Cultură
Monumente care se prăbuşesc sub ochii noştri

Monumente care se prăbuşesc sub ochii noştri

Ioan Buşagă, 24 Ianuarie 2012

Ţinutul Hunedoarei este păstrătorul unui tezaur inepuizabil de artă arhitecturală, picturală şi sculpturală bisericească, veche şi nouă. Bisericile de lemn de aici sunt grăitoare exemple ale dăinuirii noastre, dar şi ale priceperii de a dăltui în lemn lăcaşuri pentru întâlnirile în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă nu avem grijă de ele azi, mâine poate fi prea târziu.

Prin bogăţia arhitecturală a ţinutului Hunedoarei am făcut un itinerar avându-l ca ghid pe consilierul cultural al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Florin Dobrei, lector universitar la Facultatea de Teologie din Timişoara şi la Departamentul de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeş. Timp de patru ani, Florin Dobrei a cercetat pe teren toate bisericile ortodoxe din judeţul Hunedoara, iar rodul muncii sale s-a concretizat în apariţia volumului "Bisericile ortodoxe hunedorene".

Arhitectura dacică pe ansamblurile bisericilor de lemn

Bisericile hunedorene de lemn păstrează tradiţia creaţiilor nepieritoare ale meşterilor populari, transformând spaţiul hunedorean într-un uriaş muzeu etnografic, cum preciza profesorul Florin Dobrei, creaţii ce demonstrează statornicia şi bogăţia de exprimare a credinţei creştine pe acele meleaguri. De exemplu, biserica de lemn din Vălari prezintă tehnici constructive asemenea celor de la templele dacice încrustate pe Columna lui Traian. De aceea, poate, acest lăcaş care este cel mai vechi şi mai deosebit din zona Pădurenilor a fost considerat de specialişti "martorul încă în picioare al arhitecturii sacre dacice", adaptat arhitecturii creştine. "Arhitectura de lemn are o îndelungată tradiţie în spaţiul hunedorean, încadrându-se în vastul domeniu al creaţiei populare, cu împroprierea principalelor particularităţi ale acestuia: continuitatea unor străvechi tradiţii constructive, caracterul de opere colective şi anonime al lăcaşurilor de închinare existente şi posibilitatea reflectării climatului economic, social, politic şi confesional al perioadelor istorice în care acestea au fost construite. Exemplificând pe rând aceste particularităţi, se poate constata mai întâi că toate ctitoriile în discuţie reproduc în pitoreasca lor înfăţişare tipare ale căror origini se pierd în negura veacurilor. Spre exemplu, Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Vălari înfăţişează un plan de construcţie şi o tehnică de elevaţie unice în peisajul arhitectural hunedorean, cu posibile trimiteri la însăşi arhitectura sacrală dacică: stâlpi prinşi în tălpoaie şi în grinzi de stejar, cu fundătură din scânduri de brad, bătute pe interior. Pe bolta naosului bisericii din Tisa este redată, în cadrul unui vast ansamblu iconografic din 1793, scena tragerii pe roată a unui martir, cu evidente trimiteri la jertfa mucenicească a lui Horea şi Cloşca de la Alba Iulia. În aceeaşi direcţie, Arhanghelul Dreptei Judecăţi de pe peretele navei bisericii din Lăpugiu de Jos primeşte, prin penelul artistului Petru Nicolici Moler, fizionomia lui Cloşca, aşa cum a fost ea redată de portretistul contemporan Martin Stock. Bisericile hunedorene poartă, stigmate ale vitregiilor vremurilor. Dacă în anul 1788, în cursul ultimei mari invazii turco-otomane, au pierit, mistuite de flăcări, aproximativ 20 de bisericuţe de lemn din Valea Jiului şi din Ţara Haţegului, după înăbuşirea răscoalei ţărăneşti din 1784 şi mai apoi în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, furiei altor cotropitori le-au căzut victime zeci de lăcaşuri de închinare, mai ales în părţile Zarandului. De fiecare dată, au pierit obiecte de o valoare inestimabilă, ştergându-se astfel cu buretele secole întregi de istorie, veritabile file nescrise dintr-o istorie zbuciumată, oglindiri ale aspiraţiilor sociale şi naţionale ale înaintaşilor", a subliniat profesorul Florin Dobrei.

