Actualitate religioasă
„Nu vă temeţi, veniţi după Mine, şi Eu vă voi odihni pe voi“

„Nu vă temeţi, veniţi după Mine, şi Eu vă voi odihni pe voi“

27 Septembrie 2014

Glasul Lui este cel care mereu se adresează tuturor celor care Îl cheamă în ajutor. „Nu vă temeţi!“. Având mângâierea şi încurajarea cuvintelor Lui, mărturisim tuturor, chiar şi celor care nu-L cunosc: „Veniţi  şi vă bucuraţi, căci am aflat Lumina cea adevărată!“.

Sfânta Evanghelie din Duminica a 18-a după Rusalii ne aminteşte de unul dintre cele mai sublime momente ale vieţii Mântuitorului, petrecut pe lacul Ghenizaretului sau pe Marea Galileei, într-o linişte profundă, datorită faptului că această mare este aşezată şi înconjurată de dealurile provinciei Galileea, la nord aflându-se Siria şi Libanul, de unde izvorăşte râul Iordan, care străbate Marea Galileei şi de acolo se revarsă către Marea Moartă. Deci, pe această mare a întâlnit Domnul patru pescari care se trudeau, căutând să-şi asigure pâinea cea de toate zilele din pescuitul peştilor, aceasta făcând-o adeseori noaptea, pentru că în meşteşugul de a pescui se pare că noaptea este momentul cel mai propice pentru a avea succes la mulţime mare de peşti.

„Învăţătorule, toată noaptea ne-am străduit şi nu am prins nimic“

Cei patru erau locuitori ai provinciei Galileea şi cunoşteau de la Ioan Botezătorul pe Cel care a venit în lume, pe Hristos, să mântuiască lumea din stricăciune şi din moarte. Aceştia erau Simon Petru şi Andrei, fratele lui, Iacob şi Ioan, la fel fraţi, care îşi câştigau traiul pescuind peşte, iar a doua zi, îl vindeau în pieţele din oraşul Capernaum. Apropiindu-se, Mântuitorul Hristos s-a urcat într-una dintre corăbiile care erau acolo şi învăţa din ea mulţimile, în liniştea mării, în faţa a mulţime de oameni. Sfânta Evanghelie ne spune că erau atât de mulţi încât unii se călcau în picioare, iar altădată spune că erau cinci mii, afară de femei şi de copii.

După ce a încetat a le vesti împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu, S-a adresat proprietarului corabiei, lui Simon Petru, şi i-a spus ca să arunce mreaja ca să pescuiască. Dar acesta i-a replicat: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am străduit şi nu am prins nimic, dar după cuvântul Tău aşa voi face. Şi aruncând mreaja, o mulţime mare de peşti s-a prins în ea încât aceasta a început să se rupă“. Datorită mulţimii mari de peşti a făcut semn celorlalţi doi să vină să ajute şi aşa au umplut ambele corăbii de peşti. Văzând această minune, Simon Petru a căzut la picioarele Domnului şi I-a spus: „Pleacă de la mine, Doamne, că sunt un om păcătos. Dar El l-a încurajat: Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi lăsând totul, au mers după El“. Aceasta este relatarea din Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Evanghelist Luca în capitolul al 5-lea, având mai multe înţelesuri şi mai multe învăţături pe care suntem chemaţi astăzi a le descoperi şi a le primi în viaţa noastră.

