Theologica
„Mucenicii au devenit seminţe roditoare de credinţă”

„Mucenicii au devenit seminţe roditoare de credinţă”

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 07 Decembrie 2018

Prin întreaga Sa activitate pământească, Mântuitorul Iisus Hristos a subliniat importanţa sacrificiului, a jertfei în viaţa creştină, având rolul de a evidenţia veridicitatea şi autenticitatea credinţei. Cei care au ales să-şi sacrifice viaţa pentru Hristos sunt mucenicii sau martirii Bisericii. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, spune despre ei: Mucenicii, mărturisind pe Hristos cu preţul vieţii lor, au devenit seminţe roditoare de credinţă. De aceea, în cultul nostru ortodox, sfinţii mucenici sunt numiţi buni biruitori mucenici. De ce au fost buni biruitori de vreme ce au fost ucişi? Au fost buni biruitori în Duhul lui Hristos care se afla în ei. Şi anume, nu au răspuns la violenţă cu violenţă, nu au răspuns la răutate cu răutate, ci şi-au păstrat dreapta credinţă fără să ucidă pe alţii, fără să răspundă la persecuţie cu persecuţie. Această răbdare a sfinţilor mucenici ne arată că în ei locuia Harul Mântuitorului Iisus Hristos pentru credinţa lor puternică şi multa rugăciune”.

Sunt numiți mucenici toți creştinii care, pentru credința lor, au fost chinuiți și au fost omorâți pentru mărturisirea credinţei în Hristos. Mucenicii sunt nenumărați: bărbați, femei, tineri, bătrâni și copii, și nu toți sunt cunoscuți. Între cei pe care îi cunoaştem este şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş, pe care o sărbătorim astăzi şi spre care an de an pelerinii îşi îndreaptă paşii să o cinstească cu multă bucurie. Vin credincioşii din întreaga ţară în vechea cetate de scaun a Basarabilor, Curtea de Argeş, pentru a se închina la sfintele ei moaşte şi a-i cere ajutorul.
Despre modul cum trebuie să-i cinstim pe mucenici ne vorbeşte Sfântul Ioan Gură de Aur, care îi îndeamnă pe credincioşi să le imite pilda şi să aibă râvna lor: „... Cel ce primeşte mucenic în nume de mucenic, plată de mucenic va lua; primire de mucenic înseamnă a se aduna spre pomenirea aceluia, a se împărtăşi de povestirea luptelor sale, a se minuna de cele întâmplate, a-i râvni virtutea, a spune şi altora faptele de vitejie ale aceluia; asta înseamnă a primi pe mucenici; astfel poate oricine primi pe aceşti sfinţi”.

Tot în acest sens, Sfântul Grigorie Teologul spune: „Pe toţi mucenicii trebuie să îi prăznuim şi pentru toţi să deschidem cu dragă inimă şi limba, şi ascultarea, şi mintea, vorbind despre ei cu bunăvoinţă şi ascultând despre ei şi socotind că toate celelalte sunt mai prejos decât lupta lor”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!