Documentar
O jertfă pentru înfăptuirea idealului național

O jertfă pentru înfăptuirea idealului național

Augustin Păunoiu, 28 Mai 2017

S-au împlinit 100 de ani de la jertfele românilor pentru câștigarea Ardealului. 1916-1917 au fost ani grei pentru țara ­noastră. Mobilizarea a 1.250.000 de ostași chemați sub drapel pentru realizarea României Mari a însemnat un efort uriaș, 15% din populație, adică toți bărbații apți între 18 și 45 de ani. Între cei care au plătit cu prețul sângelui lor împlinirea marelui ideal românesc se află și învățătorul Ion Trașcă din Albulești, Mehedinți. Pilda de românism a acestui dascăl căzut în luptele date spre sfârșitul lunii noiembrie 1916 la Ciorani, Prahova, reprezintă lecția continuă predată de acest brav erou, de data aceasta nu în sala de clasă, ci pe câmpul de bătălie.

Mobilizarea pentru front s-a făcut într-un entuziasm înălțător. Printre miile de învățători care au răspuns la chemarea țării s-a numărat și Ion Trașcă, cadru didactic din Albulești. Înaintarea învă­țătorilor în corpul ofițerilor de rezervă pleca de la considerentul că luminătorii satelor ar fi cei mai potriviți, mai apți pentru a fi conducătorii sătenilor în luptă. Aveau o cultură și cunoștințe tehnice pentru a primi instrucția militară în câteva luni. Învățătorul, unicul fiu al familiei Trașcă, s-a născut la 20 mai 1893. A făcut școala la Strehaia, iar educația aleasă, primită în anii copilăriei de la mama sa, Elisabeta, și cunoștințele temeinice acumulate în ciclul primar i-au călăuzit pașii spre o școală de elită, Școala Normală de Învățători din Craiova. Aici, elevul Trașcă și-a însușit arta pedagogică de la profesorul Ștefan Velovan, cel mai mare pedagog al timpului său.

Dar a venit războiul și proaspătul învățător Trașcă, înrolat în eroica armată de la Jiu, mai exact în batalionul I din Regimentul 26 infanterie „Rovine” Craiova, cu gradul de sublocotenent, a primit ordin să ocupe Valea Jiului de Vest, cu centrele Vulcan și Lupeni.

Chiar și pe front fiind, Ion Trașcă se interesează de soarta școlii și a elevilor săi. Dragostea de familie și țară este ideea care domină conținutul primelor cărți poștale adresate soției sale, Aristița. În primele săptămâni de confruntare, tânărul ofițer expediază scrisori în care mulțumește lui Dumnezeu pentru sănătate și îndeamnă la încredere în izbânda românească. „Să nu fii tristă, iubită nevastă, căci cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând, vom cuceri drepturile noastre. Dumnezeu ne-a ajutat ca până în prezent, deși într-un timp scurt, să fim victorioși. Să fii liniștită, căci eu sunt complet sănătos, gândindu-mă continuu a-mi face datoria pentru binele patriei.”

„Trupa care nu înaintează să moară pe loc”

Dar situația pe frontul de la Dunăre se înrăutățește brusc. Întârzierea și neexecutarea ordinelor de către cele două divizii de infanterie rusești fac ca armata română din Dobrogea să fie înfrântă la Turtucaia și să cedeze Silistra și Bazargicul. Înaintarea trupelor germane, bulgare și austro-ungare în Dobrogea a impus oprirea ofensivei în Transilvania și aducerea de aici a unor trupe în ajutor. Slăbită considerabil astfel, Armata I-a care ocupase Făgărașul a pierdut Petroșaniul după 10 zile de luptă.

Iată ce scria sublocotenentul Trașcă soției sale în ziua când se împlineau doi ani de la căsătoria lor (21 sept. 1914), apărând frontiera muntoasă de la Jiu: „Eu dragă, pe aici pe unde mă aflu, departe-departe, nu trăiesc în casă caldă, nu trăiesc nici măcar într-o casă neîncălzită. Trăiesc sub cerul liber, în cort, în mijlocul brazilor, în frig și zăpadă cum e aci la voi pe la Crăciun. Așa cum trăiesc, în bubuituri de tun, vezi că am timpul să mă gândesc acasă, pe lângă că-mi fac și datoria față de țară (...) Caută de-mi ascultă sfaturile ce-ți dam și-ți dau și acum când sunt cu viața în primejdie, ascultă și te asigur că va fi bine. Scrie-mi dragă, gândindu-te că numai așa mai putem vorbi, și nu se știe dacă și în scris vom putea vorbi mult. Primejdia e mare.”

Într-adevăr, luptele erau crâncene. Dă mărturie despre aceasta și ordinul generalului Ioan Dragalina, comandantul Armatei I-a Române: „Cer imperios la toți, de la general la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a demnității și a cinstei numelui de român. Cer de la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează să moară pe loc”.

