Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Muzeele vii din satele moldoveneşti

Muzeele vii din satele moldoveneşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Timp liber
Un articol de: Oana Rusu - 07 Iulie 2009

În lumea largă sunt diverse instituţii şi muzee care încearcă să conserve şi să prezinte elemente ale civilizaţiei tradiţionale. Mii de turişti vizitează anual în România Muzeul Satului din Bucureşti sau Muzeul Civilizaţiei tradiţionale „Astra“ din Dumbrava Sibiului, pentru a descoperi civilizaţia arhaică românească. Puţini turişti ştiu că în unele sate din Moldova se pot încă vedea case vechi de peste 100 de ani, care ilustrează modul în care, odată, ţăranul român îşi întemeia gospodăria în armonie cu natura, pe considerente pe care azi le numim „ecologice“. Zone cu arhitectură tradiţională bine conservată sunt în zona Suharău, judeţul Botoşani, zona Curteni - Zgura, judeţul Vaslui, Valea Telejnei, judeţul Vaslui, zona Cotnari - Hârlău, judeţul Iaşi.

Cea mai bine conservată zonă cu arhitectură tradiţională din Moldova este zona Zgura, din judeţul Vaslui, o zonă izolată în care se ajunge dificil, dar care este remarcabilă din punct de vedere etnografic, conform celor precizate de Victor Munteanu, şeful Muzeului Etnografic al Moldovei.

„Unul dintre cele mai importante motive pentru care aceste sate cu arhitectură tradiţională merită să fie vizitate este că în 5-10 ani acestea vor dispărea. Sunt mărturii vii ale trecutului care trebuiesc să fie cunoscute, mai ales că tehnica de ridicare a casei, de la punerea temeliei până la acoperiş, se păstrează şi azi“, a spus etnograful.

„Un periplu prin satele Moldovei istorice poate fi, încă, aventura desluşirii, pe răbojul timpului, a semnelor unei civilizaţii arhaice ale cărei manifestări materiale şi spirituale sunt ceea ce reunim astăzi sub aura uşor nostalgică a tradiţionalului. Un ochi atent va putea aprecia, astfel, casele cu tindă acoperite cu stuf şi proaspăt humuite de sărbători, laviţele şi păretarele colorate, lăptăreţele şi străchinile de lut, blidarul de lemn cioplit şi ştergerele de la icoane ori alaiurile de măşti ce umplu uliţele în ajun de An Nou“, după cum a spus Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi, care a colindat satele din judeţele Botoşani, Vaslui şi Iaşi în căutarea localităţilor care mai păstrează elemente de arhitectură tradiţională.

Un turist care ştie ce caută sau chiar unul care doreşte doar să se relaxeze departe de lumea agitată a oraşelor poate să fie surprins de imagini care par venite din trecut. „Călătorii pe meleagurile Moldovei pot găsi încă, pe lângă obiectele încremenite în timp în expoziţiile de profil etnografic, un adevărat muzeu viu în chiar curţile şi odăile caselor de ţară care oferă găzduire şi bucate ca la mama acasă, în atelierele olarului sau ale împletitorului în răchită, unde timpul curge rotund şi în linişte, pe uliţa satului, printre case cu acoperişuri de stuf şi garduri de piatră sau la sărbătorile unde încă se bea aldămaşul şi răsună muzica de taraf“, a spus Victor Munteanu.

Casa tradiţională cu şandrama, beci şi fântână

„Arhitectura tradiţională se caracterizează printr-o unitate remarcabilă în ceea ce priveşte tipul materialului şi tehnica de construcţie“, a spus Victor Munteanu.

Casa ţăranului evoluează de la locuinţa monocelulară, tip bordei, la locuinţa cu o odaie şi tindă, neîncălzită, la locuinţa cu o odaie jumătate, tindă încălzită, spre cea cu două odăi şi tindă la mijloc (neîncălzită). După al II-lea Război Mondial, se adaugă anexe funcţionale la corpul casei, precum şandramaua, şi se extinde numărul camerelor de locuit.

În toată Moldova, la est şi la vest de Prut, în trecut, s-a construit din materiale considerate astăzi ecologice - din pământ (ceamur) - case şi anexe gospodăreşti, construcţii cu destinaţie socială (şcoală, cămin cultural, han), din lemn - mai ales lăcaşuri de cult, sau din piatră, precum case şi anexe gospodăreşti, mai rare şi, destul de frecvent, biserici, conform celor precizate de Victor Munteanu. La casele de pământ (ceamur) se folosea construcţia cu vălătuci, construirea pe structură de furci şi leaţuri, prin baterea ceamurului în straturi succesive sau, mai nou, la început de secol XX, construcţie cu chirpici. Cele mai vechi tipuri de acoperitori erau cele vegetale, paie de cereale, stuf, draniţă (şiţă, şindrilă) şi sunt sate, în Botoşani cu precădere, precum Suharău, unde acestea încă mai rezistă timpului.

