Repere şi idei
Negreșit!

Negreșit!

Ștefan Mitroi, 13 Iulie 2018

Bate clopotul în dungă. Ca să ajungă în sat de la biserica din câmp, sunetele lui calcă aerul, dar altfel decât călcam eu apa când eram copil, și se opresc, trecând peste vii și oameni vii, în crengile salcâmului din fundul grădinii.
Mă gândesc la omul care nu mai este. Și mă gândesc la omul care sunt.
Măcar salcâm să fi fost, îmi spun, încercând să-mi scot din minte ziua când clopotul va bate pentru mine. Căci o să vină și o astfel de zi. Negreșit o să vină!
Măcar o creangă de salcâm să fiu. Iar dacă nici asta nu se poate, măcar o frunză!
Dacă stau bine să mă gândesc, nu sunt oare chiar asta?! Doar că nu frunza unui salcâm. Și nu atât de norocoasă ca frunzele acestuia!
Frunza-om nu se mai întoarce în copacul din care a căzut!
E miez de vară, acum, însă pentru frunza-om pentru care bate clopotul a venit toamna. Așa cum o să vină și pentru mine. Negreșit o să vină! Poate, tot așa, într-o zi de vară, cum a venit pentru bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut niciodată.
Negreșit un om va sta și atunci pe pragul casei, întocmai cum stau eu acum, ascultând bătăile clopotului. Și se va uita la salcâmul din curte. Și va vrea să fie, cum vreau și eu, doar o frunză a lui. Și nu va putea, cum nu pot nici eu. Cum n-a putut nici omul pentru care bate clopotul acum. Și n-a putut nici bunicul.
Și va fi vară. Și vor veni alte și alte zile de toamnă. Negreșit vor veni!
Și nu va mai fi primăvară niciodată!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!