Atât timp cât Dumnezeu a fost departe de ei, munca lor a fost fără succes

Corăbiile pe care pescuiau cei 4 apostoli erau simbolul Bisericii. Din acest motiv, Biserica se zideşte totdeauna spre răsărit, pentru că din răsărit a venit Mântuitorul, din răsărit a apărut steaua, din răsărit au venit cei trei magi, din răsărit va veni a doua oară ca să judece lumea cu dreptate. Aceste două corăbii erau pe mare, simbol al faptului că Biserica străbate valurile istoriei şi furtunile timpului. Toată noaptea s-au străduit şi munca lor a fost zadarnică, dar dimineaţă, când a apărut Mântuitorul, li s-au umplut corăbiile de peşti. De ce? Pentru că atât timp cât El, Dumnezeu, a fost departe de ei, munca lor a fost fără succes, dar când S-a apropiat de ei şi când le-a făcut îndemnul „aruncaţi mreaja în partea dreaptă şi veţi descoperi mulţime mare de peşti“, ei au ascultat şi au făcut aşa, atunci munca lor nu a mai fost zadarnică, adică fără sens. De multe ori vedem cum oameni care nu Îl au pe Dumnezeu prezent în viaţa lor se străduiesc şi nu au succes. Ceea ce reuşesc într-o zi pierd a doua zi şi mai mult decât au câştigat, pentru că le lipseşte harul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor. De aceea, Sfântul Petru  a spus că a fost un om păcătos, pentru că a recunoscut că a fost moment de noapte, de întuneric, în care el s-a bizuit doar pe propria putere, dar când a venit lumina Mântuitorului Hristos, care luminează pe tot omul care crede în El, i s-a descoperit conştiinţa şi a mărturisit: „Nu sunt vrednic, du-te de la mine că sunt om păcătos“. Dar Domnul l-a mângâiat şi i-a spus să nu se teamă. Atunci când Maica Domnului a primit de la îngerul Gavriil vestea că va naşte pe Mântuitorul, acesta i-a spus: „Nu te teme!“, deoarece prezenţa unei fiinţe cereşti ne înfricoşează pe noi, oamenii, pentru că suntem păcătoşi şi fiind pământeni, căutăm mai mult cele de jos decât cele de sus. Şi Dumnezeu ştie aceasta şi de aceea a spus să nu se teamă căci va fi pescar de oameni.

Teama este prezentă într-o lume tot mai egoistă şi lipsită de sens. Ea nu poate fi controlată şi stăpânită, mai ales atunci când păcatul neascultării, al laşităţii, al lipsei de asumare a vieţii creştine devine tot mai evident. Sentimentul acesta al fricii demonstrează lipsa de încredere în ajutorul şi puterea lui Dumnezeu. După căderea omului, acesta a cunoscut teama: „Unde eşti, Adame?“, iar acesta a răspuns: „Am auzit glasul Tău şi m-am temut, căci sunt gol şi m-am ascuns“ (Facere 3, 9-10). Pe Marea Galileei, în mijlocul valurilor, Iisus, Cel ce a venit să aducă binecuvântare în locul fricii, încredere în locul incertitudinii, a mângâiat pe cei patru pescari, aducându-le bucuria împlinirii muncii lor, ba mai mult i-a chemat la misiunea cea mai înaltă, de a câştiga şi salva sufletele din marea cea sărată a acestei vieţi, făcându-i pescari de oameni. Prin cuvântul demn de încredere al lor, prin viaţa şi activitatea lor, împărăţia lui Dumnezeu s-a răspândit în lume, iar cei care au gustat din puterea şi binecuvântarea ei au depăşit teama şi nesiguranţa. Biserica lui Hristos este singura care salvează, vindecă şi dă putere celor puţini credincioşi, celor îndoielnici, nepăsători, asaltaţi de valurile agitate ale necredinţei, indiferenţei, stării de egoism şi lipsei de umanitate.

După Înviere, când toate vor fi restaurate, puterea diavolului va fi pentru totdeauna nimicită

