An omagial
Niceea, biruinţa Ortodoxiei

Niceea, biruinţa Ortodoxiei

Adrian Agachi, 04 Mai 2010

De obicei, atunci când se discută despre Părinţii Bisericii care au jucat un rol fundamental la Sinodul I Ecumenic şi în păstrarea dreptei credinţe după încheierea acestuia, atenţia se concentrează asupra Sfântului Atanasie cel Mare. Cu toate că întreaga sa contribuţie teologică reprezintă în mod pertinent principalele poziţii corecte în privinţa credinţei creştine, este o greşeală să considerăm că a fost singurul om important în decursul desfăşurării şi al perioadei ulterioare Sinodului I Ecumenic. Sfinţii Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Salaminei sau episcopii Marcellus al Ancirei şi Eustatiu al Antiohiei sunt relativ ignoraţi în această privinţă, fără a mai discuta despre alte personaje celebre cum ar fi Sfinţii Nicolae şi Spiridon. Scopul acestui material este să prezinte unitar eforturile tuturor acestor oameni duhovniceşti pentru precizarea şi păstrarea corectă a credinţei creştine.

Sfântul Atanasie cel Mare şi contribuţia sa fundamentală

Născut în anul 295, Sfântul Atanasie nu ocupa o poziţie ierarhică importantă atunci când a participat la Sinodul I Ecumenic. Fiind în vârstă de aproximativ 30 de ani la momentul respectiv era un simplu diacon care îşi însoţea episcopul, în persoana Sfântului Alexandru al Alexandriei. A devenit episcop al acestei cetăţi la scurt timp după moartea lui Alexandru, petrecută în 328. Lui i se datorează în cea mai mare măsură includerea termenului "consubstanţial" în cadrul mărturisirii finale de credinţă a Sinodului sau, aşa cum avem în momentul actual tradus în Crez, "de o fiinţă". A avut o viaţă foarte agitată, pentru că arienii l-au considerat întotdeauna drept principalul lor inamic şi au încercat în dese rânduri să pună presiune asupra sa. A fost exilat de nu mai puţin de cinci ori (335, 339, 356, 362, 365), dar de fiecare dată a reuşit să se întoarcă la scaunul său episcopal. În câteva rânduri a fost foarte aproape să fie asasinat, dar aceste atacuri viclene nu şi-au atins niciodată ţinta. Operele sale au provocat un mare deranj în rândul arienilor, pentru că, efectiv, a demolat orice rezistenţă în privinţa argumentelor acestora. Una dintre scrierile sale, intitulată chiar Contra arienilor, în trei cărţi, argumenteză strălucit dreapta credinţă şi demontează orice îndoială în privinţa doctrinei ariene. Aici, Sfântul Atanasie comentează scrierea Banchetul notată în versuri de Arie pentru a-şi propaga mai uşor propria opinie şi pe care o combate cu o uşurinţă extraordinară. Alte două scrieri îndreptate împotriva arienilor sunt Istoria arienilor, către monahi (358) şi Apologia contra arienilor (357). De asemenea, în corpusul epistolar întâlnim Scrisoarea asupra hotărârilor Sinodului de la Niceea, redactată în jurul anului 350 şi care conţinea la început şi câteva citate din actele sinodale. Sfântul Atanasie cel Mare a trecut la cele veşnice în anul 373.

Episcopii Marcellus al Ancirei şi Eustatiu al Antiohiei

Episcopul Marcellus al Ancirei este un personaj cât se poate de controversat dar merită amintit aici tocmai pentru că a susţinut cu multă tărie aplicarea termenului consubstanţialitate. Din nefericire, el a susţinut credinţa dintr-o perspectivă pur modalistă, fiind un adept al sabelianismului, aproape fără intenţie. După zece ani de la încheierea Sinodului Ecumenic de la Niceea a fost depus din scaun tocmai din cauza părerilor sale modaliste. A reuşit să revină după ce şi-a prezentat apologia în faţa Sfântului Atanasie, dar a fost depus din nou în 347. A murit în jurul anului 370. Claudio Moreschinni afirmă că, din cauza sabelianismului său, Marcellus a devenit pentru Atanasie şi adepţii săi "un aliat incomod, iar pentru cea de-a doua generaţie de scriitori niceeni, vrednic de condamnat în aceeaşi măsură ca şi arienii" (Istoria literaturii creştine vechi: greceşti şi latine, vol. II/1, Polirom, Iaşi, 2004, p.68). Cât despre Eustatiu de Antiohia, acesta nu a făcut aceleaşi greşeli ca Marcellus de Ancira, ci a păstrat un echilibru dogmatic foarte benefic. A fost ales episcop al Antiohiei în jurul anului 323, dar a fost depus de un sinod filoarian în jurul anului 327. Arienii l-au acuzat pe nedrept de modalism, iar împăratul Constantin cel Mare a ratificat hotărârea depunerii sale fiind influenţat de aceştia. Eusebiu a decedat în jurul anului 337. Din nefericire, Antiohia a beneficiat, pentru 30 de ani, între 330 şi 360, numai de aportul episcopilor arieni, devenind o zonă plină de conflicte între ortodocşi şi arieni. Şi Eustatiu a scris un tratat Contra arienilor, dar care nu ni s-a păstrat până în prezent. De asemenea, aşa cum notează Moreschinni, a fost destul de critic la adresa interpretării literare oferite de Origen la pasajul legat de vizita regelui Saul la vrăjitoarea din Endor (I Regi 28). Eustatiu ar fi lăsat şi un număr impresionant de omilii şi scrisori, din care, din păcate, nu ni s-au păstrat decât fragmente reduse ca dimensiune, în limba siriacă (Istoria literaturii creştine vechi: greceşti şi latine, vol. II/1, Polirom, Iaşi, 2004, p. 45).

