Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Nimic nu este mai mare în viaţa creştinului decât smerenia“

„Nimic nu este mai mare în viaţa creştinului decât smerenia“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Tudorel Rusu - 10 Aprilie 2017

Ieri, 9 aprilie 2017, de marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută  în popor sub numele de Florii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa rugătoare a mulţimii credincioşilor. Conform tradiţiei, atât veşmintele Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, cât şi ale preoţilor şi diaconilor, alături de acoperămintele Sfintei Mese din altar, au fost de culoare verde, în amintirea ramurilor celor care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Hristos în Ierusalimul de altădată, dar şi ca simbol al culorii vieţii şi al lemnului Sfintei Cruci.

După ce sâmbătă, credincioşii din Iaşi au participat la procesiunea dedicată marelui praznic al Floriilor, ieri, 9 aprilie 2017, la Catedrala Mitropolitană a avut loc Sfânta Liturghie a acestei sărbători, ce a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un numeros sobor slujitor. Conform tradiţiei, atât înaltul ierarh, cât şi soborul slujitor au venit de la Reşedinţa mitropolitană spre catedrală cu ramuri de salcie în mâini, fiind aşteptaţi de credincioşi în acelaşi mod. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus“ al Catedralei Mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita.

După citirea pericopei evanghelice,  IPS Părinte Teofan a rostit cuvântul de învăţătură, în care a făcut referire la chintesenţa teologiei şi a vieţii creştine - smerenia:  „Domnul Hristos intră în Ierusalim călare pe un mânz de asină. Care este mesajul pe care l-a transmis lumii Mântuitorul Hristos atunci, mesaj actual şi pentru noi, cei de astăzi? Trebuie să ştim că în acest mesaj se află întreaga teologie şi că în el ar trebuie să se regăsească întreaga viaţă a Bisericii şi întreaga noastră viaţă. Mesajul hristic este următorul: Nimic nu este mai mare în viaţa creştinului decât smerenia. Cu adevărat mare este smerenia, pentru că mândria ne împiedică a iubi, ne spune şi marele duhovnic şi părinte Sofronie Saharov, iar Sfântul Siluan Athonitul, foarte adesea în rugăciunile sale pentru lume, rostea: Doamne, fă ca toţi oamenii să înţeleagă şi să cunoască smerenia Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos; fă să cunoască ce înseamnă dulceaţa smereniei şi ce înseamnă a fi blând şi smerit. Şi tot acest mare Părinte al Bisericii amintea că omul mândru nu e mulţumit niciodată de nimic: îi judecă întotdeauna pe ceilalţi, nu poate vedea nimic bun în aproapele său, şi chiar dacă se roagă mult, sufletul său este sărac şi, observând acest lucru, spune că Dumnezeu l-a uitat, când de fapt el a uitat să se smerească. Iar Sfântul Isaac Sirul spune că Dumnezeu îl răsplăteşte pe cel smerit şi cu răsplata care se cuvine unor fapte pe care el nu le-a făcut“ .

La finalul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, după care au fost binecuvântaţi de IPS Părinte Mitropolit Teofan.