Documentar
Fotografii: MNŢR

Noi umblăm și colindăm

22 Decembrie 2017

Din ajun, 24 decembrie, se colindă în toate cele trei zile ale Crăciunului, cetele de colindători anunțând din casă în casă vestea Nașterii lui Hristos. În fiecare gospodărie, gazdele stau pregătite să primească oaspeți, cu casa curată și cu masa plină, dar și cu multe daruri pentru vestitori: colaci, nuci, mere, cozonaci și dulciuri pentru copii. Colinde se cântă de Crăciun, iar în unele regiuni, și în ajun, și în ziua de Anul Nou, mai ales în casele celor care poartă numele de Vasile, iar mai încolo, în ajun și în ziua Sfântului Ioan, 7 ianuarie, pentru cei care poartă numele sfântului.

Prin colinde, adică acele cântece ritualice, se anunță, în primul rând, nașterea miraculoasă a lui Hristos. Deopotrivă, aceste texte rostite urează gazdelor să aibă un an prosper, să fie sănătoase și „veseloase”. În satele românești, cetele de colindători intră în case, cu mult zgomot, spunând urări și cântând colinde cu sensuri străvechi. Sunt regiuni în care colindele sunt specializate: se cântă colinde diferite în casa preotului, colinde speciale în casele unde sunt fete sau feciori de însurat (pentru feciori de însurat, colindele prezintă un voinic care a plecat la vânătoare; pentru fetele de măritat personajul colindei e o fată care vine sau merge la secerat, ori care coase și așteaptă un împărat), ori colinde specializate pe meserii (păstor, vânător, morar etc.), colinde ce se cântă la case cu oameni în vârstă și tot așa, dezvăluind un repertoriu bogat, bine cunoscut de comunitate.

Comuniune

În astfel de ocazii se simte cât de puternică e coeziunea unei comunități, pentru că la colindat participă întregul sat, cu mic, cu mare; Crăciunul și Anul Nou sunt momente de petrecere împreună a tuturor celor din comunitate: gazdele primesc colindătorii cu voie bună și bucurie și îi răsplătesc pe măsură; colindă de regulă copiii („pițărăii”), feciorii organizați în cete, bărbații până la o anumită vârstă, uneori fetele și flăcăii împreună, și chiar și femeile. Colindătorii dovedesc, de altfel, că îi cunosc bine pe toți ceilalți din sat, astfel că, de multe ori, mai ales în partea de sud a Ardealului, în anumite gospodării se cântă „colinda casei”, care este fie colindul preferat al gazdei, ori colindul care s-a cântat acolo mereu, de generații.

Copiii colindă în toate zonele țării. Ei merg la urat, iar în multe regiuni merg cu „Steaua”, în grupuri de câte 3-4, ori însoțiți de părinți. Poartă cu ei ca recuzită o stea confecționată din carton, bogat ornamentată și colorată, pe care o învârt, în timp ce rostesc un text despre steaua ce s-a arătat crailor de la Răsărit, care, conduși de ea, L-au găsit pe Pruncul Iisus, născut în iesle.
O altă categorie de vârstă activă în timpul colindatului, mai ales în Ardeal, este cea a tinerilor, care trec pe la case cu „Irozii”, performând o piesă de teatru popular, mai elaborată sau mai simplă, despre nașterea lui Hristos. În zona Hunedoarei, „Irozii” (uneori grupați în două cete diferite, „Irozii mici”, copiii, și „Irozii mari”, adolescenții) sunt 4-5 colindători, cu o costumație specială, bogat ornamentată, și care se concentrează mai ales pe momentul întâlnirii dintre cei trei crai cu Irod. În zona de nord a României, în Satu Mare, ori în Maramureș, aceeași piesă de teatru popular se numește „Viflaim” și are, uneori, până la 20 de personaje (de la Fecioara Maria și Iosif, îngeri, craii de la Răsărit, dar și personaje negative, cum sunt: Irod, draci, ori chiar moartea). Din „Viflaim” fac parte în general tinerii, care poartă costume elaborate: craii au coifuri împodobite cu mărgele și zgărdane, din belșug, pe care feciorii le-au împrumutat de la fete, urmând să le dea înapoi după perioada de sărbători; doi îngeri, de regulă copii, îmbrăcați în alb, poartă cu ei o machetă a unei biserici; Irod îmbrăcat ca un soldat; dracii cu măști și clopote multe care, atunci când sar, fac o mare hărmălaie, speriind copiii. „Viflaimul” se ține în noaptea de Crăciun la fiecare casă, într-o variantă prescurtată, iar a doua zi, chiar de Crăciun, după slujba de la biserică se joacă întreaga piesă, în fața tuturor credincioșilor, uneori durând mai bine de o oră.