Sfinţii Chiril al Ierusalimului şi Epifanie al Salaminei

Am decis să îi păstrăm pe Sfinţii Chiril al Ierusalimului şi Epifanie al Salaminei pentru partea finală a materialului tocmai pentru că ei au activat în principal la ceva timp după perioada Sinodului I Ecumenic. Astfel, Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-387) a activat ca episcop al Ierusalimului între 350 şi 387. A participat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic, iar influenţa sa va fi dovedită la momentul oportun. Deşi la început nu a fost un adept al termenului consubstanţialitate, nu a pactizat nici cu opiniile ariene, iar din această cauză a suferit exilul de nu mai puţin de trei ori (357, 359 şi 370). Opera cea mai importantă rămâne colecţia de Cateheze, pe care o vom utiliza în viitoarele materiale deoarece prezintă o tâlcuire atentă a primelor opt articole de credinţă din Crez notate la Sinodul I Ecumenic. Cu toate acestea "în Cateheze, Chiril nu întrebuinţează niciodată termenul consubstanţial, nici nu vorbeşte vreodată de arianism. (...) Doctrina lui Chiril este neîndoielnic ortodoxă, deoarece întăreşte deplina dumnezeire şi veşnicie a Fiului şi evită axioma ariană conform căreia "ar fi fost un timp în care Fiul nu era", chiar dacă, aşa cum am menţionat, nu vorbeşte de Fiul ca fiind consubstanţial Tatălui. Probabil că şi el însuşi se temea ca termenul să nu evoce o concepţie sabeliană, asemenea lui Atanasie însuşi, care preferă, în primele sale opere, termenul asemenea (în sensul tare) termenului consubstanţial. Şi Chiril, precum niceenii şi eusebienii, condamnă cu tărie modalismul lui Marcellus de Ancira" (p. 65).

Cât priveşte contribuţia Sfântului Epifanie (c. 320-403), aceasta nu a fost strict legată doar de combaterea arianismului. Episcop de Salamina (cetate aflată în Cipru), Epifanie ne-a lăsat două opere foarte importante: Ancoratus şi Panarion. Cea de-a doua reprezintă o monumentală trecere în revistă a tuturor ereziilor importante care au existat până în perioada sa. Sfântul Epifanie a fost foarte critic cu privire la erezia ariană, precum şi cu privire la cei care puteau fi consideraţi semiarieni (unii dintre aceştia nu considerau că Fiul este o simplă creatură, dar nici că poate fi considerat de aceeaşi Fiinţă cu Tatăl). Este adevărat totodată şi ceea ce precizează Moreschinni şi anume că "la Epifanie, ereziilor li se opune confirmarea, îngustă şi repetitivă, a credinţei de la Niceea, de aceea opera este mai utilă pentru cercetarea ideilor altora (în special pentru lucrări ale ereticilor, mai ales ale celor vechi, pierdute) decât pentru aprecierea lui Epifanie însuşi" (p. 71). Cu toate acestea, Panarion rămâne o colecţie de bază a ereziilor primelor patru veacuri, chiar dacă spiritul critic al episcopului din Salamina a lăsat în anumite privinţe de dorit. Astfel încheiem prezentarea personalităţilor care au jucat un rol semnificativ în cadrul Sinodului I Ecumenic. Desigur, s-ar fi cuvenit să amintim aici şi de Împăratul Constantin cel Mare, dar am considerat că este mai bine să ne aplecăm doar asupra celor care au oferit o bază clară pentru dezvoltarea precizării corecte a credinţei creştine. În următorul material vom discuta direct asupra desfăşurării Sinodului I Ecumenic şi a hotărârilor luate în cadrul său.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!