Noua biserică a Mănăstirii Hadâmbu, sfinţită de ziua Maicii Domnului

Ciofu, 09 Septembrie 2008

▲ Aproximativ 10.000 de pelerini din toată ţara au participat ieri la hramul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi ▲ Cu acest prilej, a fost sfinţită noua biserică a mănăstirii ▲

Noua biserică, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi, a fost sfinţită ieri dimineaţa de patru arhierei, în prezenţa celor aproximativ 10.000 de credincioşi care au participat la hramul uneia dintre cele mai cunoscute mănăstiri din ţara noastră.

Construcţia noii biserici a început după anul 1990, când mănăstirea a fost reînfiinţată - după 30 de ani de uitare - cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei de atunci, astăzi, Patriarhul României, PF Părinte Daniel. Biserica este pardosită cu marmură de Ruşchiţa, prelucrată în atelierele de la Holboca. Pictura sfântului lăcaş a fost începută de maestrul Vasile Buzuloiu şi continuată de către ucenicul său, Vasile Gheorghiţă.

După slujba de sfinţire, miile de credincioşi care au sosit din toată ţara la hramul mănăstirii au trecut şi s-au închinat prin sfântul altar.

Sărbătoarea de ieri de la Hadâmbu a continuat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului şi PS Corneliu Bârlădeanul, înconjuraţi de un sobor de 45 de preoţi şi diaconi.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit protosinghelului Nicodim Gheorhiţă, stareţul mănăstirii, „Crucea Moldavă“ - pentru clerici, iar „Crucea Moldavă“ - pentru mireni au primit-o cinci sponsori care au sprijinit ridicarea acestei biserici. De asemenea, au fost oferite mai multe distincţii de vrednicie pentru credincioşii care s-au evidenţiat în mod deosebit la ridicarea acestei impozante biserici. Cu prilejul sfinţirii bisericii noi de la Hadâmbu, PF Părinte Daniel, prin a cărui purtare de grijă a renăscut Mănăstirea Hadâmbu, a transmis un mesaj, citit ieri de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Varlaam Merticariu.

Pelerinaj la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Mănăstirea Hadâmbu a fost construită la jumătatea secolului al XVII-lea. De-a lungul timpului a fost supusă unor grele încercări. În timpul regimului comunist a fost închisă, devenind aproape o ruină. În anul 1990 a fost redeschisă, iar astăzi este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din ţara noastră. Cu prilejul hramului de pe 8 septembrie, mii de pelerini din toată ţara vin la Hadâmbu pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aceasta este scoasă în procesiune cu mai multe zile înainte şi aşezată în curtea mănăstirii, într-un baldachin special amenajat. Anul acesta, icoana a fost scoasă pe 5 septembrie, pentru ca miile de pelerini să se poate ruga Maicii lui Hristos.

În numărul de mâine al ziarului nostru, citiţi un amplu reportaj de la acest eveniment.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!