După Înviere, din nou, la Marea Galileei s-a arătat Mântuitorul Hristos înaintea a şapte dintre apostolii Săi. Dar ei nu L-au mai cunoscut şi tot aşa s-au străduit, dar nu au mai prins nimic toată noaptea. Şi când le-a spus să arunce mreaja sau năvodul, Sfântul Evanghelist Ioan spune că s-au prins 153 de peşti mari şi deşi erau aşa de mulţi mreaja nu s-a mai rupt. De ce? Pentru că după Înviere, când toate vor fi restaurate, când va fi „un cer nou şi un pământ nou“, (Apoc. 21, 1), când va fi biruită minciuna, nedreptatea, impostura, răutatea, lipsa de dragoste, atunci puterea diavolului şi a răului va fi pentru totdeauna nimicită. Când s-au rupt mrejele, s-a arătat că din trupul Bisericii mulţi se vor depărta de ea şi mulţi nu vor mai fi fiii Bisericii, ci se vor rupe de ea şi vor cădea în adânc. După Înviere nu s-a mai întâmplat aşa, deşi erau 153 de peşti mari, mreaja nu s-a mai rupt. Şi acolo Domnul i-a arătat lui Petru că va avea de muncă multă vreme, iar când va îmbătrâni, bătrâneţea lui va fi grea şi-l va preamări pe Dumnezeu în moartea lui. Adică el va fi chemat să moară martir şi va sfârşi această viaţă trecătoare mărturisind iubirea şi iertarea Mântuitorului Hristos. De ce? Pentru că el, în timpul Patimilor, s-a lepădat de Domnul, şi după Înviere Domnul l-a iertat deoarece a plâns cu amar pentru faptul că L-a negat şi a spus că nu-L cunoaşte. De aceea, a arătat cu ce fel de moarte Petru Îl va preamări pe Dumnezeu. Puţin invidios, a întrebat: Dar cu ucenicul acesta Ioan Evanghelistul „ce va fi? Domnul a spus: că dacă voi vrea să rămână până la venirea mea ce vrei tu? Tu vino după Mine!“. Acesta este singurul apostol al Domnului care nu a murit ca martir, ci a murit la o vârstă de peste 103 ani. Şi el a scris a 4-a Evanghelie, trei epistole şi ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa. Lui i s-a descoperit cele ce urmează să se întâmple către sfârşitul istoriei şi al lumii de pe acest pământ. De aceea Domnul a spus, dacă voi vrea să rămână până ce voi veni Eu, ce vrei tu?

În Biserică găsim salvarea sau mântuirea sufletelor noastre

Deci această Evanghelie ne învaţă că în Biserică găsim salvarea sau mântuirea sufletelor noastre. Pentru că ea este uşa care ne duce către ceruri şi prin ea găsim iertarea pentru că cel care conduce Biserica este Mântuitorul şi Întemeietorul ei. Capul Bisericii este Hristos, iar noi suntem parte din trupul Lui, aşa a scris Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni: „După cum bărbatul este cap femeii, aşa şi Mântuitorul este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este“ (Efes. 5, 23). Iar noi suntem parte din trupul Lui. Deci această Biserică pe care Mântuitorul a întemeiat-o „în sângele Crucii Sale“ (F. Ap. 20, 28) a străbătut istoria şi timpurile. Şi mereu este cea care biruieşte, căci iată-o înălţată, iar deasupra ei, semnul biruinţei, crucea lui Hristos. „Pentru cei ce pier nebunie, pentru noi ce ne mântuim puterea lui Dumnezeu“ (I Cor 1, 18).

Deci în această Biserică, una, pentru că Hristos este Unul, nu există mai multe biserici, ci este una Sfântă pentru că Hristos este Sfânt, se află izvorul sfinţeniei, aceasta ne sfinţeşte şi numai în Biserică câştigăm sfinţenia, pentru că Dumnezeu pe toţi ne cheamă să fim sfinţi, pentru că şi El este sfânt. De aceea orice lucrare în Biserică este sfântă, binecuvântarea este sfântă, Botezul este sfânt, frângerea pâinii este sfântă, toate Tainele Bisericii sunt sfinte, plecarea noastră din această lume este sfântă şi tot ceea ce Biserica lucrează este sfânt. Noaptea omul se înfricoşează, când vine lumina, se bucură. Biserica este lumina lui Hristos şi ea ne învaţă să umblăm în lumină. Un creştin adevărat este cel care trăieşte în lumina Evangheliei. Iar glasul Mântuitorului ne încurajează pe toţi astăzi: „Nu vă temeţi, veniţi după Mine, şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul meu asupra voastră, căci jugul şi povara mea sunt uşoare şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre“, în ciuda dificultăţilor vieţii. Numai Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos ne mângâie prin sfinţii Săi, ne încurajează, ne dă putere, ne vindecă, ne iartă şi ne primeşte în împărăţia Lui.

Glasul Lui este cel care mereu se adresează tuturor celor care Îl cheamă în ajutor. „Nu vă temeţi!“. Având mângâierea şi încurajarea cuvintelor Lui, mărturisim tuturor, chiar şi celor care nu-L cunosc: „Veniţi şi vă bucuraţi, căci am aflat Lumina cea adevărată!“.

(titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!