Muzica din Creaţia lui Dumnezeu

Diac. Adrian Sorin Mihalache, 15 Februarie 2009

Debutul ştiinţei, în secolul al XVII-lea, şi întreaga dezvoltare ce a urmat au fost posibile plecând de la recunoaşterea prezenţei armoniei în natură. Însă, armonia în natură îmbracă diverse forme. Există, de exemplu, o deosebire între ceea ce considerăm a fi o formă simetrică la nivelul experienţei directe şi simetria unei descrieri matematice a unei legi a naturii. În cazul fulgilor de zăpadă, simetria este foarte uşor de observat. La fel, o minge care se rostogoleşte nu îşi schimbă forma, dar imaginea unui scaun apare ca fiind diferită după modul cum el este aşezat, răsturnat într-o parte sau cu spătarul în jos. Aceasta ar fi ceea ce se numeşte simetria la rotaţii, pe care fulgii de zăpadă sau mingea o îndeplinesc, iar scaunul nu.

Simetria este prezentă în nenumărate forme, în lumea înconjurătoare. Spre exemplu, în lumea vie, în cazul multor specii, s-a putut dovedi că diverse forme de simetrie determină atât comportamentul de apărare împotriva pericolelor care ar putea veni de la alte specii, cât şi regulile de selecţie a partenerului1.

Simetrii adânc ascunse în lumea fizică

În natură însă, există şi simetrii mult mai profunde, puse în valoare de legile care descriu fenomenele fizice. Spre exemplu, simetria legilor fizice înseamnă că ele nu se schimbă de la un loc la altul. Repetarea unui experiment în diferite puncte de pe glob, cu privire, de exemplu, la rostogolirea unei bile pe un plan înclinat, oferă aceleaşi rezultate. Evident, dacă rostogolirea bilei pe planul înclinat este repetată pe Lună, rezultatele nu mai sunt aceleaşi, însă aceasta pentru că nu mai sunt condiţii similare. Totuşi, rezultatele privind măsurarea anumitor parametri ai mişcării, precum viteza sau acceleraţia bilei la coborârea pe planul înclinat, se calculează după exact aceeaşi formulă. Faptul că rezultatele unui experiment nu depind de locul unde se desfăşoară acesta ţine de simetria faţă de translaţie a legilor fizicii2. Într-un mod similar, legile fizice prezintă o simetrie în raport cu rotaţia şi rămân aceleaşi odată cu trecerea timpului.

Cele mai cuprinzătoare teorii fizice privitoare la lumea în care trăim păstrează, în diferite forme, amprenta simetriei. Spre exemplu, un observator aflat într-un tren fără ferestre nu poate şti cu precizie dacă trenul se mişcă uniform sau staţionează. Potrivit relativităţii restrânse, legile fizicii sunt aceleaşi în orice sistem de referinţă inerţial (care se deplasează rectiliniu şi uniform). La fel, potrivit relativităţii generale, fenomenul de creştere a greutăţii pe care îl resimte cineva aflat într-un lift ce urcă accelerat este identic cu cel pe care l-ar simţi cineva care intră sub incidenţa unui câmp gravitaţional din partea opusă. Confuzia pomenită mai sus, în care călătorul aflat în vagonul fără ferestre nu putea preciza dacă vagonul este în mişcare rectilinie şi uniformă sau staţionează, se repetă. Chiar şi un cântar ar reacţiona la fel, fără să deosebească situaţiile. El ar indica o greutate mai mică şi în cazul liftului care coboară accelerat, dar şi pe Lună! Altfel spus, masa gravitaţională (calculată în câmp gravitaţional) este echivalentă cu masa inerţială (calculată în mişcarea accelerată). Cu alte cuvinte, nu se poate face distincţie între un „sistem de referinţă fixat într-un câmp gravitaţional uniform şi un sistem de referinţă aflat într-o mişcare uniform accelerată“. La fel, şi lumea cuantică este plină de simetrii de tot felul. Toate acestea au făcut posibilă cunoaşterea ştiinţifică, întrucât faptele şi fenomenele au un anumit caracter repetitiv. Dar ele probează în acelaşi timp că, în diferite forme, armonia este adânc impregnată în structura lumii fizice în care trăim.

