Memoria Bisericii
O călătorie nedorită: Patriarhul Nicodim Munteanu la Moscova

O călătorie nedorită: Patriarhul Nicodim Munteanu la Moscova

Adrian Nicolae Petcu, 20 Decembrie 2009

După al Doilea Război Mondial, la cererea puterii sovietice, autorităţile române au făcut presiuni intense la adresa patriarhului Nicodim de relansare a relaţiilor bisericeşti româno-ruse după întreruperea survenită de măsurile antireligioase luate de puterea bolşevică după 1918. Noul context geopolitic european şi oriental îl convinsese pe Stalin să-i dea o atribuţie specială Bisericii Ortodoxe Ruseşti, care se evidenţiase în mobilizarea maselor în marele război de apărare a patriei. Stalin înţelegea că pentru aplicarea planului său panslavist avea nevoie de influenţa bisericească în lumea ortodoxă.

Biserica Rusă trebuia să se regăsească pe scena Ortodoxiei, pentru care a iniţiat un amplu proiect diplomatic eclesiastic la nivelul patriarhiilor apostolice orientale, dar şi la autocefaliile naţionale. Iar cea mai importantă autocefalie ortodoxă era Biserica Ortodoxă Română. Existau totuşi o serie de impedimente în relaţia cu partenerul român, determinate de situaţia canonică a românilor din Basarabia interbelică, restituirea bunurilor bisericeşti luate de autorităţile române din acest spaţiu, dar şi din cel fost transnistrean (dintre Nistru şi Bug) şi mai ales repatrierea slujitorilor basarabeni şi bucovineni.

Toate aceste doleanţe le exprima patriarhul moscovit Alexei într-o scrisoare trimisă patriarhului Nicodim în mai 1945, adusă chiar de şeful unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Ruse, în persoana episcopului Ieronim al Chişinăului. Astfel, autorităţile sovietice, care erau fără nici o îndoială în spatele diplomaţiei promovată de prelaţii ruşi, avansau o politică maximală, cerând cât mai mult, în ideea că sunt cele care domină situaţia în timpul negocierile, la care era delegat să participe chiar episcopul înscăunat la Chişinău de sovieticii care reveniseră în Basarabia. Evident că prezenţa lui Ieronim putea fi şi un mijloc de intimidare la adresa reprezentanţilor ortodocşi români, mai ales că se ceruse Patriarhiei Române întoarcerea la calendarul vechi şi recunoaşterea Mitropoliei Rutene de Cernăuţi.

Fără nici o urmă de intimidare, patriarhul Nicodim îi răspundea omologului rus în cei mai diplomatici termeni bizantini, refuzându-i punct cu punct cererile venite de la Moscova. Iar pentru a-şi acoperi refuzul, mai ales în problema calendarului patriarhul Nicodim, a consultat Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, acolo unde se decisese asupra acestei probleme în anul 1923. A fost probabil gestul îndrăzneţ, dar de netăgăduit al patriarhului Nicodim, faţă de care ruşii au trebuit să accepte. Aceasta a fost prima încercare în problema relaţiilor cu Biserica Rusiei.

Evident că propaganda comunistă îşi îndeplinea rolul de alcătuire a unei imagini cât mai fructuoase a relaţiilor dintre cele două părţi bisericeşti. Iar de acest lucru se ocupa personal fie ambasadorul sovietic Kavtaradze de la Bucureşti, care îl vizita permanent pe patriarhul Nicodim pentru a se îndupleca într-o relaţie mai apropiată, dar şi prim-ministrul Petru Groza, care avea sarcina de a închega relaţiile bisericeşti româno-ruse, în „virtutea tradiţiei“.

