Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia „Muzica și plantele medicinale în terapia depresiei”

„Muzica și plantele medicinale în terapia depresiei”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Ziarul Lumina - 10 Iunie 2015

De curând, a văzut lumina tiparului, la editura craioveană Aius, lucrarea cu titlul „Muzica și plantele medicinale în terapia depresiei”. Semnată de prof. Marina Niță și prof. Georgiana Pană, cartea oferă o perspectivă inedită asupra interdependenței dintre două elemente esențiale în justificarea apologetică a credinței creștine. Într-o abordare originală, cei doi autori reușesc să surprindă în aproximativ 150 de pagini aspecte interesante din dialogul muzică-fitoterapie, identificând totodată soluții pentru tratarea uneia dintre cele mai nocive maladii ale secolului nostru: depresia. Pe tot parcursul ei, lucrarea urmărește firul roșu al credinței creștine, subliniind în mai multe rânduri legătura dintre om și darurile lui Dumnezeu din creație. Sub acest aspect, este întărit atașamentul românului față de natură, pe care a cântat-o în doinele sale, a invocat-o ca mângâiere în cântecul de leagăn, ca reazim și adăpost la trecerea spre Împărăția lui Dumnezeu. „Și iată cum natura cu regulile ei foarte precise a dus omul cu gândul atât de departe, încât cântul printre copacii pădurii și efectul adierii vântului peste trestiile plecate au creat orga de biserică, bazată pe aceleași principii. Omul a căutat mereu să ceară naturii tot. Și adăpost, și hrană, și momente de relaxare, și destindere. Dacă omul a găsit în codru prietenul adevărat, el a căutat tot acolo sursele sale de inspirație spre a-și exprima stările și sentimentele prin părți ale naturii, în speță a florei. Și aș aminti aici câteva exemple ce arată sursa de inspirație sau cadrul artistic figurat prin puterea de simbol a florilor și plantelor: «Cântă frunză, cântă vântul/ Cântă pomii ghiocei»... Bobul de grâu, simbol al pâinii, este amintit în cântecul Grâușor de Bărăgan” (pp. 6-7). Dacă în prima parte a lucrării cei doi autori tratează teme legate de muzicoterapie (ex.: „Muzica - izvor de sănăta­te”, „Influența muzicii asupra organismului uman”, „Muzicoterapia” etc.), cea de-a doua parte deta­lia­ză subiectul „Plantele medicina­le recomandate în terapia depresi­ei”. Aici sunt luate pe rând și ana­li­za­te alfabetic cele mai eficiente plante medicinale: cătina albă, coa­da-șoricelului, damiana, izma brună, lăcrămioarele, lavanda, ma­cul, odoleanul, țelina, urzica etc.

Prin conținutul ei, această lucrare, așezată sub semnătura cunoscutului cercetător în științele biologice Marian Niță, întregește o frumoasă și rodnică mărturisire ortodoxă scrisă, așezată în de­cursul timpului în peste 50 de ti­tluri publicate. (Arhid. Ioniță Apostolache)