An omagial
O augmentare cu cinci articole a Crezului Niceean?

O augmentare cu cinci articole a Crezului Niceean?

Conf. Daniel Benga, 01 Februarie 2011

Conform vechii tradiţii a Răsăritului, cei 150 de Părinţi ai Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol din 381 au adăugat Simbolului celor 318 Părinţi de la Niceea din 325 cele privitoare la Duhul Sfânt. În Evul Mediu târziu apare şi împărţirea Simbolului în 12 articole, o tradiţie preluată probabil după Crezul Apostolic, despre care se credea că a fost dictat în 12 articole de cei 12 Apostoli.

Plecând de la această realitate, întâlnim până azi în manualele de teologie şi alte lucrări româneşti afirmaţia că primele şapte articole ale Simbolului Niceo-Constantinopolitan au fost formulate la Niceea în 325, iar ultimele cinci articole au fost adăugate acestora la Constantinopol în 381. Este evident că ultimele cinci articole au fost adăugate la Constantinopol, dar în acelaşi timp au fost operate mai multe modificări în primele şapte articole ale Crezului. Simpla comparaţie a celor două texte în limba greacă ne arată că lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. Între cele două crezuri există nenumărate diferenţe, sub formă de omisiuni şi adăugiri, prezente şi în primele şapte articole, iar ordinea multor cuvinte (prepoziţii, adjective, substantive, verbe) şi construcţia frazei sunt schimbate în varianta constantinopolitană din 381 faţă de cea niceeană din 325.

Omisiuni din primele şapte articole

În primul rând avem de a face cu patru eliminări ale unor formule prezente în Crezul Niceean: "adică din fiinţa Tatălui"; "Dumnezeu din Dumnezeu"; "cele din cer şi cele de pe pământ"; antemastima.

De ce au fost operate aceste modificări? "Dumnezeu din Dumnezeu" a fost eliminat din motive stilistice, deoarece după această formulă şi după "lumină din lumină", exista repetiţia mult mai clară din perspectivă antiariană "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat". "Cele din cer şi cele de pe pământ" a fost de fapt trecut din articolul dedicat Fiului, în primul articol al Crezului Constantinopolitan dedicat Tatălui. Este posibil ca această modificare să se fi făcut sub influenţa Crezului din Ierusalim comentat de Sfântul Chiril, care are primul articol identic cu cel Constantinopolitan. Formula "adică din fiinţa Tatălui" a fost una din expresiile-cheie ale doctrinei niceene alături de cuvântul "de o fiinţă". Ştim că una din principalele acuze aduse textului niceean în perioada de după 325 a fost aceea de sabelianism. Dacă părinţii de la Constantinopol au văzut în această eliminare o încercare de a estompa o posibilă interpretare modalistă prin renunţarea la expresia "adică din fiinţa Tatălui" poate fi azi doar presupus. Anatematisma conţinea imprecizia legată de conceptele ipostas şi fiinţă, iar ceea ce combătea direct, adică teologia lui Arie, nu mai era de actualitate, fiind o fază depăşită deja de Biserică prin mai multe decizii sinodale anterioare.

Adăugiri în primele şapte articole

Tot în primele şapte articole, Crezul Constantinopolitan conţine o serie de adăugiri, pe care le prezentăm mai jos în ordinea articolelor: "cerului şi al pământului"; "înaintea tuturor vecilor"; "din ceruri"; "de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria"; "şi S-a răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat"; "şi a fost îngropat"; "după Scripturi"; "şi şade de-a dreapta Tatălui"; "iarăşi cu slavă"; "a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit".

Există aşadar zece adăugiri şi modificări faţă de modul în care primele şapte articole arătau în Crezul de la Niceea. Dintre aceste formule, cele mai multe au fost utilizate pentru a da o descriere completă a tuturor etapelor iconomiei mântuirii realizate de Hristos, aşa cum sunt atestate în Sfânta Scriptură, menţionând pe lângă parcursul hristic elaborat la Niceea şi că S-a coborât din ceruri, S-a răstignit, a fost îngropat, şade de-a dreapta Tatălui şi va veni iarăşi cu slavă. Aici nu avem de-a face cu modificări de ordin doctrinar sau adăugiri ce vizau în acel moment vreo erezie. Introducerea lui Ponţiu Pilat în textul Crezului era menită să situeze precis în timp şi spaţiu actele întrupării, morţii şi învierii lui Iisus Hristos pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.

