Editorial
Normalitate exagerată

Normalitate exagerată

Pr. Cosmin Pricop, 26 Iulie 2015

Există în societatea contemporană o încinsă discuție în privința extremismului, mai ales a celui de factură religioasă. În toate mediile și cu toate ocaziile se analizează fenomenul din toate perspectivele, evident uzitând politically correctness‑ul de serviciu, și în toate cazurile se ajunge la concluzia potrivit căreia extremismul este un aspect de nedorit, o exagerare a convingerilor religioase ale unor persoane și implicit a atitudinilor și gesturilor care decurg din acestea. Adesea, extremismul este îngemănat cu fanatismul, ambii termeni sau ambele concepte ilustrate prin cele două cuvinte contribuind în unele cazuri decisiv la creionarea raportării modernității la fenomenul religios în ansamblul său. Evident, se impune necesitatea nuanțării discuției, mai întâi analizând identitatea celor care emit astfel de judecăți de valoare și apoi principiile sau interesele după care o fac.

Dincolo de studierea implicațiilor economice ale fenomenului religios, pentru care contemporaneitatea are un interes fantastic, în general tot ceea ce ține de Dumnezeu, de Biserică, de slujitorii ei (clerici și mireni deopotrivă) ori de legile după care se conduc(e), este privit actualmente ca exagerare, ca semn al intoleranței și implicit al lipsei dragostei pentru ceilalți. Toate aceste realități sunt izolate treptat și împinse constant către colțul întunecat al camerei istoriei ori ferecate subtil în sipetul aurit pe dinafară al evoluției dezinhibate (a se înțelege nerușinate) a societății, pentru ca viața oamenilor să nu mai cunoască limitări retrograde inspirate medieval. Tot ce nu se încadrează în tendințele la modă primește pe loc ștampila exagerării, a lipsei de empatie cu așteptările (post)modernității de la viață, a culturii precare, de ce nu. Principiul este simplu: ce nu convine, se aruncă repede la coșul de gunoi. De ce nu convine? Pentru că spune stop!, atunci când toți ceilalți spun hai!, pentru că indică limita, atunci când totul în jur este limitless, pentru că arată clar greșeala, atunci când totul în jur vorbește despre experiențe tari  ale vieții, pentru că vrea omul o persoană vie, rezonabilă și unică, nu un element dintr‑un grafic al consumului pe următorii doi ani, pentru că înțelege viața ca un firesc și nu încearcă să o forțeze și să o preseze pentru a intra în sertarul imaginației bolnave.

Dacă binecuvântarea exclusivă de către Biserica Ortodoxă a unirii bărbatului cu femeia, de exemplu, este o chestiune de extremism, atunci da, Biserica este extremistă, dacă respectul părinților față de copii și invers este considerat a fi ceva înapoiat și retrograd, atunci da, noi, creștinii, suntem retrograzi, dacă a te gândi la sufletul tău și la rostul venirii tale în lume înseamnă ignoranță, atunci da, suntem ignoranți toți cei care facem acest lucru.

Însă, așa cum arată istoria lumii până acum, reprezentăm normalitatea.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!