Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Nașterea Maicii Domnului, cinstită de bănățeni

Nașterea Maicii Domnului, cinstită de bănățeni

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Banat
Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 11 Septembrie 2018

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, credincioșii bănățeni au participat la slujbele oficiate la bisericile și mănăstirile din cuprinsul Mitropoliei Banatului, arătând o evlavie deosebită pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. În popor, această sărbătoare mai este numită și „Sfânta Mărie Mică”.

De praznicul Naș­terii Preasfintei Năs­cătoare de Dum­nezeu, prima mare sărbătoare a anului bisericesc, mulţi credincioși timișo­reni și-au îndreptat pașii către biserica Parohiei Iosefin, care a îmbrăcat, cu prilejul hramului, haine de sărbătoare. Programul liturgic a debutat încă din ajun cu săvârșirea Vecerniei, unită cu Litia, oficiată de părintele paroh Ionel Popescu, alături de un sobor de preoți. La finalul slujbei, clerul și credincioșii au înconjurat locașul de cult în armonia imnurilor închinate Maicii Domnului.

Procesiune spre Mănăstirea Partoș

În zorii zilei praznicului Naș­terii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Mitropolit Ioan, peste 100 de credincioși au purces într-un pelerinaj pe urmele Sfântului Iosif, Mitropolitul Timișoarei, ca expresie a evlaviei față de ocrotitorul spiritual al Banatului, al cărui praznic se apropie, dar și ca expresie a comuniunii interpersonale, în duh de rugăciune.

Punctul de pornire a fost Mănăstirea Timișeni- Șag, unde toți pelerinii au participat la Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de părintele Varlaam Almăjanu, starețul Mănăstirii Partoș. Traseul a fost parcurs de către credin­cioși în duh de rugăciune și cântare liturgică. Au fost traversate localitățile Șag, Parța, Petroman, Ciacova, Ghilad, Ofsenița și Banloc, pentru ca, în prag de seară, să se ajungă la Partoș, unde, chiar la intrarea în satul ce înconjoară mănăstirea, pelerinii au fost întâmpinați de numeroși localnici și oaspeți care le-au oferit pâine și sare. S-a format o unică și impresionantă procesiune care a traversat în sunetul clopotelor localitatea și a înconjurat bisericile mănăstirii. Numărul final al participanților a ajuns la 200. În biserica mare a fost săvârșit un Te Deum, după care întreaga asistență a luat parte la o agapă pregătită de ostenitoarele Cantinei „Dar din dar” a mănăstirii.

Pelerinajul pe jos, care a cunoscut anul acesta o semnificativă amploare, a deschis zilele hramului mănăstiresc prilejuit de sărbătorile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sf. Ierarh Iosif cel Nou” (14 și 15 septembrie). Pelerinajul a avut și are o semnificaţie deosebită, datorită faptului că este o imagine a nevoinței și ostenelii duhov­nicești prin care omul se apropie de Dumnezeu. Efortul pelerinilor este un simbol al dorului omului după Dumnezeu, al alergării năvalnice a omului către Dumnezeul Cel viu, pe care-L caută ca să se întâlnească și să se unească în iubire. În chip particular, pentru noi, pelerinajul acesta reiterează în mod tainic și duhovnicesc retragerea Sfântului Iosif, în 1653, din scaunul mitropolitan al Timișoarei, la Mănăstirea Partoș, un loc pe care sfântul l-a ales pentru a fi arena duhovnicească în ultima sa etapă a alergării vieții pămân­tești.

Nașterea Maicii Domnului, prăznuită de arădeni

În seara de ajun a sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, Înalt­prea­sfințitul Părinte ­Timotei a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad. La finalul acesteia, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat imnografia sărbătorii, îndeosebi troparul. Tot în seara de ajun, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, înconjurat de un sobor de ieromonahi şi preoţi de mir, a săvârşit slujba Pri­vegherii la Mănăstirea Arad-Gai.

În cadrul acesteia, ierarhul a adresat pelerinilor prezenţi un părintesc cuvânt de învăţătură despre sărbătoarea Naș­terii Maicii Domnului. Slujbele au continuat pe întreg parcursul nopţii, săvârşindu-se Taina Sfântului Maslu, Sfânta Liturghie de noapte, Ceasurile, slujba Aghesmei mici şi Acatistul Naşterii Maicii Domnului.

În ziua praznicului, Înaltprea­sfinţitul Părinte Timotei dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească în Altarul de vară din curtea mănăstirii.

Cuvântul de învățătură rostit de chiriarhul arădean a fost intitulat „Începutul școlii și școala începutului”, subliniind în lumina vieții Maicii Domnului perioada de formare a fiecărui credincios încă din casa părintească şi insistând în acest sens pe îndatoririle părinților care nu se sfârșesc, ci continuă pe tot parcursul vieții copiilor, omul învățând mereu, mare fiind câștigul celor dobândite în școală atunci când au la bază cele moștenite de la înaintași spre îmbogățire continuă. „Tineretul promite mult totdeauna, ceea ce dovedește și Întâlnirea Tineretului Ortodox din întreaga lume, care are loc la Sibiu în aceste zile de începere a școlii, manifestare care se bucură de binecuvântarea și prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a amintit Înaltpreasfinția Sa.
În continuare, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a dat citire mesajului Părintelui Patriarh Daniel cu prilejul începerii anului școlar. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele arhid. Paul-Sebastian Orădan, secretar la Protopopiatul Arad, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Arad-Micalaca Veche I, Protopopiatul Arad, iar tânărul teolog Cosmin-Mihai Iordăchescu a fost hirotonit diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Nicolae Bălcescu, Protopopiatul Lipova.

În după-amiaza zilei de sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Arad-Gai, dând curs invitației părintelui paroh Caius Cuțaru de a participa la hramul bisericii parohiale.

Mănăstirea Băile Herculane în sărbătoare

Cu ocazia sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, mănăstirea de pe Valea Cernei și-a sărbătorit hramul. Praznicul a început cu o procesiune de la așezământul monahal până la Altarul de vară, unde Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. „O rugăm pe Maica Domnului să binecuvânteze familia tradițională, familia creștină și să ajute tuturor credincioșilor noștri să aibă cât mai mulți copii sănătoși, frumoși și din punct de evedere spiritual, integri. Credem că atât mesajul Evangheliei, cât și mesajul predicii, dar și lucrarea Preasfântului Duh s-au coborât în inimile și sufletele fiecăruia. Așteptăm cu bucurie și praznicul care se apropie, praznicul împărătesc al Înălțării Sfintei Cruci și îi invităm și pe această cale pe toți cei care își doresc să urce și la propriu, și la figurat pe o Golgotă a Banatului, să vină împreună cu noi în 14 septembrie, de ziua Înălțării Sfintei Cruci și împreună să ne rugăm și în acest An al unității de credință și de neam, să ne rugăm la poalele Crucii, să săvârșim împreună Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și să îi pomenim acolo, pe Muntele Mic, în fața Altarului, în fața Crucii-monument, pe toți făuritorii Marii Uniri și pe toți eroii căzuți în Primul Război Mondial pentru unitatea și demnitatea poporului român”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.