Raţionalitatea lumii şi pedagogia cunoaşterii

Plecând de aici, este acceptat că ştiinţa „este fundamentată pe noţiunea de raţionalitate şi logicicitate a Naturii“ 3. Însă se poate merge chiar mai departe. Nu este vorba doar de o lume ce prezintă nenumărate forme de simetrie. Lumea înconjurătoare este alcătuită într-un anumit fel, cât să permită omului să o cunoască etapizat, pe porţiuni. Unii fizicieni au remarcat cum că natura poate fi cunoscută luând separat unele fenomene sau părţi ale ei. Investigaţia lor este posibilă, fără ca aceasta să necesite abordarea naturii ca întreg, ceea ce ar presupune, desigur, numeroase dificultăţi. Dimpotrivă, lumea este astfel alcătuită, încât putem să ne apropiem de anumite aspecte ale ei, le putem cunoaşte suficient de bine, neglijând pe altele care ar complica procesul de cunoaştere. Iar prin omisiunile pe care le facem, nu se pierde ceva esenţial, ci se evită cu succes şi fără pierderi semnificative o situaţie ce ar complica foarte mult investigaţia şi înţelegerea.

De exemplu, putem cunoaşte comportarea unui atom în legăturile chimice pe care le face cu alţi, fără să fie necesară implicarea rezultatelor ce privesc forţa tare, interacţiunea nucleară care ţine legat nucleul, întrucât ea nu este afectată de participarea atomului în legăturile chimice. Chiar aşa s-a şi întâmplat în istoria ştiinţei: până la un punct, chimia s-a dezvoltat, producând rezultate corecte despre structura materiei, mai înainte de a se fi dezvoltat fizica nucleară, adică fără să fie nevoie de alte date privind lumea subatomică.

De aceea, remarcă un fizician, „noi putem învăţa din natură“, graţie acestei situaţii foarte favorabile, întrucât „realitatea fizică nu trebuie neapărat să fie înţeleasă toată deodată!“ 4 Dacă lumea ar fi avut toate fenomenele şi părţile ei interconectate suficient de strâns, încât să nu poată fi cunoscute decât toate deodată şi în ansamblu (un fel de problemă a celor trei corpuri), cunoaşterea ei ar fi fost mult mai puţin posibilă.

Universul cuprins într-o foaie de hârtie

Încet, încet, prin paşi succesivi, lumea ştiinţei propune teorii din ce în ce mai bune, capabile să cuprindă familii tot mai mari de rezultate şi date experimentale, făcând posibil progresul în cunoaştere. Astăzi, omul a ajuns să posede o descriere destul de bună, chiar dacă incompletă, a Universului. Ea cuprinde o parte din trecutul şi prezentul lui, şi chiar, în anumite privinţe, a viitorului apropiat. S-a ajuns însă destul de departe, încât, o colecţie de formule şi de semne aşezate în ordine pe o foaie de hărtie pot cuprinde o descriere matematică destul de bună pentru o multitudine de fenomene din Univers! 5 Şi, cu toate că s-a ajuns atât de departe cu testarea valabilităţii instrumentelor matematice, foarte adesea uităm sau luăm în seamă prea puţin cât de remarcabilă este această întâlnire între teoria matematică de care este capabilă raţiunea omului şi lumea fizică!

