Religie şi ştiinţă
Noutăţile efemere ale lumii şi înnoirea spirituală a vieţii

Noutăţile efemere ale lumii şi înnoirea spirituală a vieţii

14 Aprilie 2012

Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din întreaga istorie a umanităţii. Noutatea este absolută, în termeni istorici şi ontologici, consfinţind desăvârşita transfigurare a firii omeneşti - suflet şi trup - asumată de Fiul lui Dumnezeu, şi odată cu ea a întregii lumi sensibile.

Neîndoios, un astfel de eveniment ne invită la reflecţie. Iar acest lucru e încă şi mai necesar astăzi, într-un prezent tot mai dens, înţesat de proiectele majore ale ştiinţei şi tehnicii, de diversitatea propunerilor culturale, ce urmăresc, şi ele, noutatea, în forma noilor descoperiri, a produselor noi, a spectacolului, divertismentului şi jocului ce propune noutăţi experienţiale.

Prin ştiinţă şi tehnică, puterile lumii şi lucrurile sensibile din ea sunt tot mai mult şi mai rafinat folosite în întreprinderi economice, în proiecte estetice şi culturale, slujind tăcut, în mâinile omului, deopotrivă nevoilor vieţii şi divertismentului.

În multe privinţe, s-ar putea spune că, prin fiecare din realizările lor, tehnologiile şi ştiinţa, cultura de consum şi economia de piaţă urmăresc să ofere paşi noi în mişcarea omului prin lume, întâlniri cu diferite forme de noutate, în descoperiri sau articole vestimentare, în dispozitive tehnice sau invitaţii la divertisment, în joc sau în promisiunile chirurgiei estetice.

Însă în fiecare din aceste întreprinderi omeneşti s-ar putea întrevedea deopotrivă neodihnita căutare a noutăţii, sădită adânc în fiinţa noastră, şi, în acelaşi timp, neputinţa lumii şi materiei, în toate formele şi combinaţiile ei, de a hrăni deplin această nevoie.

Viaţă tot mai scurtă pentru noutăţile de ultimă oră

Oricând ar fi trecută în revistă, piaţa bunurilor oferă repede dovezi privind abundenţa ofertelor noi şi atenţia sporită a clienţilor pentru acestea.

În legătură cu aceasta, teoreticienii remarcă o legătură strânsă între noutate, plăcere şi consum. De fapt, consumul este legat de dorinţa nestăvilită de noutate, iar dorinţa aceasta antrenează strădanii mai ample, de schimbare a coordonatelor sociale ale vieţii, prin toate mijloacele. Consumul, spun teoreticienii, pare să fie o modalitate prin care omul experiază o "întinerire" a trăirilor, o "însufleţire a sinelui" asigurate de accesul la lucruri noi1. Setea de noutate, aşadar, ţine de o rădăcină existenţială, anume de dorinţa de a trăi noutatea, iar aceasta se vede în faptul că preocupările de înnoire se manifestă în toate aspectele vieţii, de la schimbarea rezidenţei sau a autoturismului până la întinerirea aspectului fizic, posibil astăzi prin chirurgia estetică.

Dorinţa de noutate se vede, desigur, şi în dinamica pieţelor, care se pliază pe căutările omului, prin continua diversificare a ofertelor, creşterea productivităţii şi apariţia articolelor noi. În fine, creşterea consumului este, în multe privinţe, semnul că noutăţile puse în circulaţie sunt receptate întocmai de publicul consumator; volumul încasărilor este semnificativ mai mare dacă vorbim de un produs nou, cu funcţionalităţi sau caracteristici îmbunătăţite.

