Oltenia
O flacără a Ortodoxiei în Cetatea Craiovei

O flacără a Ortodoxiei în Cetatea Craiovei

Biserica cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Buna Vestire” - Obedeanu din Craiova a împlinit anul acesta 270 de ani de la punerea pietrei de temelie. Prin exemplul ei, frumoasa şi nobila ctitorie a marelui paharnic Constantin Obedeanu şi a soţiei sale, jupâneasa Stanca, aduce în evul nostru dovada vie că iubirea de Hristos străpunge veacurile, trezeşte conştiinţele adormite şi spală nevrednicia păcatului.

Cu mai bine de două secole şi jumătate în urmă, la poarta de apus a Băniei, pe calea Brestei, un gând sta să iasă dintr-o inimă încercată. Greu apăsat de boală, marele paharnic Constantin Obedeanu îşi plecă genunchii înaintea icoanei „Buna Vestire” din mica bisericuţă de lemn, zidită pe moşiile sale. Cerea sănătate boierul şi promitea Maicii Domnului că, dacă-l va scăpa de această suferinţă şi-l va face sănătos, îi va zidi aici biserică frumoasă spre mărturisire şi închinare în vecii vecilor. Şi minunea s-a întâmplat! După câteva zile, boala a dispărut ca „luată cu mâna”. În mintea şi sufletul lui Constantin Obedeanu s-a aprins şi mai tare dorinţa de a-i aduce mulţumire Preasfintei Născătoare. N-a stat pe gânduri şi s-a apucat de lucru. La 1748, în ziua de 25 martie, chiar de praznicul Bunei Vestiri, boierul a aşezat prima piatră la temelia ctitoriei sale. Pe lângă vechiul hram, praznicul Bunei Vestiri, sfântul locaş a primit ca ocrotitori şi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, după numele ctitorului. De atunci şi până astăzi sunt nu mai puţin de 270 de ani, vârstă memorabilă pentru singura biserică din Cetatea Băniei care se păstrează în forma originală.

Cu rugăciune la Maica Domnului şi la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, încercăm şi noi astăzi să mergem pe firul istoric şi să scoatem la lumină valoarea inestimabilă, moştenire a acestor veacuri de tradiţie, credinţă şi spiritualitate ortodoxă.

Despre istoria Bisericii Obedeanu din Craiova găsim puţine descrieri în literatura de specialitate. Cea mai reprezentativă lucrare îi aparţine preotului Marin Popa-Nemoiu, slujitor aici în perioada interbelică. Însemnarea părintelui, de dimensiunile unui studiu mai amplu, urmăreşte reconstitutiv problematica averii şi moştenirii pierdute a sfântului locaş. Cucernicul şi eruditul slujitor craiovean face aşadar un adevărat „Memoriu asupra situaţiei istorice şi juridice a Bisericii Obedeanu”. Astăzi poate mai necesară ca niciodată, lucrarea pr. Marin Nemoiu aduce în prim plan nu neapărat dorinţa stringentă a redobândirii unei averi materiale, ci mai cu seamă revendicarea unei moşteniri aproape inegalabile, pe care boierul Constantin Obedeanu a încredinţat-o cu toată dragostea ctitoriei sale.

Prima şi cea mai importantă dintre daniile făcute sfântului locaş a avut valoare de legământ. S-a dorit în acest fel ridicarea unui ansamblu religios-educativ-sanitar şi aşezarea lui în folosinţa exclusivă a urbei. Aşa se face că, după ce a ridicat biserica, Constantin Obedeanu a gândit să împlinească un proiect şi mai îndrăzneţ. Înainte, educaţia copiilor şi tinerilor se făcea în tinda bisericii. Pentru prima dată în Ţara Românească, acest mare vizionar din Cetatea Băniei socoteşte cu înţelepciune înfiinţarea de corpuri separate, tot pe lângă biserică, care să susţină un învăţământ calificat. Pe locul vechilor dependinţe de pe moşia Obedenilor s-au ridicat „două şcoli primare de băieţi şi de fete. Tot pe locul vechilor clădiri s-a construit un local de Societatea Ospătăria Şcolară pe la anul 1900” (Nemoiu, p. 4). Despre acest ultim spaţiu amintit, pr. Marin Popa-Nemoiu spune că ar fi fost ridicat pe locul caselor preoţeşti. La scurt timp, imobilul şi terenul aferent au trecut în proprietatea Societăţii Ospătăria Şcolară printr-un act de donaţie semnat de primarul Nicolae Romanescu. Edilul „a donat ceea ce nu era al primăriei, fiind pământul Bisericii. Preşedinta Societăţii era doamna Lucia Romanescu, soţia primarului” (Nemoiu, p. 4, nota 4).

Este consemnat de asemenea faptul că, tot în dependinţele care înconjurau sfânta biserică, boierul a înfiinţat, alături de şcoală, un spital pentru săraci. Din punct de vedere istoric, unitatea sanitară se numără ca fiind a doua de acest fel din Moldova şi Ţara Românească, după Spitalul Colţea.

„Stăpânitorii ţării acesteia să nu strice acest Aşezământ”

Legătura fiinţială dintre biserică, şcoală şi spital a fost pecetluită de marele ctitor în testamentul său, unde îşi exprimă nemijlocit dorinţa ca Ansamblul Obedeanu să fie păstrat laolaltă. „Cu plecăciune mă rog prea­înălţaţilor domni, care se vor întâmpla stăpânitori ţării acesteia, să nu strice acest Aşezământ, ci mai vârtos să-l întărească, ca şi milostivul Dumnezeu să-i întărească întru domnie îndelungată şi nebântuită” (24 martie 1753). Alături de şcoală, testamentul aminteşte de asemenea despre o bogată avere mişcătoare (animale, obiecte bisericeşti), precum şi 8 moşii, echivalent a 42.000 hectare de pământ (teren arabil şi păduri). Hotărârea testamentară a boierului este certificată şi întărită de hrisovul lui Constantin Racoviţă Voievod (3 octombrie 1753), „prin care se acorda bisericii şi oarecare privilegii” (Nemoiu, p. 5).

„Numit şi cinstit foarte a fost numele dumnealui”

Văzându-şi desăvârşită ctitoria, vel paharnic Constantin Obedeanu a adormit în Domnul la 21 aprilie 1755, fiind înmormântat în naosul bisericii, în faţa Sfântului Altar. Cuvinte scrise pe lespede reflectă monumentala sa personalitate şi dragoste creştinească desăvârşită prin care s-a împodobit în decursul vieţii, alături de distinsa sa doamnă. „Sub această piatră odihnesc oasele Dum(nealui) întru Hristos răposatul Constantin Obedeanu bov vel paharnic, care s-a ostenit împreună cu soţia, dum(neaei) Jupâneasa Stanca Ob(edeanca) de au făcut şi de au rădicat din temelie acest sfânt locaş cu spital de săraci şi au făcut şi alte multe şi vrednice lucruri, palatul şi alte zidiri din temelie. Numit şi cinstit foarte a fost numele dumnealui şi a răposat la Vinerea Patimilor lui Aprilie 21, la 7 ceasuri din noapte, leat 7263 (1755)”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!