Acurateţea raţiunii omeneşti

Mai mult decât atât, în multe situaţii, aceste teorii dovedesc a avea o precizie extraordinară. Spre exemplu, calculele făcute pe baza teoriei, privind parametrii fizici ai electronilor, sunt verificate experimental cu o acurateţe mai bună decât o parte la un miliard! „Este un acord uluitor între teorie şi lumea reală“. 6

În general, constatările mai curajoase spre această concluzie: întreg Universul pare să fie un computer gigantic (modelul cosmologic computaţional) în care toate procesele şi fenomenele fizice se desfăşoară după legităţi descriptibile matematic 7. Oricum ar fi însă, există suficiente dovezi bune pentru faptul că matematica raţiunii noastre poate cuprinde, într-un fel, Universul, şi că legităţile lui pot intra în mintea omului. Iar „miracolul potrivirii limbajului matematic, în formularea legilor fizicii, este minunat, un dar pe care nu-l vom putea înţelege deplin, pe cale ştiinţifică“ 8. Prea puţin ar fi putut face omul, prin propriul efort, dacă un ar fi fost să primească în dar, încă de la naştere, această situaţie privilegiată.

La capătul oricărui demers ştiinţific de cunoaştere a lumii, dincolo de raţionalitatea profundă a lumii, Creaţia se descoperă plină de potenţialităţi pe care omul le poate folosi în exprimarea propriilor intenţii creatoare. Însă, dincolo de toate întrebuinţările pe care le poate primi materia şi puterile sădite în ea, ordinea şi armonia ei rămân fără o explicaţie ştiinţifică. Chiar şi după mai multe decenii de ştiinţă confirmată de un număr impresionant de date şi produse tehnice, absenţa explicaţiilor privind condiţiile ce fac posibilă ştiinţa rămâne la fel de tulburătoare. În discursul de la primirea premiului Templeton, Paul Davies scria că este imposibil ca cineva să fie om de ştiinţă, chiar şi un om de ştiinţă ateu, şi să nu rămână impresionat de frumuseţea, armonia şi inteligenţa naturii 9.

Frumuseţile lumii şi estetica teoriilor ştiinţifice despre ea

Dar nu vorbim doar despre o matematică miraculoasă a naturii, care se potriveşte admirabil minţii noastre, ci chiar despre o frumuseţe a teoriilor ştiinţifice ce descriu realitatea. Foarte multe dintre descoperirile din fizică au fost posibile pentru că în expresiile matematice ale fenomenelor, fizicienii au urmărit şi frumuseţea rezultatului! În descoperirea legilor, nu a contat doar intenţia de a-i ataşa o descriere matematică, ci şi dorinţa de a găsi un fel armonios de a pune în ecuaţie toţi factorii prezenţi într-un anumit fapt fizic. Spre exemplu, laureatul premiului Nobel pentru fizică, Steven Weinberg, afirmă că, deşi nu se cunoaşte cu precizie unde anume în munca lor fizicienii trebuie să se bazeze pe simţul estetic, totuşi, în fizica particulelor elementare, judecăţile estetice par să funcţioneze din ce în ce mai bine10. De fapt, în multe cazuri teoreticienii chiar au luat decizii pe criterii estetice, plecând de la premisa că „teoriile au o eleganţă şi o frumuseţe a structurii pe măsura lumii în care trăim“11. Iar această strategie s-a dovedit câştigătoare. „Teoriile fizice au un gen de frumuseţe. (...) frumuseţea simplităţii şi inevitabilului - frumuseţea structurii perfecte, frumuseţea potrivirii rigidităţii logice. Este o frumuseţe sobră şi clasică“.12 De aceea, privind în trecutul descoperirilor ştiinţifice, se poate spune că „minţile noastre sunt atrase de simetrie şi sunt fin acordate pentru a o detecta“ 13.

Până la urmă, în multe dintre rezultatele concrete ale ştiinţelor, miraculoasa frumuseţe a naturii înconjurătoare primeşte veşmântul matematic al raţiunii umane, probând felul extraordinar în care mintea omului şi lumea sunt în concordanţă una cu cealaltă.

Frumuseţe cu rost

Cum se poate explica existenţa ordinii în Univers? Cum s-ar putea explica felul în care înclinaţia noastră spre frumos, spre simetrie şi armonie se întâlneşte atât de bine cu puterea de cuprindere a instrumentelor matematice? Cum se întâlnesc acelea cu armoniile naturii, încât, prin intermediul propriei raţiuni, omul ajunge să surprindă frumuseţea lumii cu frumuseţea teoriilor matematice ale raţiunii lui?