Totuşi, în toată această mişcare a lumii şi a pieţelor în jurul noutăţii, se observă şi altceva: inflaţia de nou aduce cu sine o perisabilitate accentuată a ofertelor şi, în ultimă instanţă, o uzură a materiei înseşi. Durata de viaţă a bunurilor din piaţă este tot mai scurtă. Timpul de rulaj al mărfurilor este redus drastic2 de viteza apariţiei noutăţilor, încât ies la iveală volatilitatea, efemeritatea modelelor, produselor şi chiar a tehnicilor de producţie3. S-ar putea spune, deci, că domolirea foamei de noutate, prin multitudinea de mărfuri oferite spre consum, are un costisitor preţ metafizic: o tot mai mare accentuată perisabilitate a artefactelor materiei sensibile.

Aşadar, în cercetarea ştiinţifică şi în strădaniile tehnologice, materia şi lumea sensibilă sunt în lumina reflectoarelor. Însă, deşi pare să conteze tot mai mult în proiectele noastre de viaţă, nici materia şi nici roadele ştiinţifice nu par să înnoiască viaţa omului. Dispozitivele tehnice ne însoţesc în viaţă, slujind însă unei vieţi biologice, adesea în situaţii şi lucrări ce privesc mai degrabă confortul şi divertismentul facil decât nevoile reale. Încât, dacă este să spunem că realizările tehnice promit noi experienţe în viaţa omului, s-ar putea spune că avem de-a face mai degrabă cu o noutate în plan orizontal, o experienţă care nu ne trece dincolo de întinderea lumii sensibile.

Proiecte pentru materia lumii: progres şi divertisment

Este semnificativ de menţionat aici faptul că intenţiile obiectivante ale ştiinţelor şi tehnicii procură, deopotrivă, o familiaritate a omului cu tainele lumii sensibile şi, în acelaşi timp, o îndepărtare a lui de ea.

Pe de o parte, tehnologiile, oferind date despre miezul lucrurilor sensibile, despre structura şi constituenţii lor, indică posibilităţi de utilizare rafinată a realităţii. Astăzi, această instrumentalizare a materiei e mai evidentă ca oricând. Industria materialelor noi, de exemplu, o dovedeşte din plin: ţesături inteligente, materiale cu memorie, nanotehnologiile, chirurgia moleculară4 sau nanotuburile reprezintă fiecare adevărate artefacte înrudite în bună măsură cu lumea entităţilor cuantice, dar şi cu sfera creativităţii artistice5.

Pe de altă parte, cum avertizează abordările fenomenologice, în abordarea ştiinţelor realitatea este înlocuită cu simboluri şi concepte matematice rezumative privind ordinea şi proporţiile existente în lumea fizică. Însă această lectură selectivă a lumii lasă în umbră toate celelalte aspecte ale ei. Michel Henry, de exemplu, subliniază că, investigând un obiect sau fenomen prin metodele ştiinţelor, emoţiile şi pasiunile sunt înlăturate. Simţurile sunt înlocuite, de fapt, de aparate de măsură ce receptează fără emoţie, chiar dacă o fac şi cu acurateţe ireproşabilă, toate observabilele. În felul acesta, ştiinţa şi tehnica reţin şi răspândesc în cultură doar modelul ştiinţific, lăsând în afara reflecţiei noastre viziunea artelor sau receptarea experienţială specifică spiritualităţii.

În acelaşi timp, producţiile tehnice se interpun, în multe alte forme, între om şi lumea înconjurătoare, mărind şi mai mult distanţa dintre el şi ea. Multe exemple pot fi invocate aici. Media, de exemplu, poate diminua relaţia nemijlocită cu realitatea şi comunicarea directă cu semenii. Pe de altă parte, mediile de comunicare ne reţin atenţia cu tot mai multe evenimente, un material amplu de reflecţie ce ocupă tot mai des locul şi dispoziţia pentru o relaţie cu ceilalţi.

În fine, nici evadarea din realitate prin intermediul jocurilor computerizate nu trebuie omisă. Lumi virtuale, experienţe noi, teritorii digitale de mare rezoluţie propun noutăţi tari, pseudorealităţi cvasireale ce permit o noutate în cuprinsul lumii: descătuşarea jucătorului de toate condiţionările vieţii, oferind un nesfârşit labirint de noutăţi ce trezesc reverberaţii emoţionale şi cognitive.