Patriarhul Nicodim a refuzat să accepte programul sovieticilor

Un moment semnificativ din istoria acestor relaţii a reprezentat-o vizita patriarhului Nicodim la Moscova, din noiembrie 1946. Gestul era preconizat pentru sărbătoarea Sf. Paşti, după ce în aprilie Nicodim primise invitaţia din partea patriarhului moscovit. Patriarhul român considera că vizita, mai ales în această perioadă, este inoportună, motivând că poate fi interpretat ca un gest de subordonare faţă de Moscova, care prin faptele sale pretindea un primat în Ortodoxie. Apoi, i s-a refuzat să-şi aleagă persoanele care să facă parte din delegaţie, factorul politic dorind să se impună până în cele mai mici detalii pentru realizarea acestei vizite. Ca un protest, patriarhul Nicodim a părăsit Capitala, retrăgându-se pentru o perioadă nedeterminată la Mănăstirea Neamţ. La insistenţele lui Groza, în timpul vizitelor pe care le făcea la Neamţ, patriarhul a convenit să meargă la Moscova în noiembrie, însă prim-ministrul susţinea ca vizita să se facă în septembrie 1946. Patriarhul dorea să câştige timp şi să aştepte rezultatul alegerilor programate în luna noiembrie, pentru a scăpa de această impunere a factorului politic.

Prin diverse artificii politice, precum şantajul cu pensionarea, în situaţia în care decretul era deja semnat, patriarhul a acceptat în cele din urmă ca în perioada 23 octombrie-6 noiembrie 1946 să meargă la Moscova. Din delegaţie făceau parte episcopii Nicolae Popovici al Oradiei, ca „reprezentant al Ardealului eliberat“, Justinian Marina, ca „exponent al Bisericii de la graniţa de răsărit“, preotul Ion Vască, preşedintele „Uniunii Preoţilor Democraţi“, ca exponent al clerului ortodox „democratic“, medicul patriarhului şi un translator. La Moscova nu puţine au fost situaţiile în care patriarhul Nicodim nu a acceptat să participe la anumite momente prevăzute în programul vizitei. A fost nevoie ca reprezentantul preoţimii democrate, Ion Vască, să intervină şi să-l determine pe patriarh prin diferite tertipuri să accepte respectarea programului. Nicodim a acceptat să participe la Tedeumul săvârşit la Catedrala din Moscova, după sosire, iar în continuare l-a delegat pe episcopul Nicolae Popovici, cum a fost la sfeştania făcută în clădirea Ambasadei Române de la Moscova. Preotul Vască l-a ameninţat chiar pe patriarh că îl va lăsa la Moscova dacă nu va accepta să slujească cu Alexei şi să viziteze câteva biserici moscovite, conform programului. Mai mult decât atât, discuţiile purtate între cele două părţi nu au atins obiectivele urmărite, acestea desfăşurându-se la modul superficial.

Vizita la Moscova, exploatată electoral de comunişti

La 1 noiembrie 1946, delegaţia bisericească românească părăsea Moscova. În capitala sovietică, delegaţia română fusese doar câteva zile, în care patriarhul Nicodim se manifestase refractar la o apropiere de reprezentanţii Bisericii Ruse.

Avea să se întoarcă câteva zile mai târziu, la Bucureşti, după un popas la Kiev. Potrivit documentelor de arhivă, obiectivele avute în vedere, cel puţin de partea română, nu fuseseră atinse. Însă, gestul vizitării patriarhului moscovit avea să fie exploatat electoral foarte mult de Partidul comunist. Se apropiau alegerile de la 19 noiembrie 1946, iar partidul etalon al prietenului de la răsărit trebuia să contrazică „prejudecăţile“ care existau la adresa lui. Însuşi Gheorghiu-Dej arăta în mitingurile electorale că partidul pe care îl conducea avea o poziţie favorabilă, chiar de sprijin faţă de Biserică, după modelul sovietic adoptat de „generalissimul“ Stalin în timpul marelui război de apărare a ţării.

Vizita patriarhului Nicodim la Moscova din 1946 reprezenta un al doilea pas făcut în direcţia relaţiilor bisericeşti româno-ruse. Urma perioada patriarhatului lui Justinian Marina, care se va confrunta tot mai mult cu tendinţele dominante ale Bisericii Ruse în planul Ortodoxiei şi pe care va încerca să le diminueze pentru ca efectele să fie cât mai puţin resimţite de Biserica Ortodoxă Română.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!