Repere şi idei
Nu-ți da singur legi

Nu-ți da singur legi

Paul Siladi, 09 Mai 2018

Avva Nistheroos, despre care știm că era prietenul avvei Antonie, are dedicat un grupaj de cinci apoftegme, dintre care ultima oferă o sinteză a viziunii sale duhovnicești. Sunt câteva sfaturi scurte și percutante. În primul este nevoie de o cercetare zilnică a propriei conștiințe: „Călugărul trebuie să se socotească în fiecare dimineață și seară: «ce am făcut după voia Lui Dumnezeu și ce n-am făcut după voia Lui?» Astfel să se examineze pe sine toată viața.”

Al doilea gând al avvei Nistheroos este frapant prin faptul că exprimă o evidență, ceva ce ar trebui să fie foarte la îndemână, dar care, în condiția noastră, devine necesar de subliniat. „Roagă-te lui Dumnezeu, ca o pre­zență înaintea altei prezențe, căci El cu adevărat este prezent.” O dată în plus, bătrânul ascet subliniază că o componentă esen­țială a rugăciunii este conștien­tizarea prezenței lui Dumnezeu. Dar, ca să poți prinde această atât de discretă prezență a Domnului, trebuie să fii în primul rând tu prezent în propria ta viață. Să trăiești adunat cu totul în clipa rugăciunii. Să depășești sciziunile, să oprești mișcarea haotică a minții și unit în felul acesta să stai singur în fața singurului Dumnezeu.

Urmează apoi o foarte scurtă și pledoarie pentru smerenie. Smerenia, cea mai importantă dintre toate virtuțile pe care le caută părinții cu asiduitate. Dar mereu smerenia scapă oricărei definiții; de fiecare dată când crezi că ai găsit-o, ea scapă. Smerenia este o virtute atât de smerită, încât nu are un chip propriu pe care să îl poți închide într-o descriere definitivă. Părinții se mișcă de jur împrejurul ei, fără să pună degetul definitiv. Avva Nistheroos zice: „nu-ți da singur legi și nu judeca pe nimeni”.

De obicei trăim cu iluzia că suntem stăpânii propriei vieți, chiar și a vieții duhovnicești. Că ne știm măsura și nevoile. Bătrânul însă a înțeles că harul doar aruncă lumină asupra propriilor noastre adâncuri. A văzut că trăim mereu în tensiune: trebuie să ne forțăm să facem tot ceea ce putem, dar în același timp să menținem vie conștiința mulțu­mitoare că putem doar atât cât Domnul ne îngăduie. Că în harul Lui „trăim și ne mișcăm și suntem” (FA 17, 28).

Ascultarea este esențială. Reperul exterior și încrederea se învață în timp. Dorința de a-ți da singur legi se naște dintr-o perspectivă eronată asupra sinelui. Iar aceasta este distorsiunea pe care cel mai adesea mândria o produce. Dacă înveți să nu îți dai tu legi, ci să te supui legilor pe care, urmând Domnului, duhovnicul și Biserica le stabilește, poți să rămâi în smerenie și, treptat, la o bună cunoaștere a sinelui în lumina harului.

În această stare începi să nu judeci. Pornești de la propria neputință și de la conștiința cunoașterii inevitabil fragmentare și din punctul acesta lași cu recunoștință în seama Domnului toată judecata. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!