Instituția colindatului

În cele mai multe sate, colindatul e aproape o instituție în sine, pentru că nu oricine poate să meargă la colindat. Astfel, în satele din zona Târnavelor, trec pe la fiecare casă doar două cete de colindători în seara de ajun: feciorii, organizați în ceată; și un grup de bărbați căsătoriți. În zona aceea, ca și în zonele din apropiere (cum am regăsit în Făgăraș, ori Hunedoara, de exemplu), colindele sunt personalizate pentru fiecare casă, în funcție de meserie, ori de statutul social al câte unui membru al familiei. Odată ce treceau colindătorii, de multe ori, mai ales tinerii, mergeau în vizite la neamuri care stau mai departe, pentru a mai asculta încă o dată colindele și urările făcute, prelungind, parcă, spiritul Crăciunului.

Într-un sat din Făgăraș, în 2007, erau în jur de 12 feciori în ceata de colindători, toți îmbră­cați în costum popular și cu cojoace mițoase, mari și călduroase, să nu le fie frig. Astfel de cete de feciori sunt conduse de un vătaf, ales dintre colindători. Ceata este însoțită de muzicanți, dar și de turcă, un animal fantastic, reprezentat ca un cerb, cu coarnele împodobite de panglici și cu bot cu blană de iepure, și care juca, la fiecare casă, pe o melodie aparte. După ce se cântă 3-4 colinde, juca și turca, iar apoi urmează jocul fetelor și al femeilor din casă. Colindătorii primeau daruri: bucăți de carne, vin și bani, iar la plecare, vătaful spunea o urare pentru un an nou, cu sănătate și belșug. În toate casele, același ritual. Din seara de ajun și până dimineață, ceata de feciori intra în toate casele din sat. Dormeau câteva ore cu toții la una din case, iar apoi o luau din loc. Iar dacă se terminau casele din sat, mergeau la cei care s-au căsătorit în alte sate. A treia zi de Crăciun se face bal la căminul cultural, unde este invitat tot satul, în special fetele. Aici se pun laolaltă bucatele strânse în timpul colindatului, dar și cozonaci aduși de către fete, iar cu banii strânși la colindat sunt plătiți muzicanții. Sătenii au răsplătit ceata de feciori pentru urările făcute, acum era rândul colindătorilor să mul­țumească satului, organizând în fiecare seară un bal.

Un timp petrecut în familie

În zona Lăpușului, satul răsuna de colindători, copiii mai întâi, tinerii mai apoi, iar mai târziu în noapte, pe când copiii se adună pe-acasă, femeile căsătorite, grupate pe vecinătate, care colindă prin vecini, cu un repertoriu impresionant de colinde vechi. Peste tot se primesc aici doar daruri în bucate: mere, nuci și, mai nou, dulciuri cumpărate din magazin. În casele cu oameni mai glumeți se zăbovește mai mult, căci lumea se bucură de vizita neamurilor și a vecinelor. Voie bună și bucurie în toate casele, de sărbători, așa cum, de fapt, și trebuie să fie de Crăciun.
Pentru că în sate se simte cel mai bine puterea pe care o are o comunitate, cred că acolo se trăiește cel mai bine spiritul Crăciunului: vestea bună a Nașterii lui Hristos purtată de cetele de colindători în fiecare casă în care se adună oamenii împreună pentru a petrece. Este un timp petrecut în familie, dar mai ales un timp petrecut împreună, în comunitate: de la cei mai mici, care sunt primii care umblă cu Steaua pe la fiecare casă, până la cei mai mari, cetele de colindători de adulți, cu cântecele lor misterioase, despre Nașterea Pruncului Iisus, dar și despre voinici cu noroc la vânat, meri cu poame de aur, ori urări de belșug și spor.

Timpul acesta special îmbină timpul ritualic cu timpul dedicat familiei și celor apropiați, un timp al comuniunii cu ceilalți, fiecare gest ori fiecare cuvânt având câte o semnificație.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!