Documentar
„Nu I-a fost rușine deloc de păcatele noastre”

„Nu I-a fost rușine deloc de păcatele noastre”

Marius Nedelcu, 23 Decembrie 2016

Sfântul Apostol Matei își în­cepe Evanghelia sa cu pre­­zentarea genealogiei Mân­tuitorului Iisus Hristos. Această înșiruire de nume, deși pare un apendice la textul Evan­ghe­liei, prezintă totuși niște carac­te­ristici interesante. Care este semni­ficația celor trei șiruri de câte 14 generații sau a pre­zenței femeilor de neam străin în istoria nea­mu­rilor Mân­tuito­rului Iisus Hristos sunt întrebări la care încercăm să găsim răspuns în cele ce urmează.

„Aşadar, toate nea­murile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt pai­s­prezece; şi de la strămutarea în Ba­bilon până la Hristos sunt pai­s­prezece neamuri” (Matei 1, 17).

Matei împarte genealogia Mântuitorului în trei șiruri de câte 14 generații fiecare, lucru care nu corespunde adevărului istoric întru totul. Autorul a operat anumite ajustări în cronologia poporului ales, cu scopul de a transmite un mesaj teologic. Trebuie să spunem de la început că scopul evanghe­liștilor nu a fost să ne prezinte cronici istorice și biografii, ci de a consemna în scris extraordinara relație dintre Dumnezeu și poporul Său ales, care a culminat cu venirea Fiului lui Dumnezeu în lume. Toate aspectele istorice și cronologice se subscriu acestei teme majore, teologică prin excelen­ță, iar tot ceea ce prezintă el are o semnificație care depășește exactitatea istorică.

Primele 14 generații, de la Avraam la David, corespund genealogiei din Vechiul Testament, iar conducătorii evreilor sunt enumerați după listele de la Templul iudaic, care însă se încheiau cu Solomon, drept al 15-lea nume. Totuși, așa cum remarcă și Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii la Matei, probleme apar în listele 2 și 3. Evanghelistul a modificat istoria poporului ales pentru a corespunde planului său, de a reda câte 14 generații pentru cele trei perioade istorice ale evreilor.

Însemnătatea teologică a acestei împărțiri este prezentată de Sfântul Ioan Hrisostom, care spune următoarele: „Matei a împărțit toate generațiile în trei perioade ca să arate că iudeii nu s-au făcut mai buni chiar dacă li s-a schimbat forma de guvernământ; au fost tot atât de păcătoși și când au fost guvernați de aristocrați, și când au fost guvernați de stăpânitori, și când au fost guvernați de oligarhi; nu au fost mai virtuoși nici când au fost ocârmuiți de cârmuitori de popoare, nici când au fost ocârmuiți de preoți, nici când au fost ocârmuiți de împărați”.

Venirea lui Mesia și eșecul proiectului omenesc

Matei vrea să arate prin re­petiția cifrei 14 că cele trei forme de guvernare ale poporului ales care corespund fiecărei perioade istorice au eșuat în tentativa de a-i aduce pe iudei aproape de Dumnezeu. El proclamă eșecul total al oricărei forme de guvernământ umane. În final, regii, judecătorii, oligarhii și preoții poporului ales, indiferent de idealul pe care l-au fixat, nu au ajuns la scopul dorit, ci dimpotrivă, i-au pră­bu­șit pe oameni în păcate și în depărtare de Dumnezeu. Matei ne învață și pe noi, cei de astăzi, că orice formă de guvernământ, oricât de înaltă ar părea, devine un surogat pământesc pentru Îm­pă­răția eshatologică a lui Dumnezeu, iar finalul este același, prăbușirea totală a societății și idealurilor omenești. Această temă, a coacerii timpului pentru venirea lui Mesia, înseamnă ajungerea răului la maximum de eficacitate asupra omului și incapacitatea structurală a societății omenești de a lupta cu el. Există în această temă un paradox ascuns, misiunea lui Mesia se produce în vremea maximă a păcatului, de aceea Matei nu face prin această genealogie un elogiu al poporului ales, ci el proclamă eșe­cul acestuia pe plan politic și religios și, după cum vom vedea, și pe plan moral, eșec care presupunea și mai mult venirea unui vindecător.

