„Nu trebuie să-l privim cu violenţă pe cel violent“

Nicoleta Olaru, 27 Ianuarie 2008

Violenţa domestică este din ce în ce mai răspândită în România. Studii care s-au făcut de-a lungul timpului relevă faptul că aproximativ un sfert, către o jumătate sau chiar mai mult din totalul femeilor au fost abuzate fizic de un partener/soţ. Nu sunt scutiţi de violenţă nici copiii sau chiar bărbaţii. Care sunt cauzele violenţei în familie? Cum se poate evita violenţa în familie? Cum poate fi remediată? Ce rol are a Biserica în astfel de cazuri? Sunt întrebări la care au răspuns diferiţi oameni, pe care i-am întâlnit pe stradă.

Elena Ciubotaru, 58 de ani, fostă conecţioneră: Una dintre cauzele violenţei ar fi şomajul. În acest caz, soluţia ar fi crearea de locuri de muncă. În felul acesta, procentul violenţei va scădea. Deci lipsa de preocupare. Pe mine mă întrigă faptul că în oraşul nostru asistăm la atâta negativism, la atât de multe crime… Nu era aşa înainte. O bună colaborare a Şcolii cu Biserica şi, de asemenea, credinţa, această convingere a noastră interioară că este o forţă acolo, sus, care ne iubeşte, ne apără şi pe care nu trebuie s-o dezamăgim prin comportamentul nostru, poate ne-ar mai salva de la ură. Eu, acum, spre exemplu, merg la Catedrală să mă reculeg. eu cred că şi omul acela, pe care îl ştim noi dur şi violent, are nevoie de momente din acestea, de recluziune, de o vorbă bună, de un sfat. Nu trebuie să-l privim cu violenţă pe cel violent. Trebuie să avem răbdare şi îngăduinţă, pentru că în felul acesta îi putem ajuta şi pe cei de lângă noi. Pentru că dacă noi vorbim numai cu „ho!“ şi „tio!“, devenim greu de suportat şi, să ştiţi că stările de nervozitate şi de proastă dispoziţie se mai şi transmit. Ca şi atunci când mergi într-un magazin şi te întâmpină imediat vânzătoarea cu un „Ce doriţi?“ nepoliticos…, nu-i aşa că îţi piere cheful de cumpărături şi te îndrepţi imediat spre ieşire?! Sunt tare necăjită când aud despre familii care s-au destrămat, mai ales când le şi cunosc. Mă bucur foarte mult pentru decizia acesta care s-a luat cu privire la interzicerea fumatului în spaţiile publice, ar fi bine să se interzică de tot, dar nu poţi forţa hotărârea şi voinţa oamenilor. Eu cred că cel care fumează mai şi bea şi, în felul acesta, apar discuţii în casă, intervine violenţa, care ne dezumanizează.

Ioan Grigoraş, 59 de ani, fost military: La noi, la români, lipsa educaţiei este principala cauză a violenţei domestice. Biserica se poate implica prin cuvânt, prin cuvântul preotului spus cu convingere şi impregnat cu exemple. Înfiinţarea unui aşezământ de protecţie a femeilor violentate mi se pare doar o soluţie de moment, fără continuitate, şi asta pentru că mai mult se poate face printr-o schimbare operată din interior, prin ceea ce ştiu preoţii să facă, prin sfaturi, rugăciuni.

