Repere şi idei
Nevoință și confort

Nevoință și confort

Paul Siladi, 29 Iunie 2018

Sfântul Pahomie cel Mare, considerat începătorul monahismului de obște, avea o regulă aspră pentru călugării din comunitatea lui. Le interzicea să primească hirotonia, pentru că preo­ția și, mai ales, exercitarea ei în comunitate vin împreună cu o serie întreagă de ispite, incompatibile cu viața celor care au ales să părăsească lumea de dragul lui Dumnezeu. Dar regula aceasta nu a fost aplicată foarte sever și de către toți, iar în Patericul egiptean păstrează amintirea câtorva asceți care au ajuns episcopi în diferite cetăți. Unul dintre ei a fost Avva Netras, care după ce s-a nevoit o vreme pe Muntele Sinai a ajuns episcop în Faran, o localitate din Peninsula Sinaitică. După ce a plecat din pustie și a început să locuiască în lume, monahul și-a intensificat nevoința și trăia foarte aspru. În vreme ce locuia pe Muntele Sinai, avea grijă de trup cu măsură, ceea ce a renunțat să facă în momentul în care a părăsit deșertul. Când ucenicul a întrebat despre motivele care au determinat schimbarea, bătrânul a zis: „Acolo era pustiu, liniște și sărăcie și trebuia să am grijă de trup, ca să nu mă îmbolnăvesc și să caut ceea ce nu aveam. Aici însă este lumea și pot găsi oricând ce-mi trebuie: dacă mă îmbolnăvesc este oricând cineva care să mă îngrijească, să nu-mi pierd călugăria”.

Discernământul este o temă recurentă în literatura ascetică a deșertului. Forma sub care apare în povestirea despre Avva Netras este adecvarea. Limpezimea privirii și capacitatea de a recu­noaște calea pe care ești chemat să mergi. Discernământul implică și consecvență, o anumită egalitate cu sine însuți. Avva Netras, de fapt, continuă să trăiască în lume la fel cum trăia în deșert, dar pentru asta trebuia să suplimenteze nevoința. Să contrabalanseze prin constrângeri autoimpuse confortul de care, inevitabil, era înconjurat în lume.

Cu alte cuvinte, cu cât trăiești în mai mult confort, cu atât este mai necesar să poți lua distanță lăuntrică față de el. În felul acesta poți să scapi de dependența față de confort, care se instalează insidios. Confortul determină un atașament față de lume și desen­sibilizează sufletul. În mijlocul privațiunilor se face loc în inimă pentru Dumnezeu. El rămâne ținta tuturor căutărilor, scopul întregii călătorii pământești. În deșert, chiar dacă nu se nevoiau atât de mult, condițiile în care trăiau erau atât de dure, încât Dumnezeu se milostivea de fiecare. În lume însă, gândul dinspre Dumnezeu se îndreaptă spre miile de mici griji cotidiene. În mod paradoxal, în mulțime omul sfâr­șește prin a se scufunda în singurătate și uitare.

De aceea Avva Netras alege prin nevoință să nu își întoarcă nici o clipă privirea dinspre neputința sa. Confortul poate să îți ofere iluzia puterii. Ajungi să uiți de limitele tale. Asceza, în diferitele ei forme, te ține aproape de limite. Îți arată că Domnul este singurul ajutor în care îți poți pune încrederea fără ezitare. Până la urmă, orice act ascetic nu are alt scop decât dobândirea smereniei, misterioasa virtute care scapă oricărei descrieri și nu poate fi închisă în vreo definiție.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!