Notre Dame din Paris. Cununa catedralelor franceze

Narcisa Elena Balaban, 10 Februarie 2008

Unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Franţei, Catedrala Notre Dame din Paris, atrage anual milioane de turişti care se înghesuie pentru a admira măreţia arhitecturii romanice şi gotice. De-a lungul vremii, catedralele Evului Mediu s-au remarcat faţă de alte monumente culturale, iar în centrul acestor moşteniri impunătoare se află Catedrala Notre Dame din Paris. Acesteia i se poate atribui cu uşurinţă titulatura de „ambasadorul catedralelor gotice ale lumii“. Notre Dame este considerată şi cea mai întunecată catedrală din lume, din cauza luminii slabe care pătrunde cu greutate prin geamurile colorate.

În centrul celei mai mari insule a Parisului metropolitan, pe malul râului Sena, din mijlocul a zeci de clădiri ce par insignifiante în raport cu impozanţa ei, se ridică maiestoasă celebra Catedrală Notre Dame din Paris. Prin magnitudinea şi arhitectura ei, „Notre Dame“ (în traducere „Catedrala Doamnei Noastre“, cu referire la Feciora Maria) domină nu numai râul Sena şi Île de la Cité, ci şi istoria capitalei Franţei.

Începuturile ei se găsesc în anul 1163, când, din iniţiativa episcopului Maurice de Sully şi în prezenţa Papei Alexandre al III-lea, se punea piatra de temelie pentru un monument, simbol al religiozităţii unor vremuri de mult apuse, în jurul căruia avea să se formeze, pe parcurs, Parisul pe care îl cunoaştem astăzi.

Deşi altarul catedralei a fost sfinţit la 1182, monumentul inconfundabil de pe malul Senei a fost finalizat 68 de ani mai târziu, în 1250. Chiar dacă desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, noul edificiu se înscrie ca o adevărată operă de artă în elanul noii arte gotice (arta ogivă), datorită elementelor arhitecturale specifice stilului gotic, aplicate aici pentru prima dată. Printre elementele gotice relevante menţionăm arcadele şi masivul de dantelărie medievală impresionantă.

Picturile catedralei, mijloc de catehizare

Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile artei gotice. Zidurile ei se inalţă pe trei rânduri de coloane, iar spaţiul din interiorul bisericii copleşeşte prin imensitate. Nava principală a bisericii, de proporţii impozante, este împodobită cu statui şi picturi.

Ridicată în perioada analfabetismului, catedrala a fost concepută în aşa fel încât să prezinte, într-un mod cât mai explicit, scenele şi personajele Bibliei, în portaluri, picturi şi vitralii, pentru a le oferi credincioşilor care nu ştiau să citească informaţii despre Biserica lui Hristos.

Acest aspect explică sculpturile cu figuri apocaliptice înfricoşătoare inspirate din vechi legende creştine, aflate în nordul edificiului, în celebra galerie a Himerelor sau Marea Galerie, cum i se mai spune.

La nivelul inferior al catedralei se află celebra fereastră în roză, ce are în faţa sa statuia Fecioarei cu Pruncul, iar la ultimul nivel inferior este prezentată linia regilor din Iuda şi Israel, numită şi Galeria Regilor. Această galerie, ce prezintă o linie de 28 de statui, a fost refăcută după anul 1789, când Revoluţia Franceză a distrus-o. Crezând că statuile reprezintă regii Franţei, revoluţionarii le-au decapitat şi au incendiat apoi catedrala, devastându-o. Tot atunci a fost demontată fleşa din secolul al XIII-lea şi au fost distruse toate statuile mari de la portal.

Faţada vestică este de-a dreptul spectaculoasă. Turnul clopotniţă din partea de sud, în care se află celebrul clopot „Emmanuel“, refăcut ultima dată în 1631, este legat de turnul din partea de nord, în care se află Galeria Himerelor.

De remarcat este faptul că multe din elementele sale de vitraliu datează chiar de la construcţia catedralei.

Cea mai cunoscută orgă din lume

Distrusă în timpul Revoluţiei Franceze, în anul 1844, sub guvernarea lui Louis-Philippe I, a fost hotărâtă restaurarea catedralei Parisului şi reconstrucţia sacristiei, întrega responsabilitate revenind arhitecţilor Eugčne Viollet-le-Duc şi Jean-Baptiste Lassus. Moartea lui Lassus, survenită în 1857, a lăsat toată munca în mâinile ducelui Viollet. Campania de restaurare a catedralei a început cu modificări arhitecturale generale, cum ar fi reconstrucţia fleşei şi a sculpturilor, ridicarea noii sacristii, picturi murale în capela laterală şi restaurarea completă a Marei Orgi, care avea să devină, cea mai cunoscută din lume.

Până în anul 1991, catedrala a suferit o lungă perioadă o decădere şi uitare. De atunci însă se află într-un complex proces de restaurare, la interior şi exterior, atrăgând anual milioane de pelerini din toată lumea.

Catedrala adăposteşte obiecte de o valoare şi vechime considerabilă. Relicvarul conţine inelul coroanei de spini a Mântuitorului, precum şi alte relicve care amintesc de patimile Domnului, cumpărate de regele Louis, în 1238. De asemenea, orga, datând de la 1730 şi restaurată la 1962, este şi cea mai mare din Franţa.

Considerată chintesenţa artei medievale franceze, Catedrala Notre Dame din Paris a inspirat mai multe opere literare sau artistice precum „Cocoşatul de la Notre Dame“ a lui Victor Hugo sau comedia muzicală „Notre Dame de Paris“ a lui Luc Plamadon şi Richard Cocciante.

Simbol al istoriei religioase şi artistice a Franţei, în prezent, acest edificiu se află în proprietatea statului francez, dar sub jurisdicţia Arhiepiscopiei catolice de Paris, în ea săvârşindu-se slujbe religioase.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!