Moldova
Nicanor Tudori, boierul înveşmântat în haina smerită a monahului

Nicanor Tudori, boierul înveşmântat în haina smerită a monahului

Ierom. Ambrozie Ghinescu, 13 Februarie 2018

Casa monahală ce odinioară a însoţit peste un veac şi jumătate biserica ridicată de Sfântul Pahomie şi care întregea ansamblul Schitului Pocrov a rămas în amintirea multora. Cunoscută drept „Casă egumenească", cu o suprafaţă peste 600 mp, a dispărut fulgerător împreună cu alte anexe gospodăreşti într-un incendiu devastator petrecut în data de 30 noiembrie 2010.

Cei care după multă vreme au păşit în Poiana raiului sunt surprinşi să reîntâlnească vechea biserică de la Pocrov, primenită şi aşteptând cuminte ziua resfinţirii. Simţind că lipseşte ceva, unii îşi fac ochii roată căutând să-şi refacă vechi amintiri.

Casa monahală ce odinioară a însoţit peste un veac şi jumătate biserica ridicată de Sfântul Pahomie şi care întregea ansamblul Schitului Pocrov a rămas în amintirea multora. Cunoscută drept „Casă egumenească", cu o suprafaţă peste 600 mp, a dispărut fulgerător împreună cu alte anexe gospodăreşti într-un incendiu devastator petrecut în data de 30 noiembrie 2010. Istoria acestei case monahale, care cuprindea Paraclisul „Adormirii Maici Domnului", chiliile călugărilor şi o bucătărie cu o mică sală de mese, a fost uitată în timp.

Monahul Nicanor a luat schima cea mare la Pocrov

Odată cu transformarea Sihăstriei Pocrovului în schit de sine stătător în anul 1714, călugării şi-au ridicat câteva chilii răsfirate după tradiţia pustnicească pe întreg teritoriul schitului, având în centru biserica de lemn. Atât izolarea, cât şi sărăcia acestui aşezământ monahal au fost piedici de-a lungul timpului ca să se contureze un ansamblu arhitectonic specific locului care să împlinească nevoile vieţuitorilor de aici.

În anul 1847, schimonahul Nicanor, atât prin osteneala sa, cât şi prin contribuţia altor ajutători, ridică în partea de sud a bisercii o casă monahală. Aceasta cuprindea 11 chilii - înconjurate de un cerdac deschis - şi un paraclis de iarnă cu pridvorul închis, cu o singură încăpere dreptunghiulară pentru pronaos şi naos şi cu altarul pătrat. Am fost suprins să descopăr de curând faptul că acest schimonah Nicanor a fost banul Neculai Tudori, boier care s-a înveşmântat cu haina smerită a monahilor.

Despre prezenţa familiei Tudori în Moldova, memorialistul Costandin Sion menţionează două neamuri: cel mai vechi din ţinutul Galaţi şi celălalt din ţinutul Putnei. De origine sud-dunăreană - Sion spune că erau arnăuţi -, a doua ramură era reprezentată la începutul veacului al XIX-lea de fraţii: serdarul Ilie Tudori, banul Neculai şi comisul Grigoraş, toţi fiii lui Tudori şi ai fiicei lui Dima, vornic de Vrancea.

Născut în anul 1777 la Bătineşti, lângă Ţifeşti, în Vrancea, Neculai a fost căsătorit cu una dintre fetele paharnicului Grigoraş Similachi cu care a avut doi feciori: serdarul Vasile Tudori, căsătorit în 1834 cu Zmaranda, fiica paharnicului Petrache Cârje; clucerul (1839 pitar) Gheorghe Tudori. Documentele vremii îl menţionează pe biv vel ban Neculai Tudori printre boierii ţinutului Putna, care, până la 1830, avea moşii şi vaduri de moară: 2 părţi (din 3 părţi) de moşie în hotar Igeştii şi Pătrăşcani, 27 pogoane vie în Odobeşti şi casă în Focşani. La vârsta de 53 de ani renunţă la cele lumeşti şi se retrage la mănăstire pentru a deveni monah.

Intră ca vieţuitor la Schitul Brazi, unde este tuns în cinul monahal cu numele de Nicanor. Aflat în apropiere de Focşani, credem că Schitul Brazi, cunoscut pentru istoria şi spiritualitatea sa, a avut o influenţă duhovnicească asupra hotărârii sale de a se călugări. La scurt timp, în data de 16 februarie 1832, Mitropolitul Veniamin Costachi îi aprobă cererea fostului ban devenit monahul Nicanor de a fi primit în obştea Mănăstirii Neamţ.

Într-un registru al monahilor şi fraţilor vieţuitori în Mănăstirea Neamţului din anul 1837 îl găsim înscris în rândul monahilor, dar nu ştim cu exactitate cât a stat la Neamţ, căci în anul 1847, când s-a finalizat paraclisul din casa monahală, era la Pocrov. Aici a luat schima cea mare, potrivit tradiţiei locului, de unde putem înţelege că la bătrânţe şi-a dorit retragerea la pustnicie. Tot în linişte şi rugăciune va fi şi înmormântat alături de ceilalţi cuvioşi monahi care odihnesc în cimitirul schitului.

De-a lungul a peste 150 de ani, casa egumenească a fost întreţinută şi renovată după posibilităţi mai ales de către egumenii Vasian Panaint (1852-1903) şi Vasile Vasilachi (1949-1959). Însă, cea mai amplă renovare a casei şi a paraclisului Adormirii Maicii Domnului din interiorul acesteia a fost împlinită de egumenul Ghervasie Gherorghe (1978-2013). La vremea pictării paraclisului, părintele Ghervasie i-a aşezat chipul cuviosului Nicanor Tudori în stânga pronaosului, ca semn de recunoştinţă şi cinstire pentru smerita lui osteneală.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!