Banat
Moment festiv pentru Seminarul Teologic Ortodox Arad

Moment festiv pentru Seminarul Teologic Ortodox Arad

21 Mai 2018

Catedrala Veche din Arad a găzduit, la finele săptămânii trecute, evenimentul ce a marcat absolvirea cursurilor de către elevii generaţiei 2018 de la Seminarul Teologic Ortodox Arad. Evenimentul a debutat cu oficierea slujbei Vecerniei în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în cadrul căreia au fost înălţate rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra absolvenţilor în cei patru ani de studii. Părintele director Pompiliu Gavra a adresat un cuvânt de felicitare în care a vorbit despre anul omagial închinat unităţii de credinţă şi de neam, făcând referire și la clipele deosebite, pe care fiecare elev seminarist le trăiește. În încheiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a adresat absolvenţilor un părintesc cuvânt de învăţătură. „Absolvenţii seminarului  poartă, în orice muncă ar îndeplini în societate, pecetea celor ce au dat urmare unei vocaţii alese, de ale cărei virtuţi, chiar dacă nu au şi o slujire clericală, dau mărturie printr-o ţinută corespunzătoare şi totodată pilduitoare pentru cei din jur. Oricum, dascălii s-au străduit să-i formeze ca ucenici reprezentativi pentru ceea ce înseamnă  personalitatea creştinului, iar cei ce i-au ascultat se prezintă, desigur, pe măsura dorită, pornind astăzi pe cărările vieţii, continuând studiul teologiei sau al altor ramuri de activitate omenească”, a spus Chiriarhul Aradului.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a felicitat întregul corp profesoral pentru sprijinul și călăuzirea acordată în acești patru ani absolvenţilor. Felicitările s-au îndreptat și către familiile lor, care au fost alături de ei la acest moment special.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad este o şcoală vocaţională, ce se adresează în mod special tinerilor care doresc şi dovedesc o adevărată chemare pentru slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor. A luat ființă în anul școlar 1994-1995, fiind o insti­tuție de cultură în care aveau să se pregătească, de-acum înainte, gene­rații întregi de viitori slujitori ai sfintelor altare, de profesori de religie sau de cântăreți bise­ricești, reînnodând astfel tradiția teologică a Aradului, nemilos suprimată în anul 1948, prin desfi­ințarea Academiei Teologice din Arad, fostul Institut Teologic Diecezan. (Dorin-Ioan Neag)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!