„Violenţa în familie a devenit uimitor de palpabilă“

Florin Leaţ, student
: Violenţa este cel mai urât lucru care se poate întâmpla unui om, în special unui copil, şi spun asta pentru că acesta este domeniul de care mă ocup eu. Am întâlnit numeroase cazuri în care copilul este, din nefericire, doar un mijloc de a face bani, un căţel de companie, decât însăşi propria ta odraslă. E greu de crezut că, aflându-ne într-o ţară civilizată, violenţa ne trage pe treapta cea mai de jos. Pentru că violenţa distruge în primul rând psihicul. Un copil violentat va rămâne marcat, se va integra foarte greu în societate. Violenţa în familie este a doua treaptă, numărând de jos în sus, în cazul în care, după mine, prima este avortul. În momentul în care ai un copil, chiar şi în pântece, eşti dator, ca părinte, să-i dedici propria viaţă şi să-l faci fericit. Pentru că e darul lui Dumnezeu, pe care ţi l-a dat să te bucuri de el, nu ca să-l foloseşti ca pe o unealtă. Nivelul de trai execrabil în care se zbat anumite familii, consumul de alcool, structura de bază a fiecărui om, ca şi suport de educaţie pot fi enumerate printre cauzele violenţei în familie. E vorba şi de un fel de educaţie împropriată din exemplul familiei, adică ceea ce a văzut în familie, aceea va face şi el când îşi va întemeia propria familie. Violenţa în familie a devenit uimitor de palpabilă. O colaborare între Biserică, Şcoală şi instituţiile sociale ar mai schimba lucrurile. Biserica ar trebui să fie fundamentul pe care se clădeşte totul, adică acel 75% dintr-un pahar, pentru că ea este însufleţită de puterea lui Dumnezeu, care „umblă“ şi face minuni. Şi încă se întâmplă minuni, dacă noi vrem să le vedem, să le recunoaştem.

Valeria Andriuţă, fostă muncitoare într-un complex de păsări: Băutura provoacă cele mai mari răuţăţi, pentru că atunci când nu mai ai mintea limpede, îţi sporeşte curajul şi orgoliul. Biserica se poate implica prin rugăciune. Numai o rugăciune făcută pentru un om împătimit de băutură îl poate izbăvi.

Oana Bacula, economistă, 28 de ani: Violenţa în familie a devenit sport naţional în România, dar sperăm să putem rezolva cumva problema, odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Acum, lumea o să se mai emancipeze treptat, treptat. Sărăcia, este, după mine, principalul motiv. Biserica poate face mult. Aşa cum sunt cărţi, din literatura universală, care au subiecte foarte atractive, pe care efectiv nu le mai poţi lăsa din mână, aşa pot fi şi cărţi ale Bisericii. Şi cred că sunt deja. Şi Biserica are în plus predicile ei, mult mai eficiente, având o rată de atingere mult mai mare faţă de o carte din care ai în faţă numai litera.

„Pentru a fi fericită, o familie trebuie să cunoască legile divine“

Violeta Acostioae, 37 de ani
: Un duhovnic, o slujbă remediază mult situaţia. Nu mai există educaţie spirituală, omul trăieşte de aici şi Raiul şi iadul. Şi oamenii dau ceea ce este în interiorul lor. Dacă este ură şi violenţă, pe aceea o scot afară. Ca o familie să fie fericită, ea trebuie să cunoască legile divine, pentru a putea discerne răul de bine. Şi să le respecte. Biserica se poate implica în măsura în care omul înaintează sprea ea, când îi solicită ajutorul.

Ionuţ Apetrei, student: Alcoolul, adulterul sunt cauze evidente ale violenţei. Este necesară o mai bună implicare a Bisericii prin programul ei de asistenţă socială. Sunt şi cazuri de femei care maltratează bărbaţii, care între timp s-au îmbolnăvit psihic sau au unele probleme locomotorii. Spun asta din exemple cunoscute. Violentarea femeilor este mai mult prezentă în mediul rural, posibil din puţina educaţie, din cauza frustărilor, a unor stereotipii, a unor înţelegeri greşite de atitudini şi a unor interpretări nepotrivite.

