Oltenia
Moment de bilanţ pentru Asociaţia „Cultul Eroilor” din Craiova

Moment de bilanţ pentru Asociaţia „Cultul Eroilor” din Craiova

Pr. Ioniţă Apostolache, 21 Aprilie 2018

Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” - Regina Maria, filiala Craiova, a prezentat oficial activitatea de bilanţ, desfăşurată în anul celendaristic trecut. Cu acest prilej, a fost organizat un eveniment festiv, miercuri, 18 aprilie, în sala de protocol a Cercului Militar din Craiova, fiind prezenţi numeroşi membri activi, invitaţi şi apropiaţi ai asociaţiei. În deschiderea întâlnirii, corul Liceului Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova şi un grup vocal de copii de la Şcoala „Sfântul Dumitru” din Bănie a prezentat un program artistic de cântece dedicate eroilor patriei noastre.

În deschiderea prezentărilor a luat cuvântul colonelul în rezervă Marinel Florescu, preşedintele executiv al asociaţiei. Din partea Biroului Executiv Central a participat generalul de brigadă în rezervă Dan Radu Şerban, prim-vicepreşedinte. Încă de la început s-a reamintit faptul că unul dintre scopurile asociației este acela de „a sădi în mintea și în sufletul tinerilor și nu numai respectul față de istoria noastră, de eroii noştri care s-au jertfit pentru ţară sub drapelul României”, a menţionat în acest sens colonelul Marinel Florescu, preşedintele ONG-ului.

Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” - Regina Maria, filiala Craiova, se numără printre instituţiile prestigioase din domeniul militar, garantă a valorilor naţionale şi a spiritului credinţei ortodoxe. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, asociaţia a fost aşezată sub oblăduirea duhovnicească a pr. Cristian Grecu, parohul Bisericii „Eroii Neamului” din Craiova, numit de curând vicepreşedinte. Pr. Cristian Grecu este implicat activ în ­activităţile asociaţiei, anul trecut mergând împreună cu o delegaţie de peste 20 de participanţi în oraşul slovac Svolensk, unde a săvârşit o slujbă de pomenire în cimitirul eroilor români, cel mai mare din Europa.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!