Învierea lui Hristos - înnoirea omului şi a lumii

Reflecţia gândirii patristice afirmă că în Învierea lui Hristos, Dumnezeu adevărat şi om deplin, stă tainic ascunsă paradigma transfigurării lumii şi vieţii, a înnoirii depline şi definitive a trupului şi sufletului omenesc, a materiei şi universului. Hristos Cel Înviat este "izvorul puterii de transfigurare a cosmosului actual şi al învierii trupurilor noastre"6. Trupul Lui înviat este un trup omenesc deplin îndumnezeit. De aceea, materia lumii sensibile, cuprinsă în mod recapitulativ în Trupul Său, a traversat, odată cu moartea şi Învierea Lui, mutaţia către viaţa divină, încât materia Trupului Său înviat e acum deplin străbătută de energiile dumnezeirii. În aceasta se vede destinaţia ultimă a lumii sensibile şi a vieţii: îndumnezeirea omului, a materiei şi a întregii lumi, care se înnoiesc prin Cel ce este izvorul înnoirii noastre, câtă vreme în Trupul Lui El a cuprins întreg universul şi în firea Lui omenească a cuprins, în mod deplin, firea tuturor oamenilor.

Aceasta este starea desăvârşită a înnoirii materiei, a lumii şi vieţii omeneşti. Aceasta este noutatea absolută la care sunt chemate materia, lumea, viaţa şi omul, curăţirea şi înnoirea continuă, în comuniune cu Hristos Cel înviat.

Înnoirea vieţii prin puterile ştiinţelor

Inserarea noutăţilor în cuprinsul vieţii, dar şi intenţia de eliberare, pe cât posibil, de sub toate condiţionările universului sensibil capătă forma cea mai evidentă în proiectul (ştiinţific, în bună parte) de realizare a nemuririi.

La fel, transfigurarea materiei, în forme tot mai variate, pare să împlinească aici, în mod ultim, dezideratul noutăţii, slujind demersului de înnoire a trupului material, până la depăşirea completă a stricăciunii şi morţii, către o viaţă definitiv înnoită, perpetuu întinerită a unui om nou, într-o umanitate post-umanistă.

O serie întreagă de invenţii tehnice de mare rafinament utilizează deja potenţialul materiei lumii în tratamente medicale destinate să diminueze suferinţa omului şi să prelungească speranţa de viaţă. În curând, realizările vor putea face mai mult.

Bioprocesoarele, de exemplu, promit să înlocuiască porţiuni distruse din ţesutul nervos, prin biocipuri care să preia funcţiile afectate. Alte procedee vor utiliza celulele stem în realizarea unor organe noi. Clonarea, dar şi reconstrucţia bioartificială a organelor, prin culturi de celule pe structuri adecvate de colagen, încurajează aşteptările multor persoane aflate în suferinţă. În 2011 au fost deja realizate cu succes, prin proceduri de acest fel, porţiuni din tractul urinar şi vezica urinară, iar alte peste 30 de tipuri de organe şi ţesuturi ar putea să înlocuiască, în curând, corespondentele lor naturale7. Sunt, de asemenea, în desfăşurare, de mai mulţi ani, cercetări privind mecanismele genetice ale îmbătrânirii, la rezoluţii ce permit supravegherea, în timp real, a proceselor viului, la nivelul unei singure celule.

Desigur, strădaniile acestea sunt legitime şi oferă mult ajutor celor încercaţi de suferinţe. În acelaşi timp însă, ele solicită o atenţie sporită în înţelegerea actului medical, avertizând că posibilităţile ştiinţelor medicale pot pune în chestiune însăşi identitatea omului şi a vieţii. Proiectul transumanismului o dovedeşte convingător, întrucât anunţă o nouă orientare a cercetării ştiinţifice şi a actului medical către realizarea unei specii postumane, care va depăşi prin propriile puteri, însă din nou pe orizontală (!), ultimele piedici majore în calea vieţii: suferinţa şi moartea. Pare a fi o luptă concentrată împotriva îmbătrânirii, care afirmă prioritatea absolută a prelungirii indifinite a tinereţii şi a vieţii sănătoase8.