Interiorul ţărănesc cuprinde, de regulă, patru centre de greutate: colţul cu vatră, colţul cu patul, cel cu laviţele aşezate în unghi drept şi colţul cu dulapul de vase, aranjate într-o judioasă economie a spaţiului. Mobilierul, de lemn, consta în mese joase, cu trei picioare şi scaune asemănătoare, blidare şi dulapuri frumos cioplite şi încrustate cu modele florale sau zoomorfe, laviţe şi paturi încastrate în perete sau fixate în pământ. Un spaţiu interesant din perspectiva utilităţii este cotlonul din spatele vetrei, un loc generos si cald, unde, de obicei, dormeau bâtrânii casei şi copiii şi care astăzi mai poate fi văzut în unele case vechi, dar şi în câteva pensiuni din Republica Moldova, după cum a remarcat Victor Munteanu.

Gospodăria ţărănească înseamnă casa, anexe gospodăreşti care include bucătărie de vară, şopron, cuptorul din curte, beciul (zămnicul), grajdul, poiata, ţarcul vitelor. Toate construcţiile unei gospodării şi, deseori, şi cele cu destinaţie socială ale comunităţii sunt realizate din acelaşi material.

În curtea fiecărei gospodării, beciul (zămnicul, pimniţa) este o construcţie utilitară de mare însemnătate în economia domestică, întrucât acolo se păstrau alimente şi băuturi pe perioade mari de timp. Beciul adăposteşte ceea ce înainte se punea în gropi de provizii (în trecut gropile de cereale arse), în groapa pentru cartofi, unde se păstrau şi rădăcinoase (sfeclă, morcov, pătrunjel etc), fructe (perele ce se mâncau la Paşti, merele), gropi pentru murături (chiar doi ani) sau gropi pentru îngropat vinul. Beciul este zidit totdeauna din piatră, de către meşteri care ştiau cum să asigure aerajul natural al construcţiei subterane.

De-a lungul drumurilor de ţară, fântâna, loc sfânt în trecut şi astăzi, are încă valenţe tradiţionale: sursă de apă pentru familie şi pentru animalele din gospodărie, loc de socializare, locul idilelor. În Moldova se întâlnesc mai multe tipuri de fântână, toate având comun zidirea cu piatră a izvorului pe adâncimi ce merg până la 16-20 m.

Muzee săteşti cu arhitectură tradiţională

În unele locuri, oameni îndrăgostiţi de istoria locului, care au dorit să conserve şi să prezinte lumii elementele locale de arhitectură şi meşteşuguri, au realizat adevărate colecţii. Astfel, în judeţul Botoşani, poate fi vizitat Muzeul etnografic din satul Vârfu Câmpului. Aici, muzeul funcţionează în cadrul şcolii din localitate, în două încăperi. Obiectele expuse în muzeu reflectă ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor acestei regiuni, precum agricultura şi creşterea animalelor, în susţinerea cărora s-au dezvoltat şi o serie de meşteşuguri, ca prelucrarea fierului, numite fierării sau covălii, prelucrarea lemnului.

Un alt muzeu este cel din comuna botoşăneană Şanta Mare, care este organizat în sediul Căminului Cultural din localitate, muzeul fiind inaugurat în anul 2005. Aici sunt expuse obiecte vechi de uz gospodăresc donate de localnici, precum meliţe, meliţoi, foşalăi, piepteni, textile de interior, costume populare, piese de mobilier, scoarţe, cu care sunt ilustrate ocupaţiile şi obiceiurile specifice locului.

Judeţul Vaslui se poate lăuda, de asemenea, cu colecţii de obiecte din gospodăriile tradiţionale. Astfel, poate fi vizitată Colecţia „Elena şi Costel Rotaru“ din satul Tăcuta, comuna Codăeşti. Muzeul, înfiinţat în 1986, de învăţătorii Elena şi Costel Rotaru, reprezintă strădania acestora de a aduna, salva şi lăsa generaţiilor următoare mostre ale tradiţiei şi spiritualităţii locale. De excepţie este expoziţia de frânghii, provenite din unicul sat din judeţ, unde acestea erau confecţionate.

Tot într-un sat vasluian, la Muzeul Sătesc Vetrişoaia, la 35 de kilometri de oraşul Huşi, poate fi vizitată o colecţie cu obiecte tradiţionale ce ilustrează principalele ocupaţii şi meşteşuguri specifice acestei zone, unelte tradiţionale şi ţesături lucrate de femeile satului, muzeul fiind înfiinţat de primarul Ion Mihnea. Aşezarea se remarcă prin arhitectura caselor, specifică unui sat din zona de podiş.

Un muzeu sătesc este şi în comuna Muntenii de Jos din judeţul Vaslui, unde se află peste 1.000 de obiecte adunate în decursul anilor şi reunite într-o colecţie ce reconstituie într-o oarecare măsură istoria localităţii.

Turiştii pasionaţi de civilizaţia arhaică specifică zonei Moldovei pot găsi mai multe detalii pe site-ul www.moldaviantour.ro, care prezintă informaţii despre atracţiile turistice din zonele rurale ale judeţelor Botoşani, Iaşi şi Vaslui şi din Republica Moldova. Site-ul, alături de un ghid, a fost realizat de Asociaţia Contrafort Iaşi, alături de partenerii ANTREC Iaşi şi ANTREC Republica Moldova, în cadrul proiectului „A Moldavian Tour - promovarea turismului transfrontalier rural, etnografic şi oenologic“, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Vecinătate România-Republica Moldova 2004-2006, linia de buget PHARE CBC 2005.