Acest mesaj se mai găsește și în alt loc scripturistic: la Luca 20, 9-18, în pilda lucrătorilor necredin­cioși sau răi ai viei. Pe scurt, stăpânul unei vii trimite la lucrătorii răzvrătiți ai moșiei sale trei misiuni pentru a-i determina să-și schimbe comportamentul și să îi acorde partea sa de roade. De fiecare dată, cele trei misiuni eșu­ea­ză, iar lucrătorii devin mai în­verșunați și mai răi. Această ima­gine corespunde interpretării teologice pe care Ioan Gură de Aur o acordă celor trei șiruri de câte 14 generații de la Matei. În final, Luca prezintă ultima misiune a stăpânului viei, care a constat în trimiterea propriului său fiu, cu speranța că lucrătorii viei „poate se vor ruşina de el” (Luca 20, 13). Evanghelistul Luca merge mai departe și arată că și misiunea Fiului este primită cu ostilitate, dar ea nu va eșua, pentru că va abate asupra celor răi judecata dreaptă a lui Dumnezeu, care marchează începutul vremurilor eshatologice: „Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora” (v. 16). Tema eshatologică este prezentă și la Matei, dar într-o formă mai ascunsă. Toate generațiile de conducători ai poporului ales se împlinesc în venirea lui Mesia, Care va răscumpăra eșecul lor.

Neobișnuita prezență a femeilor în genealogia paternă a Domnului

În acest sens trebuie văzut și un alt element al genealogiei lui Matei, surprinzător pentru vremurile în care el a trăit. Includerea în rândurile înaintașilor lui Iisus a unor nume de femei. Acestea sunt: Tamar, Rahab, Batșeba și Ruth (Matei 1, 3, 5, 6). Luca nu menționează pe nici una dintre ele. În comentariile moderne, cea mai des întâlnită interpretare referitoare la cele patru femei se referă la universalitatea misiunii lui Mesia.

Ele sunt reprezentante ale nea­murilor, ale popoarelor noniudaice și ne arată că Biserica creș­tină nu s-a limitat numai la Israel, ci a îm­brățișat toate popoarele. Totuși ele mai au și un alt rol. Ele simbolizează într-o formă alegorică neascultarea poporului ales, a reprezen­tanților de seamă ai aces­tuia, de a nu se amesteca cu alte popoare considerate necurate și impure. Prezența lor arată, încă o dată, că poporul ales a păcătuit față de Dum­nezeu, nesocotind porunca Sa, iar aceste femei au fost instrumente o­menești ale plăcerilor păcătoase, fapt care a afectat cu­ră­ția poporului ales care trebuia să se primenească pentru a oferi o pâr­gă curată pentru venirea lui Mesia.

Sfântul Ioan Gură de Aur oferă această explicație la amintirea celor patru femei de neam străin. Eșe­cul politic și religios al poporului evreu, consemnat de cele trei șiruri de câte 14 neamuri, este dublat, prin amintirea celor patru femei, și de un eșec moral al acestuia.

„Când fac genealogia lui Dumnezeu întrupat, trebuie să nu ascund”

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă singur despre prezența celor patru femei: „Ce faci, omule? Îmi vorbești de istoria unei împreunări nelegiuite”. La care tot el răpunde: „Dacă aș face genealogia unui om vestit, de bună seamă că aș trece sub tăcere astfel de strămoși. Dar când fac genealogia lui Dumnezeu întrupat, trebuie nu numai să n-o ascund, ci s-o spun în auzul tuturor spre a arăta puterea lui Dumnezeu și purtarea Sa de grijă. Că pentru asta a venit Hristos pe pământ, nu ca să fugă de ocările noastre, ci ca să le nimicească. După cum nu ne mi­nunăm că a murit, ci pentru că a fost răstignit - deși răstignirea era o ocară; dar cu cât a fost mai de ocară, cu atât L-a arătat mai iubitor de oameni -, tot așa trebuie să spunem și despre nașterea Lui. Nu este drept să ne minunăm numai că a luat trup și S-a făcut om, ci a voit să aibă astfel de neamuri, că nu I-a fost rușine deloc de păcatele noastre”. Iată că are loc o revenire a temei ispășirii păcatelor poporului ales de Mesia, temă care probabil a impresionat pe ascultătorii Evangheliei lui Matei. De aceea trebuie să vedem această genealogie a Mântuitorului Hristos în cheia smereniei, a umilinței și nu numai în tema laudei, a bunului nume pe care Dumnezeu a căutat să îl ia. În acest sens, pentru noi sunt vii cuvintele Botezătorului Ioan: „Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: «Avem pe Avraam ca tată!» Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam” (Luca 3, 8). În fața lui Dumnezeu, ori­ce revendicare de neam, de nume bune, de spiță nobilă pălește și este trecută cu vederea.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!