Acele zile de încleștare maximă, când fiecare putea face cunoștință cu moartea în orice clipă, s-au răsfrânt și asupra gândirii luptătorului Ion Trașcă. Acum își va scrie el testamentul și îl va înmâna tatălui său care la jumătatea lui octombrie 1916 venise la Bumbești să-l vadă. Învățătorul își presimțea moartea care avea să se întâmple peste doar o lună, pe 28 noiembrie, dar nu în Oltenia, ci pe frontul din sudul țării, în Prahova, la Ciorani.
Sursă: Ardeal sau Spe­ranța, prof. Costel Safta și Speranța Brezuleanu Trașcă, Școala Agatonia, 2014

Testamentul unui erou

„E greu a suferi, dar alt chip nu-i. E puțină speranță că ne mai vedem, de aceea îmi înșir aici, în scris, doleanțele mele sau mai bine zis Testamentul meu:

Îndură orice greutate și nu dispera, gândește-te la sufe­rințele lui Hristos. Oriunde vei avea a trăi, trăiește cinstit, ferindu-te de destrăbălarea omenească. Puțini sunt cei cinstiți, fii de poți dintre aceștia. Păstrează-ți, cum te învățam, corpul curat, nu uita însă și sufletul. Citește, ai ambiția de a învăța și roagă-te lui Dumnezeu. Casa ți-o vei ține în perfectă curățenie, iar masa să ți-o pregătești întotdeauna cu îngrijire și curat. Îmi aduci vestea că avem moștenitor. Îl recunosc al meu dacă nașterea va avea loc cel mai târziu până la sfârșitul lunii mai 1917. În cazul că până atunci vom avea moștenitor îți zic: să-ți fie cea mai mare bucurie, și văzându-l pe el să te gândești că mă vezi pe mine. Să-l ai deci tovarăș de mângâiere, de alinare a suferinței soțului pierdut. Vei trăi, tu și moștenitorul, cu drepturile ce ți se vor cuveni de la mine ca ofițer, cu puțina avere ce ai tu (pământ și bani) și cu ceea ce legal ți se cuvine din puținul pământ al tatii. (...) Te-am iubit și gândul la tine îmi va fi până în cea din urmă clipă a vieții.

Aflând despre moartea mea, interesează-te la regiment în scris și apoi, când vei fi sigură c-am murit, îmi vei face rostul creștinesc. Tu poți, dacă inima îți spune că ai ținut la mine, să porți doliu, cel mult un an, iar doliul sufletului poate fi pe toată viața, dacă sufletul tău îți va șopti așa. Mie îmi vei pune la răspântie de drum o cruce de piatră cu inscrip­ția: «Aici odihnește luptătorul I. I. Trașcă mort pentru înfăptuirea idealului național ce-l pro­povăduia. Anul... Luna... Ziua...». Moștenitorul, de va fi băiat, se va numi «Crișan» sau «Ardeal», iar de va fi fată, se va numi «Speranța». Moștenitorul îl vei căsători cu un suflet blând și cult, iar nu cu un bogat și incult. (...)

Îi vei vorbi moștenitorului despre tatăl lui, cine a fost și ce dorințe avea. Las tuturor rudelor și alor mei salutul cel din urmă, iar pentru tine vărs cea din urmă lacrimă, când sunt în brațele morții.“
I.I. Trașcă

„Un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi!”

Intrarea României în Războiul cel Mare, cum a fost denumit în istorie Primul Război Mondial, a fost dictată de interesul național legitim de a-i elibera pe românii din Ardeal din situația umilitoare în care erau ținuți din timpul regimului dualist austro-ungar instalat în anul 1867.

Ardealul împilat, „țara” unde Horea, Cloșca și Crișan au pătimit moarte crudă pentru faptul că erau români, pământul pentru care Avram Iancu a vărsat lacrimi amare, cerea răsturnarea unei dominații politice dictatoriale cu nume vechi, medieval, Unio Trium Nationum, care îi excludea pe românii majoritari în interiorul Carpaților.

Legitimată așadar de unitatea etnică și de limbă, de vechimea istorică, de credința comună, de tradiții și de cultură, acțiunea militară de la 1916 răspundea proiectului național de așezare a statului român modern între statele libere puternice ale Europei.

„Ostași!... V-am chemat ca să purtați steagurile noastre peste hotarele unde frații noștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare (Bucovina rămăsese încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea sub dominaţie străină), ale căror rămășițe zac în pământurile ce le veți dezrobi, vă cheamă la biruință ca vrednici urmași ai ostașilor care au învins la Războieni, la Călugăreni și Plevna! Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit, o luptă aprigă vă așteaptă. Cu băr­băție să-i îndurăm însă greutățile și izbânda va fi de partea noastră! Arătați-vă deci demni de gloria străbună! De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi!” Acesta a fost ordinul de zi numărul 1 dat din București de Regele Ferdinand al românilor la 14 august 1916.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!