"Veritabile file de Scripturi în imagini"

Lăcaşurile de cult hunedorene de lemn se remarcă prin elegante decoraţiuni interioare şi exterioare. "Mijlocul predilect de înfrumuseţare artistică a bisericilor de lemn a rămas decorul iconografic, majoritatea păstrând ansambluri murale de o valoare inestimabilă, realizate de pictori rămaşi, cel mai adesea, anonimi. Dintre cei cunoscuţi se cuvine a fi amintiţi Constantin Zugravul din Rişca, Urean cel Tânăr, Iosif Zugravul, Nicolae Bădău din Lupşa Mare, Simion Silaghi din Abrud, Dionisie Iuga din Nicula. Ducând un dialog continuu cu trecutul, aceştia au redescoperit frumuseţea vechilor fresce bizantine, pe care le-au integrat însă în formule proprii de exprimare. Sub straturile improprii de tencuială se pot ascunde apoi alte şi alte valoroase fragmente picturale, degradate însă de vremuri şi de vremi. Din păcate, prea puţine ansambluri iconografice au făcut faţă vicisitudinilor timpului, apa pătrunsă prin acoperişurile nereparate de şiţă, fumul lumânărilor şi, nu în ultimul rând, înlocuirea unor bârne au afectat iremediabil zestrea acestor monumente. În aceste situaţii, ingeniozitatea populară a găsit soluţia redecorării continue a acestor lăcaşuri, prin împodobirea lor cu icoane portabile pe lemn şi pe sticlă ori cu xilogravuri. Conjugate, toate aceste mijloace de expresivitate artistic-teologică, au transformat pereţii bisericilor de lemn hunedorene în veritabile file de Scripturi în imagini", a detaliat consilierul cultural al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Împotmolirea în birocraţie

Pentru ca amintirea monumentelor ecleziastice hunedorene să nu se păstreze doar de cărţile, obiectele de cult, icoanele şi veşmintele liturgice care le-au aparţinut, în luna noiembrie a anului trecut, Episcopia Devei şi Hunedoarei a organizat o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale responsabile de patrimoniul hunedorean, la care au participat presa şi publicul interesat, pentru a se dezbate soarta acestor biserici. S-a organizat şi o expoziţie fotografică cu biserici păstrate într-o stare bună sau aflate în ruină, obiecte de patrimoniul din incinta lor şi s-a lansat volumul "Repertoar al bisericilor de lemn din judeţul Hunedoara". Acest volum este o iniţiativă unică în România, s-au inventariat toate cele 57 biserici de lemn monument istoric, li s-a făcut fişa analitică, un scurt istoric, s-a descris starea de conservare atât a bârnelor, cât şi a picturilor, şi s-au dat sugestii de intervenţie grabnică pentru ca acea biserică să fie salvată. "Iniţiative pentru salvarea monumentelor istorice au fost şi vor fi, dar se împotmoleşte totul la nivelul fondurilor. Nu sunt fonduri în momentul de faţă, ţara trece printr-o perioadă destul de grea, se alocă bani, dar nu suficienţi, iar monumentele istorice sunt într-o stare de degradare continuă şi, din păcate, la unele degadarea este ireversibilă. M-aş lega de faptul că majoritatea bisericilor de lemn se găsesc în sate din zone foarte izolate, depopulate parţial sau chiar total. Obştea îmbătrânită nu mai are posibilitatea nici financiară, nici fizică să mai facă nici măcar reparaţii mărunte, nimeni nu îşi mai permite. Pe de altă parte, nu poţi să faci nici o reparaţie minoră fără aprobări. Spre exemplu, biserica din Boia Bârzii, o biserică de lemn din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, se află într-o stare de degradare destul de avansată din pricina faptului că prin acoperişul de şiţă se infiltrează apa, care macină structura. Primăria de acolo a încercat să salveze acest monument şi într-o discuţie cu primarul am aflat că devizele necesare pentru reparaţie costă 350 de milioane în lei vechi, iar reparaţia propriu-zisă, adică materialele şi manopera, costă 300 de milioane lei vechi, deci partea birocratică costă mai mult decât intervenţia în sine ce salvează monumentul. Poticnindu-ne în hârtii şi în lipsa de bani, asistăm neputincioşi la prăbuşirea în fiecare deceniu a cel puţin două biserici, monumente de valoare nu naţională, ci universală", a menţionat lectorul universitar Florin Dobrei.

