Analiză
„O adicţie este rezultatul unei suferinţe sufleteşti“

„O adicţie este rezultatul unei suferinţe sufleteşti“

Bogdan Cronţ, 25 Aprilie 2013

„Vă mărturisesc că, după anii petrecuţi în această lume, mi-aş dori să fiu înconjurat de cât mai mulţi oameni care au trecut printr-o stare de dependenţă şi care au luptat, au rupt lanţurile şi au învăţat să trăiască într-o abstinenţă senină. Disperarea celui care vine să îţi ceară să-l ajuţi, suferinţa, lupta, căderile şi ridicările lui, transformarea întunericului din suflet în lumină, toate acestea nu pot decât să te smerească“, spune preotul Andrei Atudori.

Ultimele două decenii au însemnat pentru societatea românească un continuu şi accelerat proces de schimbare; un fenomen însoţit, inevitabil, de frământări, căutări, încercări de adaptare la noi contexte. Privind înapoi, putem afirma că am plătit scump multe dintre lucrurile bune pe care le-am câştigat. Libertatea de exprimare a venit însoţită de exagerările care sufocă, de multe ori, ceea ce numim spaţiu public. Libertatea de a alege ne-a demonstrat, în repetate rânduri, că suntem prea „cruzi“ pentru a determina cu adevărat alegerile pe care ni le-am dori.

Libertatea de mişcare ne-a lăsat într-o ţară cu câteva milioane de locuitori în minus, cu o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită, copii crescuţi de părinţi „prin telefon“ sau cu cele câteva sute de euro trimise lunar; cu depresii, chiar sinucideri şi multe căsnicii dezbinate.   

Greu de spus dacă acesta este „preţul corect“ al lucrurilor bune pe care le-am câştigat în toţi aceşti ani, dacă este o etapă prin care nu aveam cum să trecem altfel sau dacă ne-am lepădat, poate, cu o uşurinţă inexplicabilă, de toate lucrurile bune pe care le câştigaserăm anterior sau pe care le-am primit moştenire.

Biserica, nevoită să se adapteze din mers

La acest context dificil, marcat de schimbări extrem de adânci şi rapide, Biserica Ortodoxă, la fel ca şi alte componente ale societăţii, a fost nevoită să se adapteze pentru a face faţă noilor provocări. Iar noutatea acestor provocări a făcut ca multe lucruri sau direcţii de acţiune să fie învăţate din mers, adaptate, perfecţionate, prin colaborarea cu specialişti din diferite domenii. Paralel, s-au făcut eforturi pentru pregătirea unui personal propriu, care să poată oferi servicii corespunzătoare de intervenţie într-o cazuistică atât de diversă: de la prevenţia avorturilor, fenomen ce a cunoscut o creştere uriaşă în aceşti ani, la abandonul familial, excluziune sau marginalizare socială, acordarea de servicii medicale sau de consiliere persoanelor aflate în situaţii dificile.

„Acesta este golul“

Un exemplu în acest sens îl reprezintă munca desfăşurată, de mai bine de 8 ani, de preoţii şi specialiştii Centrului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi. Aparţinând de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, acest centru desfăşoară activităţi de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri.

Dacă despre problema alcoolului nu putem afirma că este un fenomen recent care afectează societatea românească, deşi statisticile arată că a sporit ca intensitate în ultimii ani, dependenţa de droguri, de pornografie, jocuri de noroc sau de internet, spre exemplu, sunt fenomene pentru care nu prea exista un antidot pregătit. De ce un astfel de centru la „umbra“ Bisericii?

„Pentru că orice adicţie, fie că vorbim de droguri sau comportamente adictive, nu este altceva decât rezultatul unei suferinţe sufleteşti, a unui gol interior, pe care persoana dependentă caută să-l umple. Aici nu este vorba doar de un tratament medicamentos sau de nişte proceduri standard care trebuie urmate pentru a scăpa de o boală. Vă dau un exemplu: în urmă cu ceva vreme, a venit la Centrul „Sfântul Nicolae“ un domn care ne-a mărturisit că a ajuns, practic, să trăiască o viaţă dublă. În societate era privit şi se manifesta ca un intelectual respectabil, un adevărat model de urmat, în timp ce acasă, pe fondul unui consum abuziv de alcool - pe care îl ascundea de ochii lumii - mărturisea că ajunsese să se comporte ca un tiran. În primele întâlniri pe care le-am avut în cadrul grupului de terapie, mă întreba obsesiv: Cine sunt eu? Spuneţi-mi, cine sunt eu cu adevărat? Acesta este golul, aceasta este pierderea echilibrului şi a reperelor pe care Dumnezeu ni le-a dăruit fiecăruia dintre noi“, explică preotul Andrei Atudori.

Este un preot tânăr, de 28 de ani, care a început să lucreze ca voluntar în acest centru încă din primul an de facultate, devenind apoi consilier pe probleme de adicţie. În prezent, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului de Incluziune Socială al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, care se ocupă de sprijinirea grupurilor sociale vulnerabile: persoane cu dizabilităţi, persoane foste dependente de droguri, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, persoane aflate în detenţie etc.

Minunea renaşterii unui om

Ajutorul pe care a învăţat să-l acorde semenilor cu probleme de dependenţă spune că l-a transformat ca om, arătându-i cele mai întunecate abisuri ale decăderii, dar şi minunea renaşterii unui om. „Vă mărturisesc că, după anii petrecuţi în această lume, mi-aş dori să fiu înconjurat de cât mai mulţi oameni care au trecut printr-o stare de dependenţă şi care au luptat, au rupt lanţurile şi au învăţat să trăiască într-o abstinenţă senină. Nu vă pot descrie în cuvinte cum este un om care L-a regăsit şi care L-a reprimit pe Dumnezeu în inima lui. Este un om renăscut, un om care învaţă din nou să vorbească, să relaţioneze cu cei din jur, să fie recunoscător şi să se bucure de fiecare clipă a vieţii. Întâlnirile şi experienţele acestea, de la disperarea celui care vine să îţi ceară să-l ajuţi, suferinţa lui, lupta, căderile şi ridicările, până la transformarea întunericului din trup şi suflet în lumină, toate acestea nu pot decât să te smerească. Sunt recunoscător că mi s-a dat prilejul să ajut şi să mă bucur, totodată, de lucrarea atât de minunată a lui Dumnezeu în viaţa noastră“, spune preotul Andrei Atudori.   

Un preot tânăr, absolvent de masterat şi doctorand al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, care a învăţat, pornind de la munca de voluntariat şi însuşindu-şi, ulterior şi o pregătire specializată, să ofere ajutor semenului aflat în suferinţă; unul dintre miile de braţe cu care Biserica luptă să refacă legăturile rupte cu rădăcinile acestui neam: credinţa în Dumnezeu şi în valorile creştine.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!