Nămoloasa, biserica din cotul Siretului

Cutremure, inundaţii, războaie şi, peste toate, o nuntă adevărată înecată într-o iarnă sub gheţurile subţiate ale Siretului. Sub aceste peceţi ale vremurilor s-a aşezat în istorie Nămoloasa, un sat dintr-un cot al Siretului, judeţul Galaţi. Verticală şi veşnică, trecând prin toate aceste încercări, a rămas biserica satului, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt“, care poartă spre veşnicie făclia luminii, întărind „credinţa că prin jertfa Mântuitorului Hristos putem deveni nu numai martori, ci şi trăitori ai Învierii Lui“, după cum mărturiseşte părintele paroh Gheorghiţă Ioniţă. 

 

Nămoloasa-sat este un capăt de lume. O nesfârşită întindere pierdută în vegetal, încorsetată de diguri, unde liniştea clădeşte din aer castele. Şi, totuşi, dacă ieşi în hotarul satului, auzi şi acum alaiul nunţii zdrumicate sub gheţuri, trecută în ţara de mărgean de pe fundul apelor, cu împărăţii de cleştar care trăiesc în adâncuri, unde Gherghina, frumoasa satului, şi mirele ei s-au preschimbat în fii de împăraţi, chemaţi să nuntească acolo, dedesubt, ca-n visul mamei ei. Şi în această lume de legendă, biserica satului luminează hotarul veşniciei cu propria ei veşnicie.

Locul pe care se află biserica acum este cel pe care s-a mutat vechea biserică din cătunul Blehani, ridicată acolo din paiantă, în cotul Siretului, cu veacuri în urmă, foarte aproape de locul unde în vremuri de legendă s-a înecat mireasa de la Nămoloasa.

 

Ruinele ei nu se mai păstrează. Prin anii '20 ai secolului trecut, pe vremea vătafului Costachi Conachi, a fost strămutată aici din cauza apelor Siretului. Sfântul lăcaş poartă la interior un splendid veşmânt pictural realizat de artiştii Iosif  Vassu şi Ion Minulescu în 1957. Repetatele consolidări, întăriri şi reparaţii, la care au contribuit preoţii care au slujit aici, Ioan Guguianu, Constantin Ştefan, Ioan Năstase, George Lungeanu, au pregătit-o pentru încă un veac de slujire. „La 21 noiembrie 1998, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul nostru, a sfinţit-o din nou, într-o amiază furibundă, pe o iarnă cumplită. Noi construim acum o casă parohială nouă, trainică, să dăinuie şi ea peste ani“, ne spune părintele Ioniţă.

Părintele paroh Gheorghiţă Ioniţă slujeşte aici, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, de la 1 decembrie 2008. „Nămoloşanul ştie să-şi respecte şi credinţa, şi sfânta biserică, puţini fiind aceia care la marile praznice rămân acasă. De când sunt aici, mă bucur foarte mult de părinteasca îndrumare şi susţinere a Întâistătătorului nostru, de sprijinul oamenilor, care sunt foarte uniţi când simt că vrei să faci ceva în slujba Bisericii. Proiectele şi programele misionare, social-filantropice şi culturale pe care le desfăşurăm întăresc sentimentul duhovnicesc. În 2009, am iniţiat prima parte a programului misionar-catehetic «Săptămâna duhovnicească», program care continuă în fiecare mare post câte o săptămână. În fiecare seară slujim cu câte un preot invitat din altă parohie. Acest program a adus un suflu nou, serile catehetice aducând în biserică şi nămoloşeni care vin mai rar. Anul trecut, în Postul Naşterii Domnului, am început un nou proiect, «Seri de colind la Nămoloasa-sat». Cinci seri la rând am avut invitate grupuri de colindători, care după slujbă au cântat colinde specifice zonei, iar în postul Sfintelor Paşti am avut trei seri dedicate Sfintei Cruci, în care trei grupe de cântăreţi au prezentat programe în cinstea Crucii jertfei Mântuitorului Hristos, care au atras foarte, foarte mulţi credincioşi“, ne-a mărturisit părintele paroh.

În timpul petrecut în sat, am participat la slujbă, fiind martorii unui moment liturgic unic, specific Nămoloasei, care se perpetuează din generaţie în generaţie şi care a căpătat valenţe deosebite de când, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi prin binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Casian, creştinii de aici primesc Lumina Sfântă de la Ierusalim, păstrată cu grijă în toată perioada de la Înviere până la Înălţare. În acest răstimp, credincioşii, „cu bucurie şi nădejde că rugăciunile lor vor fi ascultate, împodobesc frumos câte o făclie pe care o dăruiesc, împreună cu pomelnicul, la Sfântul Altar, pentru a fi pomeniţi şi cei vii, şi cei morţi. Făcliile sunt scoase apoi şi aprinse de la Lumina Paştelui, în două momente importante ale slujbei: la citirea Sfintei Evanghelii şi la ieşirea cu Sfintele Daruri, întărind astfel credinţa că prin jertfa Mântuitorului Hristos putem deveni nu numai martori, ci şi trăitori ai Învierii Lui. Astfel, ei simt mai profund rodul rugăciunilor lor. Este o tradiţie a luminii, în spiritul bucuriei luminii Învierii Domnului“, ne mărturiseşte părintele Ioniţă.

Părintele paroh coordonează grupul vocal „Plaiurile Nămoloasei“, în care activează 35 de fete. Grupul duce mai departe tradiţia locală şi balada miresei nuntite în împărăţiile subacvatice. „În anii în care sfânta noastră Biserică a rânduit proiectul «Hristos împărtăşit copiilor», grupul, creat anterior, a fost inclus în acest deosebit proiect. Activităţile pe care le desfăşurăm sunt din ce în ce mai numeroase: colinde, de Crăciun, de Paşti, ajutorarea bătrânilor la domiciliu şi multe altele. Acelaşi lucru facem şi de Ziua Eroilor şi de hramul bisericii, când copiii sunt prezenţi şi la Vecernie, şi la Sfânta Liturghie, dându-mi răspunsul la strană.

 

 Slujesc aici cu un sentiment de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Ca slujitor, este bine şi plăcut să ai mesaje pe care să le porţi spre Dumnezeu. Mesajele vin de la credincioşi, de la copiii prezenţi la slujbă, şi ele te mângâie, te întăresc, ca să mergi mai departe“, ne spune părintele.

 

Am părăsit Nămoloasa-sat îmbrăcaţi şi noi în lumina Învierii, pe care nămoloşenii o poartă, vertical, deopotrivă în biserică şi în sufletele lor, spre Cel care, „Înălţatu-Te-ai spre slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduinţa Sfântului Duh…“.