Theologica
O invitație la descoperirea firii umane transfigurate

O invitație la descoperirea firii umane transfigurate

Duminica a doua după Paști este numită Duminica Tomii. După unii exegeți, numele Toma este forma ebraică a lui Teom, sau Tauma, iar numele Didim, cum a fost consemnat istoric, înseamnă în latinește „geamăn”. În mod simbolic, acest nume poate defini și caracterul său, împărțit în două: când credincios avântat, când îndoielnic.

Toma apare prima dată în paginile Sfintei Scripturi a Noului Testament alături de ceilalți ucenici, când pleacă Domnul în Betania să-l învieze pe Lazăr. Cu acest prilej are loc și a doua menționare: Mântuitorul este prevenit că fariseii și cărturarii vor să-L omoare, iar Toma le spune celorlaţi Apostoli: „Să mergem și noi să murim cu El” (Ioan 11, 16). Cea de-a treia mențiune are loc la Cina cea de Taină, când Hristos le vestește ucenicilor că merge la Tatăl să le pregătească loc. Atunci Toma întreabă: „Doamne, nu știm unde Te duci și cum putem să știm calea?”, iar Mântuitorul îi răspunde: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14, 15-16). Apoi, la prima arătare a Domnului după Înviere Apostolilor Săi, aflăm de la Sfântul Evanghelist Ioan că `Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus” (Ioan 20, 24).

Absența lui Toma

Întrebarea legitimă care se ridică este: unde era Toma? Un răspuns pertinent îl oferă Sinaxarul Bisericii Iacobite Siriene din Malabar - India, care arată că din Vinerea Sfintelor Pătimiri Apostolii nu mai știau nimic despre ce se întâmplase cu Domnul nostru Iisus Hristos, rămânând ascunşi de frica iudeilor. În noaptea de sâmbătă spre duminică, Toma a ieşit de unde erau ascunşi Apostolii şi a mers la mormântul unde era îngropat Trupul Domnului Iisus Hristos, dar văzând paza legionarilor romani nu s-a apropiat, mergând mai departe să caute mâncare pe care să o ducă fraţilor săi întru apostolie. Când s-a întors a aflat de la ceilalţi Apostoli că Domnul a înviat şi ei L-au văzut. Aici revenim la relatarea evanghelică a Sfântului Apostol Ioan: „Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20, 25) Conform Sinaxarului Bisericii Iacobite Siriene din Malabar - India, Toma a crezut din primul moment, iar dialogul dintre el și ceilalți Apostoli nu denotă o îndoială asupra Învierii, ci asupra posibilității arătării Domnului cu Trupul pământesc. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Toma nu se îndoiește de faptul că Hristos a înviat, ci de faptul că El Se mai poate afla după Învierea Sa într-un Trup vizibil.

Dovada Învierii cu Trupul a Domnului o constată Toma la opt zile după Înviere. Iată ce spune Sfântul Evanghelistul Ioan despre acest moment: „Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios”. (Ioan 20, 26-27)

Natura umană nu este desființată prin înviere

Judecând după faptul că Domnul i se adresează la imperativ („adu și vezi”, „adu și pune”), se pare că Toma nu mai voia să-L pipăie pe Hristos, fapt pentru care Acesta îl îndeamnă s-o facă, fiindcă voia ca acesta să se convingă de Învierea Sa și pe această cale „palpabilă”.

Cuvintele Mântuitorului: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 24, 27), sunt o invitație în a descoperi că natura umană nu este desființată prin Înviere. Natura umană pe care Hristos a asumat-o nu s-a pierdut în dumnezeire, ci a fost transfigurată. Așadar, arătarea către Toma a pus în lumină existența celor două firi în Hristos. Nu întâmplător, în Duminica Învierii se cântă „Nepărăsind sânurile părintești, Te-ai arătat pe pământ purtător de Trup”.

Domnul Iisus Hristos acceptă să fie pipăit de Toma; îi tolerează acest impuls tocmai pentru a-i arăta realitatea Învierii Lui cu Trupul, încredinţându-l, pe el şi pe cei care se vor mai îndoi de realitatea Învierii Sale. Atingând cu mâna sa coasta rănită, Toma atinge moartea lui Hristos, repetă certificarea acesteia de către sutaş și, punându-și degetul în semnul cuielor, se atinge de Înviere, adică de stigmatele cu care a Înviat Domnul.

Toma a atins Trupul Mântuitorului, după cum ne spun cântările din săptămâna a doua după Paşti, și, cutremurat, a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, iar Iisus i-a spus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”. (Ioan 20, 28-29)
În aceste cuvinte ale Domnului descoperim lauda și pentru viitor smerenia acelora care, în decursul veacurilor, vor crede în El, pe baza propovăduirii Evangheliei de către Apostoli și urmaşii lor la toate neamurile.

Evanghelia care se citeşte în Duminica a doua după Paşti ne aduce o dovadă minunată a Învierii lui Hristos, o dovadă întărită prin credința Apostolului Toma și, împreună cu credința lui, credința mulțimii creștinilor de la începutul istoriei mântuirii până în zilele noastre.
Prin arătarea la opt zile după Înviere, Domnul a vrut să confirme marele eveniment al Învierii Sale, ferindu-l de orice atac și de orice formă de contestare, astfel încât să dăinuiască drept o certitudine și realitate pentru cei care însetează după adevăr. De aceea, i-a adunat laolaltă pe toți – pe cei necredincioși și pe cei cir­cumspecți, pe cei bănuitori și pe cei înfricoșați – astfel încât fiecare să-și exprime fățiș nedumerirea și, eventual, obiecția prin atitudinea circumspectă a Apostolului Toma.

A 10-a Fericire

Această arătare a Domnului după Înviere este un răspuns mai ales pentru omul raționalist al timpurilor noastre, care consideră că tot ce depășește legile fizicii este sminteală; tot ce nu poate fi explicat cu legile rațiunii este echivalent cu nebunia. Cel mai de necuprins cu mintea eveniment și inexplicabil fapt istoric din câte s-au petrecut pe acest pământ este, fără îndoială, Învierea lui Hristos, pe care nu o putem înţelege decât prin universul infinit al credinţei.

Domnul Iisus Hristos nu l-a învinuit pe Toma, ci, luând în calcul faptul că i-a fost greu să creadă, că mintea lui era una critică, la fel ca a multora de astăzi, i-a oferit posibilitatea să se convingă de Învierea Lui. De aceea Hristos ne spune : „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”

Cine sunt aceștia care n-au văzut și au crezut? Sunt oamenii, creștinii, care au trăit și trăiesc până în prezent, acceptând și crezând în Învierea lui Hristos fără să-L fi văzut. Pe aceștia îi numește Domnul fericiți, pentru că au înţeles că mărturisind credinţa în Învierea Lui, mărturisim credinţa în învierea lor. De aceea şi astăzi mărturisim plini de credinţă că Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!