Moşteniri: Lingoul de aur de acasă

Acasă este acel tărâm fermecat pe care îl zăvorâm în suflet, lada de zestre a cerului, un loc sacru tăinuit în cotloanele frumuseții. Brazda de acasă și cerul de deasupra sunt clepsidra perfecțiunii, microcosmos divin. Dumnezeu ne-a dăruit un petic de pământ, dar și un colț de cer deasupra. Și pe acestea două
le-a așezat cu rânduială într-un fel anume. Cerul să fie acoperiș sufletului nostru care pribegește pe pământ. Sămânța edenică este așezată în această ladă de zestre divină. Iar când această legătură intimă a omului cu divinul este frântă, începe destrămarea. Când omul vrea să rupă această suprapunere, să desfacă sigiliul divin, atunci începe ruinarea ființei. Sămânța pe care o păstrăm ca într-o ladă de zestre în sufletul nostru nu este o sămânță oarecare, ci una de aristocrație cerească, pe care nu putem să o aruncăm în orice pământ. Pământul de acasă și cerul de deasupra ne-au fost hărăzite întru fericire și bucurie.
În casa bunicilor mei din Bârghiș am văzut suflete de aur. Oamenii se ajutau reciproc. Mâna întinsă venea când aveai nevoie. Persoane de cuvânt. Harnici, pașnici, cu îngăduință, smeriți, cu bunătate unii față de ceilalți, îndelung răbdători. Acolo, în fața piramidei de aur, a grămezii știuleților de porumb, erau creștini adevărați care erau sculptați parcă după preceptele pauline ale Scripturii. Mâini aspre se rotesc ca ceasornicul și din știuleții acoperiți cu foi ies la lumină adevărate biblioteci de aur, cu incunabule rânduite divin, în șiruri perfecte, bine legate, boabe aurii care i-au luat mințile lui Pizzaro, conchistadorul spaniol. Prin aroma merelor din grădină reușesc să reînvii pentru o clipă micul meu univers de acasă, ca pe o pâine de casă rumenă pe care o scoate bunica de pe vatră, pe lopata de lemn. E un efect similar madlenei
proustiene.
Mămăliga răsare pe un cârpător, pe fața de masă albă, aspră, din cânepă, frumos brodată de străbunica. Cu un fir de ață albă bunica taie mămăliga în felii. Erau ca niște lingouri de aur. Mămăliga și alături brânză, un coș cu mere, ciorchini de struguri, nuci, felii de dovleac. Ospăț împărătesc. Valuri de palme se împletesc în rugăciune, asemenea bulgărilor de pământ care se revarsă primăvara după plug.
O rugăciune deschide masa. Oameni simpli cu fețe plecate. Și mâinile se pun în mișcare. Cina. Ceasornicul bate o oră târzie. Se desfac felii de timp. Un gând frumos înflorește ca prima floare de măr din grădina bunicului meu. În vase de lut se toarnă lapte. Mămăliga stă aproape. Lapte gras de bivoliță. Alb ca neaua. Smântâna de două degete. Cu un gust neprihănit, ce nu poate fi turnat în cuvinte. E gustul de acasă. Fiecare ia ce poftește. E o masă regească. Lumina pâlpâie în lămpile de petrol. Amintiri în pârgă. Lingouri în inimă. Străbunica mea cu broderiile, foșnetul perdelelor, fața de masă albă și sunetul tacâmurilor și al vaselor, grâul curgând în saci, macii arzând pe câmp. Ceasornicul. Genunchii și brațele bunicului meu și poveștile. Sub pernă mai aud încă bobocii de gâscă, puful viu care mă ține în trezvie.
Ne întoarcem mereu acasă, spre satul copilăriei, visăm la căldura vetrei, la cozonaci și pâine de casă, la mâinile dragi ale mamei, la brațele bunicului, locurile dragi pe care le adăpostim, pe toate, în grădina sufletului, un Eden în miniatură.
Toate revin înaintea noastră acum,
înaintea praznicului împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt. Toate acestea ne aduc bucurie în suflet. Ce mare trebuie să fie bucuria și minunea de a fi întâmpinat de Hristos Înviatul! Așteptați să ne întoarcem Acasă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!