O comoară redată spiritualităţii româneşti

La scurt timp după reactivare, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ a intrat, pentru a doua oară în istoria sa, într-un amplu proces de reabilitare şi restaurare, ce avea să îndepărteze urmele nepăsării şi ale trecerii anilor, punând din nou în valoare inconfundabila amprentă arhitectonică a ctitoriei lui Vasile Lupu. 

 

„De la ultimul proces de reabilitare, desfăşurat la finele secolului al XIX-lea, biserica a avut multe de suferit, astfel că, la începutul anilor '90, în urma expertizelor efectuate, s-a constatat că pereţii prezentau fisuri serioase, iar turlele bisericii riscau efectiv să se dărâme. Această stare de degradare a fost accentuată şi de infiltraţiile de apă, care afectau stabilitatea edificiului, astfel că procesul de reabilitare a început cu ample lucrări de drenaj al pânzei freatice din zonă. S-a trecut apoi la armarea pereţilor în întregime, urmărindu-se a se păstra neatinsă faţada exterioară şi, pe cât posibil, pictura interioară, unde s-au făcut găuri de dimensiuni foarte mici şi s-a injectat beton. Au fost lucrări laborioase, de o mare complexitate, încheiate prin curăţirea sculpturii exterioare a pereţilor şi hidrofugarea broderiei de piatră, procedură menită să o protejeze de intemperii. În momentul de faţă au fost începute lucrările la pictura interioară şi sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să putem proteja în cele mai bune condiţii această pictură şi cu ajutorul unei instalaţii de climatizare. Legat de pictura bisericii, trebuie să precizez faptul că o serie de lucrări foarte preţioase din vechea frescă sunt păstrate în muzeul aflat în incinta Sălii Gotice, iar o altă parte se află în plin proces de restaurare. În felul acesta, în clipa în care monumentul va fi în integritatea lui restaurat, va fi o bucurie pentru toţi credincioşii şi pelerinii, precum şi pentru toţi ctitorii şi binefăcătorii săi să putem reda în cele mai bune condiţii, nu doar Iaşiului, ci culturii şi spiritualităţii româneşti, acest sfânt lăcaş, în care frumuseţea artistică se împlineşte zi de zi cu bucuria netrecătoare a rugăciunii“, a spus arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Trei Ierarhi“ şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

 

Considerată drept cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului moldovean Vasile Lupu şi supranumită, datorită frumuseţii arhitectonice, „o simfonie a artelor în rugăciune“, biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ a fost mult admirată şi lăudată de cronicarii vremii. În 1652, călătorul Paul de Alep nota că a întâlnit aici „o artă care uimeşte mintea vizitatorului“ şi că „nu se află loc nici cât ai pune un deget care să nu aibă sculptură“, în timp ce un alt călător vestit al vremii, turcul Evlia Celebi, spunea, şapte ani mai târziu, că „nu-i chip s-o descrii cu limba sau pana...“.

Ridicată de voievodul Vasile Lupu între anii 1637 şi 1639, biserica mănăstirii a fost închinată, aşa cum arată pisania în limba slavonă care se mai păstrează şi astăzi, „Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur“ şi sfinţită de vrednicul de pomenire mitropolit Varlaam al Moldovei la data de 6 mai 1639. Doi ani mai târziu, pe 13 iunie 1641, aici au fost aşezate moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, aflate în prezent în Catedrala mitropolitană din Iaşi (în nişa ce a adăpostit odinioară sfintele moaşte se află acum racla cu moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, primite în dar de voievodul Vasile Lupu la 1650). 

 

În 1642, Mănăstirea „Trei Ierarhi“ găzduia Sinodul care a adoptat celebra Mărturisire de credinţă ortodoxă a mitropolitului Petru Movilă, iar în 1645, în biserica mănăstirii era uns patriarhul Paisie al Ierusalimului.

 

În acelaşi timp, colegiul lui Vasile Lupu, temelia viitoarei Academii Vasiliene, şi tiparniţa instalată aici (1840 - prima tiparniţă din Moldova), în care se imprimă „Cazania românească“ a mitropolitului Varlaam, masivul său tratat despre cele Şapte Taine ale Bisericii, Răspunsul la Catehismul calvinesc, precum şi Pravila lui Vasile Lupu, prima antologie de legi a Moldovei, sunt dimensiuni care adaugă „Trei Ierarhilor“, pe lângă numele de „Mănăstire a Patriarhilor“, pe acela de „Mănăstire a dascălilor“, consacrându-i un rol esenţial în păstrarea şi promovarea credinţei, învăţăturii şi spiritualităţii româneşti.

 

De altfel, de acest sfânt lăcaş şi-au legat numele, alături de mulţi alţi mari oameni de cultură, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Titu Maiorescu sau B. P. Hasdeu, iar un lucru mai puţin cunoscut este faptul că aici, la „Trei Ierarhi“, s-au deschis pentru prima oară lucrările cenaclului „Junimea“.

 

De menţionat că, odată cu zidirea bisericii, a fost construită şi trapeza mănăstirii, cunoscută astăzi sub numele de „Sala Gotică“. În această sală a fost ospătat ţarul Rusiei, Petru cel Mare, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la Iaşi în anul 1711, şi tot de aici a fost dat, în anul 1821, prin vocea lui Alexandru Ipsilanti, semnalul de eliberare a Greciei de sub jugul otoman.

Jefuit şi ars, de-a lungul secolelor, de năvălitori, zguduit de mari cutremure (1711, 1781, 1795, 1802), sfântul lăcaş lăudat odinioară pentru frumuseţea de nedescris va aştepta ridicarea din umilinţă până după Războiul de Independenţă (1877). Ample lucrări de restaurare se vor efectua între anii 1882 şi 1898, resfinţirea bisericii având loc în 1904, sub domnia regelui Carol I. 

 

După ce, în timpul regimului comunist, mănăstirea a funcţionat ca muzeu, în anul 1990 a fost redată cultului, iar din 1994 a fost reactivată ca mănăstire pentru călugări, cu viaţă de obşte şi slujbe zilnice.