Geta Buhuşi, 62 de ani, fostă conecţioneră: Violenţa domestică este lucrul cel mai josnic, cel mai dureros. Mai ales acolo unde sunt de faţă şi copiii. Dar dacă tu mergi pe calea cea bună, mergi şi la biserică, faci şi o rugăciune, ceri şi iertare, nu are cum să nu fie bine. Biserica te întăreşte. Omul singur ar trebui să-şi găsească soluţii şi să se roage la Dumnezeu ca să-l ajute să le pună în practică. Ne trebuie voinţă. Faci un pas greşit, dai înapoi şi mergi mai departe. E atât de plăcut să-l iei pe un om de mână şi să-l tragi înapoi atunci când îl vezi că începe să alunece. Doamne, ce sentimente nobile, ce împlinit te simţi atunci! Prea multă libertate ne strică, uneori. Eu când văd dureri din acestea sunt foarte afectată şi plâng. Eu sunt în relaţii bune cu Dumnezeu, dar lupt în continuare cu mine.

„Suferinţa nu se uită niciodată“

Raisa Luca, 20 de ani, studentă
: Copiii au cele mai grave urmări despre conflictelor părinţilor. Rugăciunea rezolvă multe. Dacă speri, vei reuşi în visul tău de copil să-ţi vezi părinţii fericiţi. Banii, certuri legate de religie, de faptul că femeia s-a „bisericit“ provoacă tot timpul certuri în familie, care se sfârşesc cu agresivitate. Şi suferinţa poate trece, dar nu se uită niciodată. Copiii renasc atâta iubire în inimile lor şi suferă acut. Şi aşa, stând de vorbă cu un prieten, îi auzi cum spun: „sunt trist pentru că iar s-au certat părinţii mei. Cât de mult aş vrea să-i pot împăca!“. Biserica poate şi nu poate să se implice. Mai multe poate face atunci când ambii părinţi iau calea Bisericii şi ajung să aibă un duhovnic pe care să-l asculte.

Mihai Voicu, 45 de ani, muzeograf: Familia în România s-a modificat în ultimul timp şi violenţa în familie este un rezultat firesc, având în vedere mersul lucrurilor la noi. Nu sunt bucuros să constat asta, dar din păcate e realitatea. Politicul este principala cauză, pentru că el a bulversat mult. Şi atât timp cât familiile sunt dezbinate din cauza factorului financiar, exod în Europa, umilinţa de la poarta Europei, bănuiesc că familiile au de suferit cel mai mult, pentru că aşa apar dezbinările, aşa rămân copii abandonaţi. În mediul rural, violenţele sunt puse pe seama mentalităţilor, a puţinei educaţii, dar nici mediul urban nu este scutit. Aici sunt alte standarde de viaţă, alte fiţe. Deja este la modă acum să ne batem în familie. Trăim o cinematografie ieftină, din păcate, tot mai intens. Şi Biserica ar putea să intervină aici, dar nu ştiu dacă nu e deja prea târziu. Începem să conştientizăm, încercăm să ne salvăm prin respect, credinţă, dragoste, dar toate acestea au suferit mutaţii importante la nivel de esenţă. Se face mult prin Biserică şi totuşi e puţin. Trebuie să ne uităm mai mult în noi înşine, să redescoperim adevăratele valori care se tot pierd. Să redescoperim respectul, dragostea şi să înţelegem umilinţa, să înţelegem că nu suntem decât nişte fire de praf în universul acesta. Cred că ne umflăm prea mult în personalităţile noastre şi de asta nu încăpem unul lângă altul.

Ioana Cuibar, 20 de ani, studentă: Violenţa destramă familiile, iar cei care au de suferit sunt copiii, pentru că ei suportă traumele. Cea mai importantă cauză a violenţei este alcoolul, de care sunt afectaţi în primul rând bărbaţii, care încep să facă uz de orgoliu şi de putere. Şi e groaznic că cele mai multe femei stau şi suferă, pentru că nu pot face nimic, fie din cauză că le e frică, fie pentru că depind financiar de bărbat. Biserica se poate implica decât într-o mică măsură, să spunem printr-o campanie de educare. Nu ştiu cum. Poate prin mai multă publicitate.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!