Reportaj
„Nu există mănăstire mai frumoasă decât Cernica“

„Nu există mănăstire mai frumoasă decât Cernica“

Diac. George Aniculoaie, 10 Aprilie 2013

Mănăstirea Cernica este în sărbătoare, îşi serbează ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Calinic. Sfintele sale moaşte sunt cinstite de românii de pretutindeni. Sfântul le-a vindecat bolile, le-a alinat suferinţele şi i-a unit, aducându-i acasă, în familie. Monahilor Cernicăi, sfântul le este încă stareţ, îi cheamă la mănăstirea sa, le poartă de grijă, îi întăreşte în ispite, dar îi şi triază precum grâul de neghină.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, pe care îl pomenim astăzi, este foarte cinstit de români. La sfintele sale moaşte, care se află în biserica Mănăstirii Cernica de lângă Bucureşti, se fac multe minuni. Părintele stareţ, protos. Maxim Bădoiu, ne povesteşte ce a văzut. „Oameni care au venit bolnavi şi după multă rugăciune au plecat sănătoşi. Eu îi îndemn mereu: «Mergeţi la sfântul şi spuneţi-i ce aveţi pe suflet! Dacă puteţi, lăsaţi şi o lacrimă acolo!» Ţin minte că unui copil de 18 ani, care avea scleroză în plăci, doctorii îi spuseseră că va muri. Timp de câteva luni de zile a participat cu părinţii la Sfântul Maslu, la sfintele slujbe, s-a închinat la racla sfântului, stătea toată ziua în biserică. De aici a plecat pe picioarele sale, vindecat. Şi mulţi alţi oameni au plecat de aici mulţumiţi de faptul că rugăciunea le-a fost ascultată.“

Şi părintele protos. Teofan Milea, fost mare eclesiarh al mănăstirii, în cei 41 de ani de când este aici, spune că a simţit purtarea de grijă a Sfântului Calinic. Ne vorbeşte de sora sa, care la un moment dat nu primea pe nimeni care avea cruce să se apropie de ea. „Mă simţea şi când făceam cruce cu limba. După ce am adus-o cu tata şi mama la Sfântul Calinic, n-a mai avut nimic.“ Sau alte fapte minunate. Nevasta unui preot din Oltenia, bolnavă de cancer, s-a vindecat. O femeie posedată de duh necurat, pe care o ţineau doi bărbaţi, după ce s-a aşezat singură la raclă, a început să plângă şi să se roage. Tot la fel şi un bărbat, care ţipa şi făcea urât, s-a liniştit imediat. Sau o florăreasă, care „ne ajută pe noi foarte mult şi vine de la vârsta de 3 ani în mănăstire, a fost plecată după 1990 în Olanda. După 2 ani de zile s-a întors pentru că i s-a arătat Sfântul Calinic şi i-a zis «Nu-mi mai aduce nimeni flori. Vino înapoi să ai grijă de mine!»“, mai spune părintele Teofan. Sfântul Calinic i-a tămăduit şi pe monahi. Era aici un părinte Ieronim, bolnav de epilepsie, care, după ce a venit la mănăstire, a avut crize mai uşoare şi rare. Părintele Teofan vorbeşte şi de minunea făcută de Sfântul Calinic cu el: „Sufăr de poliartrită şi sunt acum în stadiul sever evolutiv, deci trecut de stadiul 4, care este maxim, însă mă ţin şi arăt mai bine decât un om care este în stadiul 3, care abia se mişcă. Am zis că totul se datorează faptului că mă aflu lângă sfântul. Eu personal simt lucrarea lui. Acum, cât o fi până la sfârşitul meu nu ştiu, dar până atunci cred că sfântul mă ajută. Şi sunt sigur, ca dovadă că sunt încă bine, pot să mă mişc.“

Un loc unde doar sfântul este stareţ

Sfântul Calinic este cinstit cu mare evlavie şi de călugări. Zilnic trec pe la racla sfântului şi sărută sfintele sale moaşte, chiar de câteva ori pe zi, spune părintele Teofan. Vieţuitorii de aici îl consideră adevăratul stareţ al mănăstirii. „Stareţul Cernicăi este Sfântul Calinic, eu sunt doar un administrator. Nu pot să spun eu că sunt stareţul, când sfântul este aici cu noi şi ne ajută“, explică părintele Maxim Bădoiu. „Supravieţuirea noastră în mănăstire se datorează Sfântului Calinic. Ne trezim că vin oameni care dau bani la mănăstire, vor să ajute, exact cum s-a întâmplat pe timpul sfântului. El tot timpul are grijă de noi. Se simte asta, niciodată nu ducem lipsă. Nu putem spune că ne prisoseşte, dar putem să dăm şi la săraci“, se destăinuie părintele Teofan.