Adăugirile "cerului şi al pământului" şi "înaintea tuturor vecilor" stau în strânsă legătură cu Crezul Niceean. Formula "Făcătorul cerului şi al pământului" este de fapt o preluare a cuvintelor "cerului şi pământului" din articolul dedicat Fiului în Crezul Niceean. Este foarte posibil ca în această mutaţie să fi jucat un rol şi unele raţionamente antignostice. Crezul Niceean atribuia Tatălui doar crearea "celor văzute şi a celor nevăzute". Părintele Dumitru Stăniloae considera că "Simbolul Niceean lăsa prin aceasta ideea că Tatăl creează numai temeiurile creaţiei în general, pe când Fiul, ca un subordonat, în sens platonic-filonic, le organizează în cer şi pământ. Forma nouă le consideră pe toate create de Tatăl prin Fiul" ("Sinodul II Ecumenic şi Simbolul Niceo-Constantinopolitan", în: Ortodoxia, XXXIII, 1981, nr. 3, p. 368).

Această completare aduce aşadar un plus de concreteţe, arătând că prin "văzute" se înţelege chiar pământul, materia, care nu este rea, după cum susţinea dualismul gnostic-maniheic, ci creaţia unui Dumnezeu Bun.

Adaosul "înaintea tuturor vecilor" este dificil de interpretat. John Kelly susţine că este o atenuare a rigorii niceene, ce nu accepta introducerea vreunui concept de timp în legătură cu naşterea Fiului din Tatăl. Sinodul de la Niceea a evitat într-adevăr această expresie, deoarece i se părea "că introduce timpul în viaţa internă a lui Dumnezeu". Din perspectiva noastră, atunci când Crezul Constantinopolitan spune "Care din Tatăl S-a născut înaintea tuturor vecilor", susţine de fapt naşterea Fiului în veşnicia absolută a lui Dumnezeu. Credem că prin această formulă sinodalii au preluat într-o expunere pozitivă elementele teologiei ariene combătute în anatematisma de la Niceea. Ca urmare a acestei realităţi, putem susţine că în ciuda celor patru eliminări din Crezul Niceean, operate de sinodalii din 381, Crezul Constantinopolitan a preluat întru totul întreaga credinţă formulată de primul.

Formula "de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria" este, de asemenea, nouă faţă de Crezul Niceean. Multă vreme s-a considerat că această formulă a fost introdusă în scop antiapolinarist. Diogene de Cyzic afirma acest lucru la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon. Însă doar o interpretare forţată a acestei formule poate combate apolinarismul, care susţinea, pornind de la o viziune trihotomică asupra omului, că prin întrupare Iisus Hristos a luat doar trupul şi sufletul animal al omului, nu şi sufletul raţional, al cărui loc îl ţinea Logosul. Această formulă îi combate cu adevărat pe docheţi, care negau realitatea trupului lui Hristos, dar nu aduce precizările necesare pentru a respinge apolinarismul în forma enunţată mai sus. Doctrina apolinaristă este prezentată însă diferit de ereziologii vremii. După Sfântul Atanasie al Alexandriei şi Sfântul Epifanie al Salaminei, Apolinarie ar fi negat chiar realitatea întrupării, susţinând că trupul lui Hristos este de origine cerească. În acest caz formula combate acest tip de apolinarism.

Punctul "a cărui împărăţie nu va avea sfârşit" combate direct ereziile susţinute de Marcel de Ancyra şi Fotin de Sirmium, ucenicul lui Marcel. Aceşti ierarhi susţineau că după judecata finală unirea ipostatică dintre Logos şi umanitatea Sa va fi dizolvată, iar Cuvântul va fi din nou imanent doar Tatălui, iar prin aceasta întregul mister al întrupării şi al mântuirii era pus sub semnul întrebării. Formula prezentă în Crez este preluată din mesajul Arhanghelului Gavriil către Fecioara Maria din Luca 1, 33: "Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit". Această expresie apare deja în Crezul comentat de Sfântul Chiril al Ierusalimului la mijlocul secolului al IV-lea şi este foarte probabil să fi fost preluată de acolo.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!