Soluţii pentru conservare

O soluţie viabilă pentru conservarea monumentelor ecleziastice hunedorene - arată consilierul cultural Florin Dobrei - ar fi renovarea lor "in situ" sau aducerea lor în incinta unui muzeu etnografic hunedorean, în eventualitatea creării unuia, administrat de Episcopia Devei şi Hunedoarei. "Dacă nu se vor lua măsuri urgente în vederea restaurării şi protejării acestor monumente, aceeaşi soartă o vor avea şi alte biserici hunedorene, precum cele de la Alun, Baştea, Brăşeu-Deleni, Boz, Boiu de Jos, Căzăneşti, Hărţăgani, Târnăviţa, Vălari, Vălişoara etc., care se sting acum în uitare sub ochii noştri nepăsători. Obştile săteşti, împuţinate de programul comunist utopic al urbanizării, iar mai apoi vlăguite din punct de vedere economic în cele două decenii postdecembriste şi-au făcut datoria faţă de ele, îngrijindu-le atât cât posibilităţile fizice şi materiale le-au permis-o. Situaţia este dramatică, dovadă că în Tomnatecu de Jos, cătun cu doar doi locuitori, impunătorul lăcaş de cult de odinioară s-a prăbuşit. Ca atare, până când nu se va conştientiza marea importanţă istorică şi artistică a acestor străvechi şi valoroase biserici de lemn hunedorene şi până când salvarea lor nu va constitui, pentru fiecare dintre noi, o prioritate stringentă, transmiterea acestora către generaţiile care vor urma rămâne sub semnul întrebării", a concluzionat lectorul universitar Florin Dobrei.

Lista "actualizată" a monumentelor

Episcopia Devei şi Hunedoarei este o eparhie nouă în structura organizării administrative bisericeşti, dar plaiurile hunedorene păstrează numeroase urme ale străvechii vetre de etnogeneză a poporului român. Din păcate, bogatul tezaur hunedorean este sărăcit de vitregiile naturii , dar şi din cauza nepăsării oamenilor. În această zonă se găsesc aproximativ 550 de lăcaşuri de cult ortodoxe, dintre care 107 sunt monumente istorice, aflate pe lista reactualizată de Ministerul Cultelor şi Culturii în anul 2004. În realitate, numărul lor este mai mic, întrucât opt sunt în stare de ruină sau la nivel de vestigii arheologice, iar cinci biserici de lemn sunt dispărute din anii â30 - Dobroţ, Leauţ, Obârşa, Uibăreşti şi Herepeia -, deşi ele au rămas în lista "actualizată", cercetare realizată se pare doar din birou. Din punct de vedere liturgic, sunt funcţionale 94 de edificii ecleziastice, dintre care 35 sunt biserici de zid.

Florin Dobrei arată că spaţiul de despre care vorbim merită să fie evaluat şi protejat cu adevărat: "Lista ar putea fi îmbunătăţită pe viitor cu alte aproximativ 50 de propuneri, potenţialul judeţului Hunedoara fiind unul de excepţie. Între timp s-a reuşit includerea unei noi biserici, cea de la Stănija de Jos, dar lista tot se echilibrează prin faptul o altă biserică din patrimoniul hunedorean a fost mutată în cartierul Moldoveni II, al oraşului Călăraşi. Este vorba de biserica din Sălciva de pe Valea Mureşului, care are cea mai frumoasă şi vastă pictură, considerată de specialişti "Biblia în imagini". În orice caz, aceste biserici au o valoare deosebită datorită rolului lor profund sufletesc, dacă ne gândim la faptul că în semiobscuritatea acestor edificii modeste, în care te simţi cu mult mai apropiat de Dumnezeu decât într-o biserică de zid impunătoare, s-au rugat părinţii, moşii şi strămoşii noştri. În ele au fost botezaţi, cununaţi şi apoi petrecuţi cu toţii pe drumul spre înveşnicire. Mai mult, noi înşine, în duminici, în sărbători şi ori de câte ori găsim răgazul necesar de a ne întoarce în lumea de vis a satelor noastre de altădată, ne aplecăm cu smerenie capul, în ele, spre tainică rugăciune".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!