Editorial
Nevoia de sinceritate

Nevoia de sinceritate

Sunt tot mai uimit de câte se pun în fișa de post a copilului român. Zilele trecute am avut nevoie de experți și olimpici să descopere cheia unei șarade în examenul de matematică, apoi am aflat că trebuie descleiat în text un filosof englez, incongruent și obscur, la examenul de engleză și am asistat cum transformăm, a câta oară, copiii țării în subiect de știri. Viața copiilor ca breaking news nu e un exercițiu de ieri, de azi. Am aflat, bunăoară, anul trecut, pe bază de cercetare sociologică și aplicație sociometrică aplicată pe eșantioane reprezentative, că avem cei mai fericiți copii din Europa, în iulie. Dar și că acești copii au cei mai nenorociți părinți din lume, prin septembrie. Că nu știu să educe, să crească și să ajute copiilor lor. Dincolo de absurdul de sens al unei atari concluzii de laborator simt nevoia să citesc mai adânc în context. Și am descoperit că pentru faptul că afirmă nevoia educației religioase și se opune unei educații sexuale hazardate în LBGT-isme ieftine, părinții copilului român sunt deplorabili, nu au nivelul de cultură al părinților altor state. Că apartenența lor la creștinism este o piedică dinaintea fericirii copiilor lor. Mai nou am aflat, din gura de pe facebook a unui parlamentar român teribilist, că 3 milioane de români care fac un exercițiu democratic al activării unei modificări în Constituția României sunt egali cu un personaj dubios care împușcă într-un club de noapte persoane cu orientări sexuale dezorientate. El însuși făcând parte din club și fiind deranjat de boala pe care un iubit de-al său o distribuise cu dărnicie. Suntem vinovați. Vinovați că îngăduim astfel de comentarii și nu amendăm în plenul agorei astfel de nerușinări. Că lăsăm să vorbească în locul copiilor tot soiul de organisme și organizații implementate prin derută, niciodată sincere în demers, specializate în nimic și nimicire. Suntem vinovați dinaintea copiilor noștri că nu luptăm mai mult să nu mai fie subiect de propagandă și alienare morală, că lăsăm să fie manipulați de cei care ne strigă nouă, părinților, școlii și Bisericii că manipulăm. Nu, copiii au nevoie de noi lângă ei cu sinceritate. Au nevoie de noi ca părinți, nu ca examinatori și orgolioși parteneri de educație. Au nevoie de sinceritatea noastră pentru a crește în sinceritatea și organizarea vieții. Să le spunem când e bine și când e rău, să învățăm cu ei ceea ce este de reînvățat pentru binele lor.
Ne lăsăm prea mult asaltați de neghiobismele unor oameni care produc agitație doar pentru că acesta este scopul lor. Nu-i vedem zidind, construind sistemic. Aplică metodic numai interesele lor. Copiii noștri au nevoie de noi, ca părinți. Este obligatoriu să ieșim din starea de neutralitate naivă și să învățăm să răspundem nevoii de sinceritate intimă și socială a copiilor noștri. De aici prosperarea minciunii în țară. Din nesincera noastră colaborare cu adevărul. Lângă copii putem reînvăța lecția din povestea cu împăratul care umbla deloc îmbrăcat prin mijlocul mulțimii de lingușitori. Să avem curajul să înțelegem cu ei că cel care mușcă e mai puțin periculos vieții decât lingușitorul. Decât cel care prezintă zen-truismele societății umane din azimutul unei parade gay sau de la nivelul de înțelegere a celui permanent aflat în conflict cu realitatea. România nu mai poate fi un laborator de false bune intenții. Oare dacă începem cu sinceritatea dialogului cu copiii și tinerii nu ne va fi ceva mai bine? Nevoia lor de sinceritate și nevoia noastră de iubire puse laolaltă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!