Mai mult decât atât, structura materiei şi puterile existente în lume nu se dovedesc a avea doar o frumuseţe inutilă, fără vreo întrebuinţare; ele sunt pline de potenţialităţi, ele sunt gata să primească din partea omului diverse funcţii, concretizând diversele lui intenţii. Simetriile, frumuseţea, armoniile existente în structura lumii fizice sunt pline de raţionalitate. Sfântul Vasile cel Mare, plecând de la versetul biblic potrivit căruia „Dumnezeu că este frumos“ (Facerea 1, 8), remarcă cum că frumosul, în înţelesul dat de Scriptură, „este ceea ce-i făcut în chip desăvârşit şi serveşte bine scopului pentru care a fost făcut. Dumnezeu, spune Sfântul Vasile cel Mare, „punând mai dinainte un scop precis creaţiei Sale, a examinat cu raţiunile Sale de Creator pe cele create, parte cu parte, şi le-a lăudat pentru că împlinesc scopul pentru care au fost create. La o statuie, dacă se pune o mână într-o parte, un ochi în altă parte, şi în sfârşit toate părţile ei aşezate în diferite locuri, statuia nu va părea frumoasă celui care ar privi-o; dar dacă toate mădularele sunt aşezate la locul lor, chiar un nepriceput în artă va vedea frumuseţea mădularelor statuii. Artistul, însă, vede frumuseţea fiecărei părţi din opera sa înainte de terminarea ei şi laudă fiecare parte, pentru că se duce cu gândul la sfârşitul operei lui. Un astfel de artist ni-l arată Scriptura acum pe Dumnezeu, Care cu pricepere Îşi laudă parte cu parte operele Sale“ .

Muzica raţiunilor din lucruri

La fel, şi Sfântul Grigorie de Nyssa remarca armoniile Creaţiei şi valoarea spirituală a lumii în care ne naştem. Pentru Sfântul Grigorie, „ordinea universului este ca o armonie muzicală, care se armonizează cu sine însăşi într-o succesiune şi într-un ritm, care este alcătuit din multe şi diferite elemente şi consună cu ea însăşi şi nu iese niciodată din simfonie, deşi se observă o mare deosebire între lucrurile existente, luate în parte. Căci precum se întâmplă cu plectrul celui care potriveşte tonurile cu artă şi scoate cântecul din felurimea notelor, aşa încât dacă nota este la unison, nu formează nici o melodie; tot aşa compoziţia universului este alcătuită şi ea din diferite elemente, care se pot observa unul câte unul şi care printr-un ritm ordonat şi imuabil dau armonia părţilor faţă de întreg“ 15

Un paradox: diversitatea şi armonia elementelor lumii

Fizica a realizat o întreagă listă a constituenţilor fundamentali şi o listă a interacţiunilor care acţionează în Universul fizic. Fiecare dintre aceste particulele ce compun lucrurile din lumea fizică (fie că sunt atomi, electroni sau nucleoni) au proprietăţi diferite. La fel, şi interacţiunile fundamentale ale lumii fizice au caracteristici extrem de diferite între ele. Având în vedere această listă neomogenă de constituenţi fundamentali care alcătuiesc lumea materială, dar şi de forţe fundamentale care acţionează în Univers, cum se poate explica armonia şi frumuseţea Universului? Întrebarea este legitimă, pentru că, aşa cum am văzut, frumuseţea şi simetria, de data aceasta, nu sunt percepţiile unui subiect sensibil la frumos, înclinat să contemple natura. Simetria şi ordinea sunt caracteristici intrinseci ale teoriilor ştiinţifice care sunt verificate de date experimentale.