Sfântul stareţ este cel care i-a chemat pe unii dintre monahii de aici la călugărie. Părintele Teofan povesteşte că încă din şcoala generală sfântul i-a spus în vis să vină la el, că aici este locul său. Şi astăzi mai cheamă tinerii la mănăstire, dar mulţi dintre ei nu se ataşează. „Sfântul Calinic are planul lui cu cine să rămână şi cine să plece. Eu când am venit în mănăstire, îmi spuneau părinţii că cel care nu-i pentru locul acesta nu-l ţine Sfântul Calinic. Deci sfântul este cel care se ocupă şi de trierea călugărilor. Îi alege pe cei care sunt vrednici să rămână în locul acesta să-i slujească. Ceilalţi pleacă de bunăvoie. Nu pot sta aici“, spune părintele Teofan. Îl completează părintele Maxim: „Aici sunt multe ispite, mănăstirea este la poarta Bucureştiului. Ascultările sunt uşoare, greu este când n-ai voinţă, când n-ai dragoste să faci ceva. Dar dacă o faci din duhul lăuntric, unde lucrează Dumnezeu, nu sunt grele“.

Părintele stareţ Maxim este un exemplu pentru novici. Fiu rătăcitor al Cernicăi, a intrat aici în monahism în anul 1981, dar după 7 ani „am plecat în altă parte, crezând că o să am mai multă linişte. Am făcut peste tot pe unde am fost ascultare. Eram istovit, bolnav şi ceream lui Dumnezeu să ajung înapoi la metania mea, la Cernica, la Sfântul Calinic. Şi în 2009 mă cheamă Preafericitul Patriarh Daniel să fac ascultare la Centrul social-cultural «Sfântul Calinic» de aici. Apoi am fost ales stareţ. Rânduieşte sfântul cum nu mi-am închipuit. Niciodată nu am visat să ajung stareţul Cernicăi. Iubesc mănăstirea. Aici vreau să mor. De aici nu mai plec, e casa mea. De aici vreau să plec doar la Sfântul Nicolae, la cimitir. Nu există mănăstire mai frumoasă decât Cernica. Mai ales că avem odoarele acestea sfinte, ale Sfântului Ierarh Calinic şi ale Sfântului Cuvios Gheorghe. Aceşti sfinţi, şi alţii pe care nu-i ştim, iubesc mănăstirea. Sunt mulţi călugări cu viaţă sfântă care au trăit aici. Dumnezeu la vremea potrivită ni-i va scoate la lumină.“

„Încercăm să-l imităm“

Sfântul Calinic lucrează cu fiecare monah de aici. Pe unii îi îndeamnă mai mult la rugăciune, pe alţii îi ajută în lucrarea duhovnicească sau le inspiră râvnă şi dragoste în lucrarea liturgică şi în ascultări. „Ajutorul Sfântului Calinic îl simţim prin faptul că putem să ducem viaţă călugărească. Sfântul Ierarh Calinic, dimpreună cu Sfântul Cuvios Gheorghe, veghează asupra mănăstirii noastre şi noi ne simţim protejaţi pentru că suntem fii ai săi. După putinţa fiecăruia încercăm măcar a zecea parte din ceea ce lucra Sfântul Calinic să ne-o împropriem şi noi. Toată viaţa avem îndemnul acesta de a fi mai buni pe zi ce trece, de a urma pildele sfinţilor. Cu siguranţă Sfântul Calinic va pune cuvânt la judecată şi pentru cei care au îndrăznit şi s-au ostenit să slujească în locaşul lui“, spune protos. Vasile Pîrjol, eclesiarhul mănăstirii. Fiecare monah, împreună cu părinţii mai bătrâni ai mănăstirii lucrează ca să ducă mai departe exemplul sfinţilor de aici. „Încercăm să imităm pe Sfântul Ierarh Calinic, care, deşi mic de statură, slăbuţ la fire datorită posturilor îndelungate şi a ascezei, totuşi s-a ridicat prin smerenie, prin rugăciune, prin încrederea în Dumnezeu deasupra tuturor tulburărilor acestei vieţi, ca mai pe urmă Dumnezeu să rânduiască să fie primit în ceata drepţilor“, conchide părintele Vasile.

Părintele stareţ Maxim Bădoiu îşi doreşte ca Mănăstirea Cernica să arate ca o grădină a Maicii Domnului. „N-am făcut minuni aici, ci am reparat şi am văruit ceea ce Sfântul Calinic a făcut. Încercăm să menţinem o lumânare aprinsă. Sperăm ca aceia care vor veni să se nevoiască aici să înţeleagă că îl vor găsi la Cernica pe Sfântul Ierarh Calinic, un mare rugător pentru ei, care a iubit călugăria.“


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!