Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia „Nu trebuie să ne temem de moarte, ci doar de veşnicia ei”

„Nu trebuie să ne temem de moarte, ci doar de veşnicia ei”

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Oltenia
Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 13 Feb 2018

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi a Lăsatului sec de carne pentru Postul Sfintelor Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a liturghisit la Altarul Mănăstirii Frăsinei.

Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi la rugăciune în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, duminică, 11 februarie, pentru a marca începutul perioadei de post şi rugăciune care precede marele praznic al Învierii Domnului. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de către chiriarhul locului, IPS Părinte Mitropolit Irineu. În ­timpul slujbei euharistice, diaconul Viorel Ghencea, consilier economic la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, a primit rangul bisericesc de arhidiacon.

„Mântuitorul Hristos se găseşte în fiecare dintre noi”

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a prezentat principalele învăţături desprinse din pericopa evanghelică duminicală (Matei 25, 31-46), despre momentul Înfricoşătoarei Judecăţi. „Evanghelia din această duminică ne supune atenţiei modelul omului care a hrănit, a îmbrăcat, a cercetat pe cel aflat în nevoie şi, la polul opus, modelul celui care nu a oferit nici un ajutor semenului său. Astfel, la sfârşitul lumii, fiecare va merge acolo unde îl trimit fapta şi viaţa sa, după cum ne spune şi Domnul, că «unde este comoara ta, acolo este şi inima ta» (Matei 6, 21). Mântuitorul Hristos aminteşte în cuvântul Său despre «fraţii mai mici ai Săi». Îi numeşte aşa deoarece El se oglindeşte în fiecare dintre noi. El este Dumnezeu, Cel care ne-a creat după chipul Său. Toţi purtăm chipul Său şi când facem o faptă bună, şi când venim în ajutorul aproapelui aflat în suferinţă. Aşadar, Dumnezeu se arată în săracii de lângă noi, în cei bolnavi, în cei însetaţi sau aflaţi în temniţă.”

n continuare, IPS Irineu a precizat că raiul şi iadul sunt două stări pe care omul are libertatea să le aleagă, după viaţa şi faptele pe care le săvârşeşte pe acest pământ. „Judecata de la sfârşitul veacurilor ne va pune înainte fericirea veşnică şi osânda veşnică, pe care omul va putea să le aleagă din timp şi în cunoştinţă de cauză, prin faptele pe care le săvârşeşte şi modul în care vieţuieşte pe acest pământ. Nu trebuie însă să ne temem în nici un fel de moarte, ci doar de veşnicia ei. Pentru că, dacă veşnicia fericirii aduce bucurie negrăită în Împărăţia cerurilor, veşnicia osândei aduce o tristeţe şi o durere care nu au egal în lumea aceasta. Ea nu poate fi comparată nici cu boala, nici cu pierderea unei fiinţe dragi şi cu nici o altă durere sau suferinţă. De aceea, întotdeauna ne rugăm la sfintele slujbe ale Bisericii ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască «sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat în pace şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos»”, a încheiat IPS Părinte Irineu.

„Cei care nu fac fapte de milostenie se depărtează de la fața lui Dumnezeu”

IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit duminică, 11 februarie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Frăsinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale, închinătorilor și pelerinilor pre­zenți, chiriarhul Râmnicului a subliniat valoarea faptelor, ca mărturisire a dreptei credințe: „Duminica Înfricoșă­toarei Jude­căți ne arată cât de importante sunt faptele noastre. Omul va fi judecat la această a doua venire după faptele și după credința sa. Credința fără fapte este moartă, după cum ne învață Sfântul Iacob (Iacob 2, 17) și, de aceea, suntem datori a-L cinsti pe Domnul nostru nu doar cu vorba, ci căutând să sprijinim pe cei aflați în neputință pentru că, iată, Sfântul Evanghelist Matei ne încre­dințează că Mântuitorul Se identifică cu toți cei de lângă noi: «Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut».

Măsura dragostei și jertfelniciei față de aproapele nostru este dată de lucrurile mici: grija față de săraci, de cei flămânzi și însetați, de cei bolnavi și de cei aflați în situațiile cele mai dificile ale vieții lor. Mântuitorul ne arată că Se identifică cu aceștia toți: «Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut». Atunci, Dumnezeu va spune celor care au împlinit cuvântul poruncilor Lui să intre întru bucuria faptelor lor, pentru că a fost gol și L-au îmbrăcat, pentru că au fost milostivi și I-au dat să mănânce, bolnav sau în temniță și L-au cercetat. La mirarea acestora: «Doamne, când am făcut noi acestea?», îi încredințează că faptele cele bune săvârșite față de toți cei suferinzi au valoarea făptuirii față de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, în sufe­rința fiecărui om de lângă noi Îl întâmpinăm pe Dumnezeu. Faptele pot fi săvârșite numai în timpul vieții pă­mân­tești, însă această viață este limitată și de aceea trebuie să săvârșim cele bune pentru ca sufletul nostru să trăiască veșnic lângă Dumnezeu și nu să trăiască veșnic în osândă. Evanghelia se numește Înfrico­șătoarea Judecată pentru că înfricoșător este verdictul pentru cei care nu l-au avut în inimile lor pe Dumnezeu, pentru cei care nu L-au mărturisit pe Dumnezeu. (…) Cei care nu fac fapte de milostenie se depărtează de la fața lui Dumnezeu: «Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui!» (Matei 25, 41). Să folosim, așadar, timpul vieții noastre pentru a ne curăţa de păcate ca unii care săvârșesc faptele cele bineplăcute lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu suntem chemați să devenim părtași Împărăției celei gătite nouă de la facerea lumii”, a încheiat Înalt­preasfințitul Părinte Varsanufie.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru ierodiacon pe unul dintre viețuitorii Mănăstirii Frăsinei, părintele Damian. La final, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe toți cei care, în cea de-a treia duminică a Triodului, a Înfricoșătoarei Judecăți, s-au rugat în ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului.

În aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin, iar Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Brâncoveni, judeţul Olt.