Lira scoate un sunet armonios, căci unul este şi artistul care o loveşte

Plecând de la armoniile şi frumuseţea Creaţiei, Sf. Atanasie cel Mare face o observaţie interesantă. El afirmă că acestea sunt dovada faptului că lumea are un singur autor. Altfel, „dacă lumea s-ar fi făcut de către mulţi, ar avea şi mişcările deosebite şi neasemănătoare. Căci, depinzând de mulţi făcători, ar avea şi mişcările deosebite. Şi în această felurime, cum s-a spus mai înainte, s-ar arăta iarăşi o dezordine şi un haos. Pentru că nici o corabie cârmuită de mulţi nu va pluti drept, dacă nu i-ar ţine cârma un singur cârmaci. Şi nici lira lovită de mulţi n-ar scoate un sunet armonios, dacă artistul care o loveşte n-ar fi unul. Deci una fiind creaţiunea şi una ordinea ei, Unu trebuie cugetat că este şi Împăratul şi Domnul creator al ei. De aceea, şi Creatorul a făcut întreaga lume ca una, ca nu cumva prin combinarea mai multora să fie socotiţi mulţi şi creatorii, ci una fiind opera, să se creadă că Unu este şi Făcătorul. Dar din faptul că Unu este Creatorul, nu urmează că una trebuie să fie şi lumea. Căci Dumnezeu ar fi putut face şi alte lumi. Dar odată ce una este lumea creată, e necesar să se creadă că Unu este şi Creatorul ei“ 16

Pentru Sfântul Atanasie cel Mare, întreaga raţionalitate şi armonie a lumii, şi faptul alcăturii ei miraculoase „Căci fiind Cuvântul cel bun (Raţiunea cea bună) al Tatălui, El a dat creaţiunii podoaba rânduielii şi armoniei între toate, unind cele contrare între ele şi înfăptuind din toate podoaba unei unice armonii. (...) Căci din toate cele văzute are dovada că toate s-au făcut prin Cuvântul şi Înţelepciunea lui Dumnezeu şi nimic din cele făcute nu s-ar fi făcut dacă nu s-ar fi făcut prin Cuvântul, adică prin Cuvântul dumnezeiesc....“ 17

1 Mario Livio, Ecuaţia care n-a putut fi rezolvata. Matematicieni de geniu descoperă limbajul simetriilor, Editura Humanitas, 2007, p. 278.

2 Mario Livio, The Accelerating Universe. Infinite Expansion, the cosmological constant, and the Beauty of the Cosmos, John Wiley & Sons, Inc., 2000, p. 20.

3 Paul C. W. Davies, „The Universe. Whatâs the point“, în vol. Spiritual Information, p. 135.

4 A. Zee, „Fearful Symmetry: The Searchof Beauty in Modern Physics“, Priceton, NJ, Princeton University Press, 1986, p. 20, apud. Robin A. Collins, „Design and the Designer. New concepts, new challenges“, în vol. Spiritual Information, pp. 161-165.

5 John D. Barrow, „Outward Bound“, în vol. Spiritual Information, p. 119.

6 Brian Greene, Universul elegant, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 141.

7 Kelvin Kelly, Our Universal Computation, First zero, the One, în vol. Spiritual Information, p. 234.

8 „The Unreasonable Effectiveness of Mathematics in the Natural Sciences“, în Communication on Pure and Applied Mathematics 13, 1960, pp. 1-14, apud Robin Collins, „Design and The Designer“, în vol. Spiritual Information, p. 164.

9 Paul C. W. Davies, în cuvântul de decernare a Premiului Templeton, cf. Joseph M. Zycinscki, „Between Mathematics and Transcendence. The search for the Spiritual Dimmension of Scientific Discovery“, în vol. Spiritual Information, pp. 208-212.

10 Steven Wenberg, Visul unei teorii finale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 147.

11 Brian Greene, op. cit., p. 187.

12 Steven Winberg, op. cit., p. 133.

13 Mario Livio, Ecuaţia care n-a putut fi rezolvată, p. 285.

14 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia a III-a, X, în PSB, vol. 17, pp. 108-109.

15 Sf. Grigorie de Nyssa, „La titlurile Psalmilor“, partea I, cap. II, în PSB, vol. 30, pp. 139-140.

16 Sf. Atanasie cel Mare, „Cuvânt împotriva elinilor“, XXXIX, în PSB, vol. 15, pp. 74-75.

17 Ibidem, p. 77.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!