujitor bisericesc care a rămas ataşat sufleteşte de frumuseţea cultului divin public ortodox. Ca diacon, a fost nelipsit de la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători şi de la Vecerniile săvârşite la Mănăstirea Antim sâmbăta şi duminica, unde a slujit cu regularitate şi unde a predicat cu multă pasiune. Credincioşii Capitalei îl vor păstra în inimile lor pentru predicile sale înflăcărate, rostite fie la Mănăstirea Antim, fie la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou, la Parohia „Sfântul Ilie” sau la Biserica „Sfânta Ecaterina”.

De la modestia slujirii sale de diacon, s-a ridicat la înălţimea şi măreţia predicilor marilor ierarhi ai Bisericii noastre şi ai Ortodoxiei.

Ceea ce mai trebuie evidenţiat este faptul că părintele prof. Petre I. David şi-a iubit locul de obârşie şi pe consătenii săi, contribuind material şi moral la construirea noii biserici din satul natal, pe care a dotat-o apoi cu cărţi de cult şi odoare, fiind mândru de asemenea realizare, în vremuri destul de ostile activităţii Bisericii.

Pentru toate aceste daruri şi calităţi, cu care Dumnezeu l-a înzestrat şi pentru cele pe care părintele profesor Petre I. David le-a dobândit în viaţă prin trudă şi perseverenţă, el va rămâne viu în amintirea colegilor, a studenţilor şi a doctoranzilor săi, a prietenilor şi cunoscuţilor săi apropiaţi. Dovada acestei aprecieri şi iubiri au constituit-o slujba de prohodire la care a participat o mare de lume şi comemorarea de şapte ani de la plecarea dintre noi, unde s-a repetat acelaşi lucru. Au fost zile înălţătoare şi impresionante, ca de Înviere şi hram de biserică.

Părintele profesor rămâne viu prin personalitatea sa şi prin scrisul său teologic, prin sintagmele sale devenite proverbiale, prin capacitatea de a crea un moment de rară frumuseţe şi optimism la întâlnirea lui cu oricine dintre cei care l-au cunoscut. El a slujit Biserica strămoşească şi învăţământul teologic superior, având calităţi deosebite de cadru didactic temeinic pregătit, de pedagog experimentat şi de slujitor desă­vârşit al Altarului, al cuvântului şi al scri­sului teologic, şi mai ales calităţile sale de om şi de prieten.

Sunt convins că toţi colegii, prietenii şi studenţii lui care sunt slujitori ai Altarului îl pomenesc cu evlavie şi duioasă aducere aminte la Sfânta Liturghie şi se roagă pentru sufletul său generos.

În veci să fie pomenit, iar Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!