Moldova

Sfintele Paşti, ostoirea dorului după Hristos
16 Aprilie 2018
Cu fiecare sărbătoare pascală, ni se potolesc setea şi foamea după Dumnezeu, se ostoieşte dorul după Hristos. De fiecare dată, împreună cu Toma strigăm: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Iar toate acestea se întâmplă pentru că proslăvirea Învierii...
Sfântul Ierarh Pahomie, prăznuit în ctitoria sa de la Pocrov
16 Aprilie 2018
Pelerinii din mai multe zone ale ţării au participat sâmbătă, 14 aprilie 2018, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ, din judeţul Neamţ. Slujba a fost săvârşită de către un sobor de preoţi şi diaconi în...
Simpozion dedicat Anului Centenar 2018 în Parohia Dăneşti
16 Aprilie 2018
În Parohia Dăneşti, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui, a avut loc joi, 12 aprilie 2018, Simpozionul „Neamul este etern prin cultul eroilor". Acesta a fost dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire şi s-a derulat în prezenţa...
Concert pascal la Vaslui
16 Aprilie 2018
În seara zilei de joi, 12 aprilie 2018, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", din Vaslui, a avut loc un concert de muzică religioasă închinat Învierii...
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Horaiţa
14 Aprilie 2018
Sute de credincioşi s-au adunat ieri, 13 aprilie 2018, la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, pentru a se ruga şi participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Spre finalul...
Praznicul Izvorului Tămăduirii, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
14 Aprilie 2018
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a fost marcată ieri, 13 aprilie 2018, într-o atmosferă solemnă la Roman. Sfânta Liturghie şi Agheasma mică au fost oficiate de către IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de...
Seară duhovnicească la Comăneşti
14 Aprilie 2018
O nouă seară duhovnicească a avut loc miercuri, 11 aprilie 2018, în Protopopiatul Moineşti. Centrul de agrement „Trotuş„ Comăneşti a găzduit conferinţa „Iubirea care u(r)neşte". Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul...
Olimpiada naţională de religie 2018
14 Aprilie 2018
Ieri, 13 aprilie 2018, elevii calificaţi la Olimpiada naţională de religie, cultul ortodox, au participat la proba scrisă a competiţiei, desfăşurată la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi". După finalizarea concursului, participanţii au fost...
Admiterea la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob“ din Dorohoi
14 Aprilie 2018
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob" Dorohoi aduce la cunoştinţa absolvenţilor clasei a VIII-a că, în perioada 14-17 mai 2018, se vor face înscrieri pentru concursul de admitere la seminar la următoarele specializări: Teologie...
A început Olimpiada naţională de religie de la Iaşi
13 Aprilie 2018
La Ansamblul mitropolitan din Iaşi a avut loc ieri-seară, 12 aprilie 2018, deschiderea oficială a Olimpiadei naţionale de religie - cultul ortodox, eveniment la care peste 250 de elevi, cadre didactice şi însoţitori s-au adunat pentru patru zile...
Procesiuni de Izvorul Tămăduirii în Moldova
13 Aprilie 2018
Biserica Ortodoxă serbează astăzi, 13 aprilie 2018, Izvorul Tămăduirii. În Moldova, mai multe biserici de parohie şi de mănăstire îmbracă straie de sărbătoare. Cu acest prilej, vor fi organizate procesiuni închinate Maicii Domnului. În...
Sfântul Ierarh Pahomie va fi serbat la Schitul Pocrov
13 Aprilie 2018
Pelerinii sunt aşteptaţi mâine, 14 aprilie 2018, la hramul Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ din judeţul Neamţ. Programul liturgic va începe astăzi, 13 aprilie, de la ora 18:00, cu slujba Privegherii şi va continua a doua zi cu...
Spectacol pus în scenă de membrii ATOR la Humosu
13 Aprilie 2018
În prima zi de Sfintele Paşti a avut loc în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Humosu, comuna Sireţel, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, un spectacol intitulat „Veniţi de luaţi lumină", organizat de membrii filialei locale a...
Acţiune social-filantropică în Parohia Drăgeşti, Protopopiatul Vaslui
13 Aprilie 2018
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, în perioada 2-6 aprilie 2018, a continuat programul social-filantropic „Caravana dăruirii". Acesta a fost implementat de către Episcopia Huşilor în satele Drăgeşti, Valea Popii,...
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
13 Aprilie 2018
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, astăzi, 13 aprilie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, iar IPS Pimen,...

Arhivă ediții

Contactează-ne!