Privatizarea vieţii şi a nemuririi

Dorinţa de noutate şi eforturile de transformare a materiei în creativitatea inginerească se văd şi în transumanism. În cazul acesta însă, nu sunt puşi în operă doar constituenţii lumii fizice, prin intervenţia subtilă a omului. Nu doar că materia lumii constituie o diversitate de dispozitive ce decorează viaţa şi cultura ambientală, asigurând scurte ieşiri din decorul strâmt al realităţii, către staţiile divertismentului efemer. În proiectul transumanist, însăşi viaţa, cu biologia ei intimă, e recompusă după tipare noi, decise de om, pentru o operă care ar urma să-i asigure o nouă viaţă şi, prin aceasta, ieşirea definitivă din istorie, de sub auspiciile suferinţei şi morţii.

Într-o perspectivă spirituală, realizările tehnice, cultura divertismentului şi ofertele pieţei de consum, cu multitudinea produselor lor, propuse să înnoiască decorul şi experienţele vieţii, vădesc neîntrerupta mişcare a omului de depăşire a lumii. El nu se poate înscrie în cuprinsul ei, ci caută un alt tărâm, mai adecvat unei libertăţi sporite a spiritului. Proiectele tehnice, creaţiile culturale, bunurile materiale şi producţiile de divertisment nu-i oferă doritele ieşiri din planul lumii sensibile. Cu atât mai puţin, ele nu pot transfigura lumea şi viaţa. Câtă vreme rămân fără finalitate spirituală, fără legătură cu planul inteligibil al lumii, nici una dintre ele nu poate sluji în depăşirea suferinţei, a perisabilităţii materiei şi a morţii.

Teologia afirmă categoric acest lucru. Legile autonome ale naturii pot cel mult să conserve lumea, nu să o şi îndumnezeiască9. Nici cultura şi nici natura nu îl pot ajuta pe om să îşi depăşească propriul orizont10. Nici tehnica, nici eficienta utilizare a materiei în dezvoltarea economică, nici chiar realizarea unui trai mai bun încă nu transfigurează materia şi nu pot înnoi autentic şi deplin viaţa. (diac. Sorin Mihalache)

note

1 Ibidem.

2 David Harvey, Condiţia postmodernităţii. O cercetare asupra originilor schimbării culturale, Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p. 156.

3 Ibidem, p. 287.

4 Vezi "O nouă eră în medicină: chirurgia moleculară", în Ziarul Lumina, sâmbătă 26 ianuarie 2008, online: http://www.ziarullumina.ro/articole; 1903;1;5837;0;O-noua-era-in-medicina-chirurgia-moleculara.html.

5 Vezi "Taina Botezului şi transfigurarea materiei", în Lumina de Duminică, 9 ianuarie 2011, online: http://www.ziarullumina.ro/articole;1920;1;50597;0;Taina-Botezului-si-transfigurarea-materiei.html.

6 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie dogmatică ortodoxă, vol. 3, p. 235.

7 Cf. Atlantida Raya-Rivera et al., "Tissue-engineered autologous urethras for patients who need reconstruction: an observational study", în rev. The Lancet, 8 martie 2011, pp. 1.175-1.182.

8 Vezi "Industria nemuririi. Biotehnologii de eradicare a bătrâneţii şi prelungirea indefinită a vieţii", în Ziarul Lumina, vineri, 29 aprilie 2011, online http://www.ziarullumina. ro/articole;1587;1;55974;0; Industria-nemuririi.html.

9 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 312, în Sfântul Maxim Mărturisitorul, 95, p. 363.

10 Ibidem.

Rubrica "Lumina cunoştinţei. Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog" este realizată cu sprijinul Fundaţiei "John Templeton" din SUA, în cadrul unui proiect desfăşurat de Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi şi Universitatea Bucureşti, în cooperare cu Patriarhia Română.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!