Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica O biserică ridicată de Ştefan cel Mare în Ţara Românească

O biserică ridicată de Ştefan cel Mare în Ţara Românească

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 08 Aprilie 2011

Până în anul 1898, în oraşul Râmnicu Sărat mai exista o bisericuţă, cu hramul "Cuvioasei Parascheva", a cărei pisanie din 1704 dădea mărturie că fusese zidită de marele Ştefan, voievodul Moldovei. Alte informaţii nu există despre această biserică. În schimb, ştim că la Râmnic, în 8 iulie 1481, Ştefan cel Mare a obţinut o victorie asupra oştilor lui Basarab Ţepeluş, după cum ne arată pisania bisericii din Bădeuţi şi letopiseţul lui Grigore Ureche. Basarab fusese domnitorul aşezat de Ştefan cel Mare în locul lui Radu cel Frumos, pe care îl învinsese în 1473. Prin urmare, se poate susţine că biserica din oraşul muntean a fost zidită de voievodul moldav între 1473 şi 1481 sau după 1496, când între cele două ţări s-a statornicit o pace. Arhitectura bisericii ştefaniene o respecta pe cea moldovenească, simplă, în formă de navă, cu absidă în dreptul altarului, dar care a suportat o serie de modificări la refacerea de la începutul secolului al XVIII-lea, după cum se poate vedea în fotografia de epocă. Biserica lui Ştefan din Râmnic a fost demolată pe motiv că nu mai putea fi consolidată sau restaurată. Pe locul acesteia a fost ridicată o altă biserică-catedrală, care în timpul regimului comunist a fost flancată de mai multe blocuri.